Al „cui” este președintele Dan?

Deși „noi”, electoratul reformist, l-am propus, l-am susținut și l-am votat, Nicușor Dan nu este, n-a fost probabil niciodată și nici nu va fi „al nostru”. Ca să zicem așa, a fost „o neînțelegere”.

Andrei Cornea 17.11.2026

De același autor

În legătură cu declarațiile de presă ample ale președintelui Dan de săptămâna trecută, s-a spus de către mai mulți comentatori că el a încercat (și a eșuat) să se explice înaintea electoratului „reformist”, care l-a promovat și susținut în alegerile din 2025 și față de care se distanțase tot mai mult, mai ales odată cu declanșarea crizei politice începute prin căderea guvernului Bolojan. Cred că e fals. Președintele n-a dorit să se concilieze cu acești vechi și foști susținători, ci și-a propus ceva cu totul diferit, dar în acord cu abordările lui deja mai vechi: să capteze electoratul AUR „moderat” și, mai ales, să-l detașeze de conducerea lui considerată extremistă și să-l readucă într-o zonă compatibilă, cred, cu un viitor partid prezidențial. Ideologic vorbind, președintele a fost consecvent cu „naționalismul sănătos” pe care l-a formulat cu ceva timp în urmă. Un pariu perdant, după părerea mea, dar se pare că intenția asta i-a fost și îi este.

Tot discursul său, dar și răspunsurile (sau nonrăspunsurile) la unele întrebări puse de presă au țintit în această direcție, în mod mai mult sau mai puțin abil.

A susținut că are „simpatie” pentru acest electorat pe care încearcă să-l desprindă de conducerea AUR, în timp ce s-a plâns că nu e „înțeles” de „reformiști”. A arătat pe larg urmările unei eventuale cooptări la guvernare AUR, în mod exclusiv în linie economică și de securitate: pierderea ratingului de țară, creșterea amețitoare a dobânzilor, pierderea fondurilor europene, izolarea strategică a țării. Consecințe verosimile, desigur, dar a lipsit orice referință solidă și clară etic la valorile fundamentale: drepturile minorităților, justiția, lupta împotriva corupției, spectrul restaurării neofasciste, antisemitismul. Uniunea Europeană a fost prezentată (nu e prima dată nici la președinte, nici la foarte mulți politicieni români) drept exclusiv o sursă de fonduri și o autoritate de validare. Ideea subiacentă este că „dacă nu facem A sau facem B, ne pedepsește UE, ne taie fondurile și ne ducem la vale din punct de vedere economic”, nu că noi înșine ne-am angajat să respectăm și să integrăm niște valori europene în care credem cu adevărat și pe care le considerăm cu adevărat bune. Este, în fond, ideea suveranistă: Europa ne comandă cum să fim; diferența este în flexibilitatea pragmatică, nu în fond.

Adversarul, în concepția președintelui, este, așadar, dublu: conducerea AUR, care ar trebui ruptă de electoratul propriu, pe de o parte, și cercurile mult mai largi ale electoratului „reformist” – PNL și USR, în general, la care se adaugă o parte a societății civile, pe de alta. De aceea președintele a sugerat, nici măcar foarte vag, că vina pentru criza de cinci luni este la PNL și USR, care i-au obstrucționat planurile de eliminare rapidă a lui Bolojan și de constituire a unui guvern Tomac sau Veștea. I-a tratat pe „reformiști” drept oameni care se iluzionează și care, în mod absurd, ar crede că „30 e mai mare decât 50”. A forțat și logica, și istoria recentă spre a convinge că a ales singura soluție posibilă, spre a avea un guvern, nominal cel puțin, fără AUR.

În concepția președintelui, electoratul „moderat” AUR (migrat de la PSD, dar și de la USR) e preocupat predilect de problemele economice, fiind mult mai puțin sensibil la deficiențele justiției sau la problema serviciilor. De aici, și argumentele cu deosebire economice ale președintelui. Dar tot de aici, și agresivitatea unor răspunsuri ale președintelui când i s-au cerut explicații pentru acțiunile recent-numitei ca procuror general, Cristina Chiriac. Dacă președintele ar fi fost interesat să recapteze simpatia unora dintre vechii lui susținători, ar fi încercat alte răspunsuri și un alt stil, și și-ar fi arătat, poate, nemulțumirea față de incompatibilitățile de care este acuzat magistratul. (De aici, și scandalul cu jurnalistul Ovidiu Vanghele: președintele „l-a pedepsit”, cred eu, nu atât fiindcă fusese insultat cândva de acesta, ci fiindcă vechea insultă era un bun pretext spre a nu răspunde la întrebarea jurnalistului, care cerea explicații privitoare la această incompatibilitate.)

În aceeași logică prezidențială se explică și uimitorul, și scandalosul (pentru electoratul „reformist”) „caz Pahonțu”. Șeful de peste 20 de ani al SPP este, pentru președinte, un bun profesionist, probabil și un bun consilier, în tot cazul, un om în care are încredere. Cu siguranță că este și el un „naționalist sănătos”, ca și mulți alții din „servicii”. Președintele nu împărtășește (și, spre deosebire de Băsescu, nici nu sugerează că ar împărtăși) îngrijorările și frustrările societății civile privitoare la oamenii vechii Securități, rămași în funcții și promovați, chiar și atunci când, ca în cazul lui Pahonțu, apar date privitoare la activitatea acestuia în 21 decembrie 1989. În schimb, perspectiva lui e apropiată de aceea a celor care văd încă în Securitate și continuatorii ei din deceniile următoare patrioți și promotori ai „intereselor naționale”. Or, o asemenea perspectivă se regăsește majoritar tocmai în electoratul AUR, inclusiv în rândul acelora relativ tineri.

Pe scurt, deși „noi” l-am propus, l-am susținut și l-am votat, Nicușor Dan nu este, n-a fost probabil niciodată și nici nu va fi „al nostru”. Ca să zicem așa, a fost „o neînțelegere”. Ne-am păcălit. Prin toate fibrele sale de „naționalist sănătos”, Dan aparține unui electorat naționalist pe care acum l-a capturat (în țară și în diaspora) AUR, desprinzându-l de PSD, dar și de USR (în diaspora, mai ales). Așadar, dacă AUR, în majoritatea sa, s-ar debarasa de Simion și de oamenii lui, cât și de grupul susținătorilor lui Georgescu și de alți câțiva, și dacă electoratul ar fi atras în orbita președintelui, acel eventual succesor al lui AUR ar deveni, în concepția președintelui, exact partidul prezidențial potrivit pentru Nicușor Dan, la rândul lui, adeptul unui „naționalism sănătos”. Un președinte fără electorat și un electorat fără președinte (și conducere) ar face joncțiunea, deoarece împărtășesc valori comune. Nu cred că acest dublu demers va avea succes; dar asta e o altă problemă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22