Cumințenia pământului și prostia pământenilor

Şi dacă existau la buget cele 11 milioane de euro pentru Cuminţenia pământului, tot merita să se adune prin subscripție o parte. Așa, ca să vedem noi toți pe ce contăm, la o adică.

Andrei Cornea 22.03.2016

De același autor

 

Devoțiunea pentru „idola tribus“, vorba lui Fran­cis Bacon, are și ea meritele sale: grație ei, putem spe­ra în mod rezonabil că se vor strânge prin sub­scripție publică 6 milioane de euro, meniți a se adăuga la cei 5 milioane promiși de statul român, pen­tru cumpărarea Cumințeniei pământului. În­tr-adevăr, ideea excelentă a subscripției publice, lan­sată de ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, și susținută de premierul Cioloș, va reprezenta nu nu­mai o includere legală a capodoperei lui Brân­cuși în patrimoniul național, o conciliere sim­bo­li­că cu artistul pe care propaganda comunistă a ani­lor ’50 îl socotea „decadent“ și „reacționar“, dar va fi și un test de rezistență al acestei devoțiuni pe ca­re o numim, profan, patriotism. Aș zice chiar că, și dacă existau la buget cele 11 milioane, tot me­rita să se adune prin subscripție o parte. Așa, ca să vedem noi toți pe ce contăm, la o adică.

 

Căci, altminteri, dacă ar fi vorba numai despre ar­tă pură, să recunoaștem că marea majoritate a ro­mânilor nu numai că nu și-ar deschide buzunarul ca să subscrie pentru Cumințenie, dar, spontan și după mintea lor, n-ar accepta nici măcar s-o țină în casă. Înțelegerea lor artistică, destul de ru­di­men­tară, e mult mai aproape de aceea a pro­let­cul­tiștilor anilor ’50 decât de modernismul parizian de acum 100 de ani, în mijlocul căruia respira Brân­cuși. Dar nu-i neapărat vina lor.

 

Până una-alta, n-am văzut deocamdată invitați la TV sau pe bloguri online critici de artă care să încerce să explice serios și clar publicului larg un­de se ascunde frumusețea acestei sculpturi, mai cu­rând „urâtă“ și „primitivă“, după canoanele tra­diționale, dar pentru care cetățenii sunt invitați să subscrie. Nu-i totuși timpul pierdut.

 

În schimb, am văzut și am citit câteva reacții in­dignate din partea unor publiciști, foarte în­gri­jorați nu numai în privința cheltuirii bugetului pu­blic, dar și în privința celui personal.

 

Una dintre ele aparține lui Lucian Mîndruță: „Nu sunt de acord ca statul român să cumpere, cu ba­nii mei, o sculptură. Fie și de Brâncuși. Ar­tistul e un ambasador al culturii românești. Ca atare, trebuie să circule. Să stea în muzeele lu­mii și să spună ceva bun despre noi“. Îl vom în­trista pe patriotul domn Mîndruță, spunându-i că Brân­cuși, deja foarte prezent cu alte opere în mari mu­zee de artă modernă din Europa și America, nu prea tre­ce acolo drept un „ambasador al culturii ro­mâ­nești“, ci mai curând drept un reprezentant im­por­tant și binecunoscut al modernismului cosmopolit parizian de acum un secol. Mai mult de­cât atât, dacă Cumințenia lui Brâncuși e totuși un „idolum tribus“, acest trib, la modul concret, vizual și artistic, e mai curând unul african decât românesc (dacă lăsăm numele deoparte), vădind in­fluența artei negre asupra cubismului francez. (Un alt exemplu celebru este Dom­nișoarele de la Avignon al lui Pi­casso.) În continuare, d-l Mîndruță ne dă o prețioasă idee despre ce trebuie să facem cu banii; de pildă: „De 11 mi­li­oa­ne ajutăm următoarea generație de ar­tiști. De 11 milioane facem o afacere cu viitorul. Nu una cu trecutul“. D-l Mîn­druță e deci convins că muzeele nu sunt decât niște cimitire de vechituri, ig­no­rând că pretutindeni în lume ele sunt locuri predilecte pentru perfectarea edu­cației noilor generații de copii. Asta ca să nu mai spunem că a strânge 6 mi­li­oane de euro prin subscripție publică pen­tru noile generații de artiști e o ab­sur­ditate.

 

Un altul care strâmbă din nas este Costi Ro­gozanu, dar unghiul lui e diferit. Du­pă ce face diferite insinuări cu privire la interese oculte – d-l Rogozanu, care e un binecunoscut stângist, scrie: „Da, pro­blema e că banii se duc în fanfaronadă patriotică, în directă legătură cu teh­nocraţia se pare – l-ar fi scos din minţi pe Brâncuşi însuşi, asta-i sigur -, în loc să urmeze un parcurs firesc legal de păstrare a dreptului de acces public la o lucrare privată“. (Sintaxa des­cu­su­tă aparține autorului citat.) Descifrăm: Cumințenia, fiind bun de tezaur, trebuie s-o păstrăm la muzeu, indiferent ce drep­turi au proprietarii, care sunt, fi­rește, ori capitaliști veroși, ori înțeleși cu aceștia. Că acesta e înțelesul se vede mai departe unde îl citează îndelung și aprobator pe un anume Dan Popescu (ca­re se pare că lucrează pentru H’art Ga­l­lery din București), pentru care nu con­tează nici proprietate privată, nici ho­tă­râri judecătorești de restituire, nici lege, ci numai cuvioasa idee că „proprietatea e sfântă, în sensul că aparține lui Dumnezeu, nu oamenilor și că ei doar o au în chirie“.

 

Așadar, nicio subscripție, niciun ban de la buget! Va fi destul numai să-l în­tre­băm pe Preafericitul întru luminarea noastră, cărui „chiriaș al Domnului“ să dăm în păstrare Cumințenia și am scă­pat de marea dilemă a națiunii!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22