De același autor
Suntem, de la inceputul lui 2009, in "Anul Darwin" (200 de ani de la nasterea savantului si 150 de la publicarea Originii speciilor). Ministerul Educatiei a facut, se pare, un gest rational si a reintrodus studiul teoriei evolutioniste in materia de biologie a clasei a VIII-a. Anul trecut, acest capitol fusese inlaturat, presupun, la presiunea Bisericii, iar un functionar al ministerului, chestionat atunci, a raspuns ca evolutionismul se studiaza "implicit"!
Adevarul este ca nu exista nicio alta teorie stiintifica importanta care sa fi fost si sa fie in continuare contestata cu mai multa vehementa in cercurile pseudospecialistilor si mai ales in cercurile religioase decat teoria lui Darwin. Ce om serios, ce Biserica, ce teolog s-ar gandi sa nege existenta electronilor, teoria cuantelor ori relativitatea lui Einstein? Cine ar contesta existenta gaurilor negre si chiar a Big Bang-ului? Paradoxul e, totusi, explicabil: se pare ca o viziune religioasa se poate concilia relativ usor cu fizica moderna, cu astrofizica, ba chiar poate iesi intarita din aceasta confruntare. Pe putini ii mai sperie, astazi, cu adevarat imensitatea spatiala si temporala a Universului (asa cum se intampla, totusi, pe vremea lui Galilei si Pascal); ba chiar exista un mijloc teoretic de a crea omului un loc nobil in el: asa-numitul "principiu antropic". Acesta spune, in esenta, ca simplul fapt ca discutam aceasta problema ar dovedi ca lumea a fost alcatuita astfel incat sa existam noi, fiinte care sa o discute.
Lucrurile stau mult mai putin favorabil noua cu teoria lui Darwin si mai ales cu nucleul ei dur - selectia naturala. Daca suntem produsul hazardului si al necesitatii - cum scria Jacques Monod -, hazardul mutatiilor genetice si necesitatea oarba a selectiei pentru supravietuire -, orice "inteligenta ecosistemica" se evapora. Actorii isi joaca rolul lor fara regizor si fara autor. Destinul si existenta omului devin arbitrare si fara alt sens decat acela pe care, eventual, omul insusi si-l da siesi, cu de la sine putere. De aceea, asa cum observa biologul Richard Dowkins - autorul cartii Iluzia Dumnezeu -, adeptii "planului inteligent" (intelligent design), pe scurt, creationistii si fundamentalistii religiosi au, in felul lor, dreptate: daca vrem sa ne includem intr-un plan providential, daca tinem ca Dumnezeu sa nu intre in somaj etern, teoria lui Darwin trebuie contestata, in pofida tuturor dovezilor covarsitoare in favoarea ei.
Intr-o recenta discutie on-line, pe site-ul HotNews.ro, purtata de cercetatorul român de la Harvard School of Medicine Mihnea Bostina, un aparator al darwinismului de altfel, sustine ca "opunerea darwinismului creationismului este o falsa problema" si ca, de asemenea, "in general, religia se impaca bine cu ideea de evolutie". Argumentul sau, de tip empiric, este ca exista destui biologi si geneticieni care au conceptii religioase. Argument slab: e ca si cand am spune ca, in situatia in care foarte multi oameni nu-si traiesc viata conform cu standardele morale pe care le afirma si le impartasesc, opozitia dintre teorie si viata ar fi "o falsa problema"! Duplicitatea in toate domeniile reprezinta, desigur, o realitate, ceea ce nu o face mai putin problematica.
Adevarul e ca depindem de sensul pe care il dam termenilor "evolutie" sau "religie" si, desigur, "dumnezeu": nu evolutionismul, in general, se opune ideii de "sens" al existentei, ci evolutionismul bazat pe mutatii si selectie naturala. Nu religia in sine e nonincorporabila acestei viziuni, ci teismul: adica religia revelata a Vechiului si Noului Testament, precum si a Islamului. In conformitate cu ea, omul nu este un rezultat al "hazardului si necesitatii", ci o creatie cu o menire in lume, supravegheat si protejat de un tata ceresc just si milostiv deopotriva. As fi foarte curios sa aflu cum poate un teist sa lase selectiei naturale locul acelui "si sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra", indiferent de modul in care am interpreta aceasta fraza. Nu faptul ca ne tragem "din maimute" e grav, ci faptul ca acest proces a fost "orb", neinteligent, fara sens, fara finalitate - o adaptare prin selectii naturale repetate, prin nimic deosebita in esenta de aceea prin care au aparut tantarii.
Altfel stau lucrurile cu un deist care, asemenea lui Descartes, Leibniz sau filosofilor Luminilor, crede intr-o Inteligenta supramundana, care a creat legile Universului (inclusiv legea selectiei naturale), dupa care s-a retras cu discretie din lume, lasand-o pe aceasta sa functioneze singura. Si oamenii, si tantarii au aparut, dar, desigur, nimic nu se opunea in principiu ca ei sa nu apara, odata ce legea selectiei naturale ramane aceea pe care o cunoastem. Dar Dumnezeul filosofilor nu este si cel al Bibliei, iar, regretabil, intre cei doi, evolutionismul darwinist, daca vrea sa-si spuna "religios", il poate alege numai pe primul.
"Anul Darwin" ar putea insemna, atunci, sa recunoastem, in fine, evidenta: exista numai trei posibilitati oneste, niciuna incantatoare: 1) sa acceptam teoria lui Darwin, renuntand la Dumnezeul Bibliei si adoptand deschis deismul, agnosticismul sau de-a dreptul ateismul; lumea va risca, insa, sa devina lipsita de "sens" si de providenta; 2) sa-l pastram pe Dumnezeu pe tronul lui, adoptand, in contra tuturor dovezilor stiintifice, o varianta de creationism; 3) sa fim inconsecventi, "duplicitari", dar atunci s-o facem macar explicit si deschis. Probabil ca, in acest caz, vom pierde pacea unui crez unitar si vom avea parte de framantari si disperari, ca sa nu mai vorbim de reprosuri. Cititorul sa aleaga. Dar macar sa aleaga lucid si onest, fara a incerca sa nege si sa ascunda drama prin diferite subterfugii tactice si terminologice. Caci chiar si "duplicitatea" la care ma refeream, cu conditia de a fi recunoscuta, are nobletea ei existentiala si e preferabila tratarii opozitiei dintre darwinism si religie drept "o falsa problema"!
