De același autor
Aţi mai auzit vreun ministru să-şi dea demisia cerându-şi scuze cetăţenilor? Eu nu. În 21 de ani e primul caz. Asta nu înseamnă că Botiş e vreun erou naţional sau deschizător de drumuri în ale normalităţii şi responsabilităţii în politică. Demisia lui Botiş nu poate fi desprinsă de sula pe care i-a băgat-o în coaste Traian Băsescu. Atât de adânc încât a atins chiar organul vital al indeciziei şi jucatului la două capete al lui Emil Boc, care, în lipsa preşedintelui, zburda pe câmpiile „onestităţii“ şi se agăţa de prezumţia de nevinovăţie, aflată în custodia ANI. Te-ai fi aşteptat ca, după demisie şi scena pocăinţei, opoziţia să înghită în sec şi, sub puterea exemplului, sa isi ia la puricat propriii dalmaţieni declaraţi de ANI în conflict de interese. Sau că măcar nu va despica în patru funia din casa spânzuratului. Aş! Ponta vorbea de ziceai că este liderul celui mai puternic ONG de luptă împotriva corupţiei, uitând că îl aşteaptă pe birou o lungă listă cu şefi de consilii judeţene, parlamentari, consilieri locali sau primari care se află în situaţii cu mult mai delicate decât cea a lui Botiş. În fruntea listei tronează „victima“ Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, cel declarat de ANI în incompatiblitate şi conflict de interese pentru cele 28 de contracte cu statul, în valoare de 370.000 euro, pe care, generos, şi le-a dat propriilor firme. Dar despre el numai de bine, pentru că responsabilitatea morală funcţionează doar când e vorba de adversarii politici. Oricum, şi Ponta, şi PDL au convingerea fermă că exemplele Severin şi Botiş le vor fi suficiente pentru următorii zece ani. PNL nu intră în discuţie. Acolo nu sunt niciun fel convingeri, ci doar linişte pentru ca Antonescu să poată munci.
Dar adevărata delectare a acestor zile este spectacolul oferit de „golanul cel bătrân“Vantu care îi dă sfaturi utile în viaţa de mogulaş la început de drum junelui Ghiţă. De la care însă ar avea de învăţat multe. În primul rând lecţiile elementare, pe care fie că le-a uitat în disperarea prăbuşirii, fie le ignoră de când beţia puterii i-a luat minţile. Atunci când ai ajuns atât de rău că nu mai ai bani cash ca să plăteşti armata de bodyguarzi sau recuzarea judecătorilor prea rapizi sau băgăreţi, şantajezi mai cu fereală, mai cu stil. Nu-ţi subestimezi adversarul, un afacerist făcut dintr-un aluat dur, din moment ce a agonisit 300 de milioane de euro şi care e clar că nu a luat Realitatea ca să-ţi asigure ţie vindecarea rotulei în linişte, nu-l tratezi ca pe bulibaşii, golanii, sindicaliştii de la PetromService sau clanurile cu care eşti obişnuit să negociezi argintul industrial furat de la fabrică. Dar, mai ales, înainte să crezi că l-ai dat gata cu ameninţări de genul „îţi rupem gâtul dacă ne încurci“, îţi pui securiştii de la Gelsor să caute în CV-ul neoficial al omului. De acolo ai fi putut vedea că „prea micul şi naivul“ pe care îl crezi „prins între două grupări uriaşe“ a scăpat cu faţa curată din dosarul Jimbolia II, pentru că i-a turnat la procurori pe toţi tovarăşii de drum.
Dacă Vântu nu ar fi fost atât de pătruns de propria măreţie şi statură de oligarh şi nu ar fi ajuns să creadă în propriile fantasmagorii şi în mitul autocreat şi întreţinut de intelectualii şi politicienii cumpăraţi la kilogram ca fierul vechi, ar fi fost mai atent. Şi la Ghiţă, şi la procurori, şi la Băsescu. S-ar fi prăbuşit de pe o cracă mai joasă şi în cădere nu ar fi ajuns să strige cu regret şi frustrare adevărul bine ascuns sub crusta groasă de bluf: „Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt“. Chestia e că „s-a dat în fapt“ în râsetele şi batjocura naţiei, exact ceea ce îl roade şi îl doare cel mai mult.
Tot efortul de a se ridica peste nivelul de magazioner care a înfundat, pe vremea lui Ceauşescu, puşcăria pentru matrapazlâcuri cu ştrudele şi merdenele, peste zona de provenienţă recunoscută când îi vine la îndemână pentru şantaj şi ameninţare („eu vin dintr-o mahala ţigănească, vin din pârnaie, vin din contrabandă“), s-a dovedit, în final, zadarnic. Cortina se trage nu peste finanţistul de talie mondială, speculatorul de geniu pe bursele lumii, reformatorul în 9 puncte al României, dărâmătorul şi creatorul de preşedinţi şi mare politică, mogulul de presă, ci peste un personaj mic, oscilând grotesc între mafie şi golănime, cuprins de delirul puterii şi pierderea ei.
Indiferent dacă Vântu va înfunda sau nu puşcăria, pentru „favorizarea infractorului“, şantajul la Ghiţă sau devalizarea FNI, va ieşi definitiv din arenă, în momentul în care va pierde complet controlul Realităţii. Şi îl va pierde. Pentru că Ghiţă a prins, la rândul lui, gustul puterii date de media şi de jucatul în picioare al jurnaliştilor. „I-am f…t un cap în gură lui Dancă (...) faci ce vreau eu, nu ce vreţi voi. Şi m-am dus eu direct peste ei acolo. Bă, uitaţi-vă voi la mine, deci Tatulici intră într-un alt studio, lu’ ăla nu i se spune (ministrului Cseke n.r.) şi nu i se spune nici lui Dancă“, relatează Ghiţă în stilul recognoscibil din mai vechile stenograme, din vremea când Vântu îşi instruia „organizaţia“. Ca şi Vântu în anumite perioade, Ghiţă îşi dă seama de importanţa credibilităţii. „Nu mai putem s-o tragem în sus (audienţa - n.red.). Nu ne-ajută aştia, nu-i mai crede lumea. Trebuie să inventăm ceva...“ Vântu se relaxa la Geoană, Ghiţă îi dă ordin lui Ponta, împreună cu care îşi face concediile, să vină în platou: „Te duci la televizor. S-a dus, săracu’“. Ghiţă caută în Realitatea exact ce a căutat şi „bătrânul golan“: putere şi bani. Poate va fi mai abil, poate e chiar mai inteligent, aici Vântu a greşit fundamental, fără accese de grandoare, fără veleităţi de oligarh şi de guru. Contează toate astea şi nu prea, războiul pentru controlul editorial va îmbrăca doar altă haină. Desigur, pentru jurnalişti de tipul Creţulescu, chiar nu are nicio importanţă, patronul ei rămâne, ca şi în campania electorală, acelaşi PSD.
Spuneam că, din punctul de vedere al prăbuşirii personajului Vântu, nu mai are importanţă dacă înfundă sau nu puşcăria. Contează însă din perspectiva justiţiei, a sutelor de mii de naivi pe care i-a păcălit cu „dormi liniştit, FNI veghează pentru tine“ şi a politicienilor şi magistraţilor care i-au conservat atâţia ani imunitatea. Aducerea în ţară a lui Nicolae Popa ar trebui să redeschidă acest puroi şi îmi închipui că nu doar Vântu îşi roade nervos unghiile, vizionând documentare despre penitenciarele româneşti, ci şi toţi politicienii care l-au ajutat şi au profitat de pe urma FNI.
Dar să fim sceptici! Şi schimbarea de generaţie între mogul şi mogulaş, şi demisia pe motive de responsabilitate morală, şi vociferările ipocrite de independenţă jurnalistică sau justiţia târzie pentru FNI au cele mai mari şanse să sfârşească, precum toate cele în România, în aceeaşi fundătură numită rezistenţa „sistemului ticăloşit“.
Citeste si despre: tranzitia, Ioan Botis, PDL, Mircea Geoana, Victor Ponta.
