De același autor
Un eseu sau o investigatie stiintifica nu pot epuiza, oricat talent ai pune in text, drama situatiei locative, ambientul in care se deruleaza viata de zi cu zi a celui mai nefericit grup minoritar din Romania.
Sositi in Europa ca nomazi, romii au fost repede "asimilati" in Tarile Romane — mai bine zis, confiscati de casta conducatoare, de boieri si biserica. Adica inrobiti si folositi ca mana de lucru gratuita, moneda de schimb sau orice alta formula care producea prosperitate sau satisfactie (inclusiv placeri lumesti). Evident ca, asa cum arata cronicile perioadei, stapanul asigura masa si casa. Exista si un segment, relativ liber, aflat in serviciul domniei, care ducea o viata nomada, format in special din meseriasi care, alaturi de familiile lor, cutreierau tara dormind in corturi ori carute cu coviltir. Iarna se opreau pe langa asezari mai prospere unde isi sapau bordeie in pamant.
Asa s-a petrecut mai bine de o jumatate de mileniu din existenta lor pe aceste meleaguri.
Kogalniceanu a dorit sa imbunatateasca acest sistem inuman, dar, prin forta imprejurarilor si a mentalitatilor vremii, i-a aruncat pe romi din lac in put.
Autoritatile, in loc sa-i despagubeasca pentru suferintele indurate secole de-a randul, sa le acorde un sprijin pentru a incepe integrarea in societatea libera, le-au rascumparat de la stapani libertatea. Acestei legi i-ar fi fost necesara o anexa, un plan de masuri ce ar fi fost suportat de cei ce s-au bucurat de munca lor.
A urmat un secol de umilinta locativa. Lipsiti de orice sprijin, romii s-au deplasat spre periferia targurilor si centrelor urbane, unde isi puteau gasi de lucru si asigura existenta. Actionand sub instinctul ancestral de supravietuire, au ocupat terenurile virane de langa localitati, unde, cu mijloace modeste, si-au construit mai intai bordeie si ulterior mici case de chirpici cu una sau doua odai. Conditiile de locuit erau insalubre, lipsite de un minimum sanitar, fara infrastructura (drumuri, cai de acces), ceea ce a facut ca aceste cartiere de "maghernite" sa provoace repulsia targului.
Periodic, comunitatea ii alunga, de frica epidemiilor sau de teama furturilor, motive care se pot traduce intr-un singur cuvant: intoleranta.
Desi aveau nevoie de munca lor, de priceperea lor in diverse domenii, populatia majoritara prefera sa nu-i aiba vecini. Nu a existat o autoritate locala care sa simuleze macar un plan de integrare viabil, un concept educativ pentru majoritari, care sa schimbe aceasta mentalitate. Mai mult, generat de nationalismul intolerant interbelic, romii, dar si alte minoritati, au fost pusi in fata unui fenomen radical, alungarea.
Instalarea comunismului a adus acestei minoritatii o varietate de actiuni legislative si administrative. Prima actiune vizeaza aparent doar comunitatile nomade, prin obligarea la sedentarizare. De fapt, actiunea urmarea controlul asupra acestui segment fara o investitie serioasa sau un program clar de sprijinire. Urmeaza, in 1955, in plin proces de colectivizare, o evacuare in forta a tiganilor care locuiau la marginea centrelor urbane, in special a Bucurestiului. Peste 10.000 au fost stransi intr-o noapte de fortele de incredere ale partidului si dusi in mijlocul Baraganului, pe camp, ca viitoare forta de munca pentru agricultura. Cu un modest sprijin raional, si-au ridicat locuinte din materiale ecologice (lut, paie, balegar). Esecul previzibil al actiunii partidului s-a observat, la fel ca la Canal, dupa trei ani, cand li s-a permis intoarcerea. Din nefericire, au gasit casele demolate si, cu toleranta relativa a autoritatilor, si-au injghebat alte locuinte, la periferie sau in localitatile suburbane.
Epoca de aur locativa a tiganilor s-a consumat dupa a doua actiune de confiscare a metalelor pretioase, cand partidul, tovarasul secretar general personal, a decretat acordarea de locuri de casa pentru o operatiune ampla de sedentarizare/asimilare.
Acolo unde a fost cazul, in special in zonele locuite de minoritatea germana, le-au fost atribuite casele acestora, dupa parasirea tarii. In mediul urban, celor integrati in activitatea socialista li s-au atribuit locuinte confort IV si III. Fiind o populatie prolifica, care se incadra in linia partidului privind natalitatea, s-au creat aparent avantaje locative.
In prezent, dupa caderea din ‘89 a comunismului, segmentul sarac al acestei comunitati, care este mult mai mare fata de media pe tara, se afla intr-o lipsa acuta de locuinte. Aceasta situatie greveaza celelalte aspecte care tin de calitatea habitatului: sanatate, nivel de trai, loc de munca, excludere din viata sociala.
Este nevoie, asadar, de o urgenta implicare la toate nivelele, pentru a construi locuinte ieftine, pentru a crea locuri de munca si, obligatoriu, pentru a institui norme stricte de convietuire.
