De același autor
Daca ne raportam la mizerabila viata politica si la cum se creiona in prima faza Guvernul Ungureanu, finalul este un pas inainte. Garda greilor s-a retras, facind loc esalonului doi. Unii, doar urmasii greilor, pusi strategic pentru continuitate (a banilor, reformelor, contractelor), altii profesionisti remarcabili. Majoritatea necunoscuti opiniei publice. Nu toate sint nume complet imaculate, daca ne gindim doar la Petrescu, tinarul domn, presedinte al unei asociatii de turism care a impuscat contracte de 1,7 milioane euro din fonduri europene de la ministerul pe care cu onoare il va conduce. Era loc de mai bine, dar astea sint limitele politicii romanesti.
Nascut in chinurile unui partid aflat cu securea deasupra capului, Guvernul Ungureanu este o victorie de imagine, dovada si acreala de muratura flescaita a opozitiei. Chiar daca pretul inlaturarii Elenei Udrea a fost raderea tuturor ministrilor, cu “victimele colaterale” de genul Daniel Funeriu, care trebuia sa fie lasat sa-si continue reforma, pretul a meritat sa fie platit. Si sint convinsa ca fara acordul presedintelui acest lucru nu s-ar fi intimplat, puterea doamnei cu pricina fiind imensa in partid, ca si determinarea de a se agata de minister. Luptele din PDL au fost singeroase, iar Elena Udrea le-ar fi cistigat fara doar si poate, chiar cu pretul aruncarii la gunoi a demisiei lui Emil Boc si a ratarii sigure a alegerilor. Acesta a fost motivul pentru care Emil Boc s-a dus glont la Cotroceni si a venit de acolo cu solutia: pleaca toti! Din acest episod se vede clar cita influenta si putere scapata aproape oricarui control ajunsese sa detina Udrea. Cite complicitati, frici si interese inspira. Toate le datoreaza insa presedintelui, care a ajuns sa le plateasca mai scump decit si-a imaginat-o vreodata. Oricum, e cert ca presedintele a decis “sacrificarea” Elenei Udrea pentru salvarea Cabinetului Ungureanu. Ramine de vazut daca in PDL incepe o epoca post-Udrea sau daca, din cauza campaniei, isi va pastra parte din influenta. In final, deznodamintul este unul fericit. Si ar fi fost si mai fericit daca s-ar fi obtinut si retragerea generalului reevaluat Gabriel Oprea.
Cel putin in prima faza, atit nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu, cit si albirea cabinetului sint o dubla lovitura data USL. S-au introdus in joc, stricind regulile instaurate de USL, un cabinet improspatat in punctele cheie, lipsit de tintele predilecte de atac, plus un prezidentiabil. Viitorul premier are o imagine externa excelenta atit in urma prestatiei ca diplomat, cit si a succesului in reformarea SIE, are relatii, nu a fost implicat in scandaluri de coruptie si colac peste pupaza a fost membru PNL, inlaturat de Tariceanu de la ministeriatul Externelor in lupta stupida cu presedintele. Nu stim de cita incredere se bucura Ungureanu in interior, dar primele sale iesiri publice au aratat un individ sobru, hotarit, carismatic, cu un discurs bun si cu mare capacitate de negociere. Spre oftica USL si in special a lui Crin Antonescu. Si aici ajungem la miezul problemei.
Liderii USL au vazut din primul moment primejdia: PDL si-a ales candidatul la prezidentiale. Teoretic, cu o guvernare corecta, de natura sa nu-l erodeze prea mult, Ungureanu devine un pericol in competitia cu Antonescu. Tacerea lui Ponta si isteria lui Antonescu la auzul nominalizarii pot fi interpretate si in aceasta grila. Contrastul dintre Ungureanu si Antonescu este mult prea vizibil. Motiv pentru care cred ca fractura dintre Ponta si Antonescu este inevitabila. Liderul PNL pare in imposibilitate de a se mai controla, spre din ce in ce mai vadita stinjeneala a lui Victor Ponta. Nu stiu daca ea este autentica (mi-aduc aminte de fazele lui Ponta cu “jandarmii au primit gloane si vor trage”) sau doar jucata in scopul de marca diferenta dintre el si Antonescu. Calm si echilibru vs isterie si inconsistenta. Desi cei doi sint legati ombilical pina la alegeri, se creioneaza deja o tentativa a lui Ponta de a se desprinde de Antonescu si, sint convinsa acum mai mult ca niciodata, ca PSD va face tot posibilul sa aiba un candidat propriu la presedintie. Ar fi si sinucigas sa fie altfel. Nu ramine decit sa vedem care va fi traseul politic al acestei despartiri.
Asta nu inseamna ca, la rindul lui, Mihai Razvan Ungureanu nu are in fata un demers extrem de complicat. El se numeste buna guvernare, schimbarea stilului de a face politica, scoaterea din ecuatie a apucaturilor rapace ale PDL. Ceva in genul acesta a spus insusi Ungureanu in momentul in care a anuntat cabinetul: “el trebuie sa dovedeasca nu doar o schimbare de generatie politica, ci si o schimbare de principiu de activitate”, partidele au “in egala masura responsabilitate pentru modul in care guvernul isi va face treaba. Aceasta din urma este o responsabilitate care se distribuie in toata coalitia”. Cu alte cuvinte, Ungureanu poate avea succes si ca premier, si ca viitor prezidentiabil doar daca reuseste sa asigure o guvernare curata, decuplata de la spolierea banului public si clientelism. Asta inseamna insa ca PDL, la rindul lui, sa se reformeze. Fara o schimbare profunda a actului de guvernare si a partidului, Ungureanu va fi scos din ecuatia alegerilor. Este cartea pe care o joaca, in disperare de cauza si cu mintea cea de pe urma, insusi Traian Basescu. O carte pe care ar fi trebuit sa o arunce de mai mult timp in joc. Din acest punct de vedere, Antonescu si la pachet cu el Ponta incep sa aiba probleme.