De același autor
Neplăcerile de după prăbuşirea FNI - procurori care trimiteau citaţii, presă agresivă, armaghedoane care dezvăluiau ingineria financiară şi relaţiile cu puternicii zilei, anchetarea lui Popa şi Vlas – l-au convins pe Sorin Ovidiu Vântu că, pe lângă securişti, intelectuali şi artişti cumpăraţi la pauşal, îi mai lipseşte ceva: un trust media. Cortegiului de simbriaşi, care-i întreţineau ego-ul aflat mereu în suferinţă, care făceau în locul lui treburile murdare ale îmbogăţirii şi-l păzeau de furia mulţimii păgubite, li s-au adăugat jurnaliştii şi analiştii. Toţi plătiţi regeşte, adică la tarif de „general“ SIE.
Rolul lor a fost de la bun început unul singur: să-l păzească de puşcărie. Pentru asta trebuia să câştige Geoană alegerile, ziua în care „toată lumea râde, cântă şi dansează“, într-o horă a „pupatului pe gingii“, a fost ratată doar din siguranţa lucrului gata înfăptuit. Pentru asta, după alegeri, critica justificată a unui guvern neperformant şi deoseori neprofesionist s-a transformat în linşaj mediatic, devenit cutumă. Dacă Boc cade şi Băsescu e suspendat, guvernul de criză Ponta-Antonescu îngroapă la pachet dosarele „reţelelor“ Voicu şi Vântu. Infractorul Popa va rămâne la Jakarta, Vlas la puşcărie, iar Vântu - devenit „prieten loial, poet şi disident“, intelectual pe lângă care Titu Maiorescu era un biet semidoct - revine, liber de sarcinile juridice, la patronajul Realităţii.
Şi cine ştie, Cătălin Voicu prinde iar un loc pe lista PSD. Pentru asta luptă cot la cot asociaţiile pentru protecţia animalelor, Hurezeanu, CTP, Patriciu şi Transparency International, alături de Ciuvică şi Chirieac (finanţator de criză al Realităţii TV). Pentru asta Păunescu şi Dinescu respiră împreună, cu nesaţ, aerul înmiresmat lăsat de trecerea banilor prin conturi. Lipsesc din peisaj ecologiştii, homosexualii, fermierii. Deocamdată.
Spre deosebire de campania electorală, de data aceasta, dejecţiile jurnalistice au o miză strict individuală. Probabil, ea diferă de la caz la caz. Prin zidul făcut în jurul celulei lui Vântu şi punând în aplicare ordinul dat de acesta – „nu închinaţi Realitatea nimănui“ –, nu a răzbătut nicio informaţie despre FNI, Gelsor sau reţeaua securistică a acestuia. În schimb, pe zid au fost lipite listele negre ale lui Nistorescu, cuprinzându-i pe „fripturiştii lui Băsescu“, cum altfel, care nu se aliniază susţinerii martirului SOV.
Avocaţii mogulului, pe care, iată, l-a ajuns „răzbunarea tiranului“, nu s-au ostenit să facă legătura între „generalul“ trimis de Vântu să-l „protejeze“ pe Nicolae Popa de justiţie şi securiştii care conduceau filialele FNI. Emil Hurezeanu a uitat, din motive pe care prefer să nu le cunosc, ce scria în 2000: „în spatele FNI şi al băncilor care-i stau în spate se ascund interesele reprezentanţilor fostei Securităţi, regrupaţi în partidele neocomuniste şi cercurile de afaceri interesate în blocarea şi încetinirea privatizării“ (revista 22). Ce să mai discutăm de Mugur Ciuvică, ale cărui Armaghedoane dedicate „escrocului Vântu“ şi „afacerilor sale necurate“ l-au făcut pe Năstase să-l salte de pe stradă. Niciun jurnalist, comentator sau politician (fost CDR-ist) nu a îndrăznit să spună că ingineria FNI a fost pusă la cale şi cu ajutorul celor 27 de firme din grupul Gelsor, în care lucrau „peste 90% foşti ofiţeri ai Securităţii“ (Costin Georgescu, fost şef SRI). Din lista „coincidenţelor“, întoarsă pe toate feţele, a lipsit exact cea legată de ziua de 2 decembrie: arestarea lui Popa, începerea urmăririi penale a lui Vântu, vizita de relaxare a lui Geoană. Sau coincidenţa dintre vizita la Jakarta a lui Dan Diaconescu şi telefonul dat de Vântu acestuia (în timpul strădaniilor jurnalistice, evident, de a-l contacta pe Popa). Ca să nu mai vorbim de culmea coincidenţei: întârzierea banilor de salarii în trustul Realitatea şi „cisternele“ care plecau în Indonezia.
Cu toată strădania curtenilor, campania „Free Vântu“, după modelul Patriciu, Becali, Diaconescu, nu va prinde la public, iar transformarea acestuia în victimă-erou va fi un eşec dintr-un motiv simplu: „stimabilul“ a băgat mâna în economiile a 300.000 de oameni şi în bugetul altor câteva milioane de contribuabili, care au plătit despăgubirile date de stat păcăliţilor. Şi românul, aşa cum se vede în acest moment şi aşa cum l-a învăţat chiar Realitatea, e sensibil la buzunar. Vrea „respect“, nu să-i fie insultată inteligenţa.
Excesul de zel are însă şi o altă miză. Dacă dosarul Vântu este ratat, justiţia este decredibilizată definitiv şi nu rămâne decât să urmărim sfatul lui Patriciu: privatizarea. Măcar atunci am şti o socoteală. Ca şi „reţeaua lui Voicu“, Vântu şi ai săi „golănaşi“ şi „tătici“ penali, plătiţi cu milioane de euro ca să scape de gratii, sunt un test pentru judecători. Vom vedea în zilele următoare dacă îl vor trece. Vom vedea dacă Vântu îşi va putea achiziţiona şi „judecători de curte“, nu doar intelectuali şi ziarişti. //
