De același autor
Nimic nu poate fi mai grav, în acele zile tensionate şi confuze, decât un limbaj nepotrivit din partea reprezentanţilor puterii. Şi mai ales atunci când vorbele respective vin nu de la orice mărunt pedelilst, ci de la un ministru de Externe şi vicepreşedinte al PDL. L-am numit pe domnul Teodor Baconschi. Nesocotind flagrant chiar politica guvernului şi a partidului domniei sale, care a cerut să se acorde atenţie şi respect demonstranţilor paşnici, d-l Baconschi, într-o postare pe blogul propriu din 16 ianuarie, face o confuzie voită între demonstranţii paşnici şi cei violenţi, aşezându-i pe toţi la grămadă la remorca opoziţiei.
După ce se referă la violenţele de duminică seara, d-l Baconschi se întreabă retoric: „Să fi declanşat soarta SMURD toate aceste pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Ponta şi Antonescu? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?“. Repet, e de neînţeles absenţa distincţiei între planul paşnic şi autentic spontan al diferitelor demonstraţii din Bucureşti şi din ţară, şi planul violent, al huliganilor fotbalistici. Pe de altă parte, nu ştiu ca cineva să fi dovedit că opoziţia stă înapoia demonstraţiilor paşnice, pornite iniţial în susţinerea doctorului Arafat. Opoziţia a fost surprinsă de demonstraţii şi acum încearcă din răsputeri să le capitalizeze – ceea ce se arată destul de dificil. Dar nu i se poate reproşa încercarea. Cât despre violenţe, dacă d-l Baconschi are mai multe informaţii despre cei care le-ar fi orhestrat, să le spună!
Domnia sa prezintă în schimb lucrurile cam ca în aşa-numita „Luptă a Fiilor Luminii cu Fiii Întunericului“ - manualul sectei eseniene de la Qumran: „A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej; derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii“. Cum să-i explici domnului Baconschi totala lipsă de legătură dintre comunismul dur al anilor postbelici şi evenimentele de azi? Că huliganii de pe stadioane sunt un produs european şi postmodern? Că USL, cu toate defectele sale, nu are mare legătură cu protestele? Că miile de oameni paşnici care demonstrează zilele astea în întreaga ţară nu sunt „forţele trecutului“, ci mai ales nişte oameni, dezamăgiţi, perdanţi sau, pur şi simplu, care contestă în mod legitim puterea?
Cum să-i spui că binele nu este încarnat numai de reformele actuale, iar rezistenţa la unele dintre acestea nu e neapărat semnul malefic al „forţelor trecutului“, ci şi cel al diversităţii fireşti de opinii, condiţii şi soluţii? Dar d-l Baconschi confundă atenţia şi comprehensiunea cu cedarea nechibzuită şi radicalismul maniheist cu luciditatea politică. Or, puterea guvernului se poate arăta în aceste zile în faptul de a nu face concesii imposibile economic, nu în duritate de limbaj şi obtuzitate de gândire. Programul guvernului trebuie continuat, dar nu prin asimilarea ridicolă cu Ana Pauker şi Dej a celor care ies acum în stradă, fie paşnic, fie chiar violent.
