De același autor
Gheorghe Flutur si-a anuntat demisia din functia de vicepresedinte al PNL. El a fost urmat de toti semnatarii cu functii de conducere ai "Apelului pentru unitatea PNL", in care se propune un parteneriat cu Platforma Stoica-Stolojan
Zilele acestea se comenteaza cu infrigurare hemoragia la care este supus PNL si situatia tot mai grea a presedintelui acestuia, Calin Popescu-Tariceanu, in urma defectarii de facto a lui Gheorghe Flutur la grupul Stolojan-Stoica. Unii, precum turbulentul Ludovic Orban, vorbesc despre "Iuda" din partid, de unde trebuie inteles ca Tariceanu este nici mai mult, nici mai putin decat Cristos insusi. Cuvintele "conspiratie", "lucratura", "tradare", "servicii", "Basescu" sunt pe toate buzele liberalilor "autentici" si ale adeptilor lor. Acum, in acord cu premierul, ei pretind vehement "platformistilor" lui Flutur fie sa demisioneze din partid, fie sa vina inapoi cuminti. Altii pretind ca vor sa negocieze cu Stolojan o revenire, dar nu, Doamne fereste, cu Stoica, maleficul "combinagiu"! Altii - mai ales filialele din Ardeal - cer fermitate impotriva dizidentilor, carora le cer sa demisioneze "ca gest de onoare" din partid si functii si isi declara fidelitatea fata de conducere. Cat timp inca?
Problema nu e ca nu ar fi existat o "conspiratie"; ea a existat, exista si va exista intotdeauna, atata timp cat exista politica. Politica presupune conspiratie, lovituri de imagine, tradari, rasturnari neasteptate, lupta pentru putere si promovarea propriilor oameni si interese. A invoca aici prea mult corectitudinea, fidelitatea sau onoarea nu e decat recunoasterea implicita a faptului ca tocmai ai mai pierdut o batalie. A le cere disidentilor sa plece de tot pe motiv de "onoare" inseamna ca nu ai curajul sa-i dai afara, dupa ce nu ai stiut sa-i faci interesati sa ramana. Problema, asadar, e ca Tariceanu a pierdut si pierde in continuare: fara speranta.
Problema e cu el insusi: un om slab ajuns intr-o functie de prea mare importanta pentru el.
E ezitant si fricos atunci cand trebuie sa ia hotarari decisive, cum a fost aceea a declansarii alegerilor anticipate. Stie insa sa rabde si sa incaseze, ceea ce poate fi o calitate, daca rastimpul castigat astfel e folosit pentru a cauta ocazia de a-si lovi necrutator adversarul in momentul oportun. Dar Tariceanu nu asteapta pentru a lovi la momentul oportun, ci pentru a se odihni. El nu vrea inca o repriza, ci inca o vacanta. Ceea ce - atunci cand esti intr-un razboi, cand ai adversari puternici - e un dezastru.
Pe de alta parte, firea lui ezitanta, pentru care a primit porecla de "Moliceanu", il face sa sufere. Dar, ca toti oamenii slabi, Tariceanu detesta nu atat slabiciunea, cat mai ales semnele exterioare ale acesteia pe care incearca sa le stearga. Ceea ce adversarii sai stiu prea bine si ii intind curse, in care nefericitul premier cade cu usurinta: singurul lucru care ar fi lasat grupul Stoica-Stolojan la nivelul unui club micut de barfe politice ar fi fost sa fie tolerat in partid. Aceasta ar fi fost fapta unui premier si presedinte PNL cu adevarat tare. Pana la urma, si criticile, si scandalurile provocate de "disidenti" ar fi obosit presa, care ar fi cautat alte subiecte. Dar Tariceanu s-a temut ca i se va reprosa slabiciunea si a vrut sa-si arate muschii: afara cu disidentii, cu criticii, cu tradatorii - striga el de cateva luni bune. Iar "tradatorii" isi freaca mainile de satisfactie: ce alt combustibil mai bun pentru ambitiile lor mari exista decat excluderea si decat sentimentul de nesiguranta pe care Tariceanu il face acum sa pluteasca peste toti activistii PNL? Tariceanu ar mai fi avut o sansa: sa faca exact ce-i cere acum Stoica, acest viclean manipulator politic - sa organizeze repede un congres extraordinar unde sa fie invitati toti "exclusii"; luati repede, inainte de a fi avut ocazia sa se organizeze, acestia n-ar avea prea multe sanse. Dar asta ar insemna o cedare aparenta pentru Tariceanu, o sugestie ca e slab. Da, ar sugera ca e slab, dar ar fi puternic, in timp ce, refuzand ideea de congres, punand conditii inacceptabile pentru reprimirea lui Stolojan, el sugereaza ca e puternic, fiind insa slab.
Dar Tariceanu nu stie sa faca mici sacrificii necesare, fiindca e inspaimantat de ceea ce i se pare a fi sacrificiul suprem si inacceptabil: ca ar putea sa-si piarda functia de premier si presedinte PNL. El s-a identificat cu aceste roluri, crezand, din nou in felul oamenilor slabi, ca importanta obiectiva a lor se transmite prin contagiune celui care le joaca, marindu-i acestuia in mod misterios valoarea intrinseca. El tine mortis ca toata lumea sa vada ca "el este seful", deoarece stie bine, in sinea lui, ca nu e. Si, cu cat o stie mai bine, cu atat o neaga mai vehement inaintea opiniei publice prin gesturi de autoritate nechibzuite. De aceea judeca fals, ca in chestiunea nominalizarii comisarului european. Or, daca Tariceanu ar fi dorit sa arate ca el este un om de stat veritabil, trebuia sa o nominalizeze fara nici o ezitare pe Monica Macovei. Si asta chiar si numai pentru ca ea nu-i era agreabila, pentru ca nu era din PNL etc. Ar fi demonstrat insa tuturor ca nu coteria politica il intereseaza, ci statul si serviciile aduse acestuia. Dar Monica Macovei e o femeie tare, ceea ce nu poate decat complexa un barbat slab. Acesta e motivul real pentru care nu a nominalizat-o, asa cum suspectez ca excluderea Monei Musca a avut, ca substrat, aceeasi mica problema psihologica. Fie iertat unuia care i-a citit atent pe Tucidide, Liviu, Machiavelli si Nietzsche ca nu crede in teoria "purificarii morale"!
In sfarsit, Tariceanu, din nou ca multi oameni slabi, se inconjoara de oameni inca si mai slabi decat el, asa cum sunt Ludovic Orban ori Bogdan Olteanu. Diferiti resentimentari, neghiobi, neispraviti gasesc audienta la premier, deoarece acesta are ocazia sa se confrunte cu subalterni, fata de care nu are motive de resentiment sau invidie. Or, ce poate fi mai dezastruos pentru un sef de partid sau de guvern decat sa fie consiliat de oameni mai rai decat el insusi?
"Destinul e caracterul omului" - aceasta sentinta a lui Heraclit pare a se adeveri adesea si, mai ales, in politica. Basescu, Stoica, "serviciile" etc. nu sunt, din acest punct de vedere, decat pionii propriului caracter al premierului Tariceanu.
