De același autor
Lucrurile stau rau si arata urat: Mona Musca, unul dintre cei mai populari oameni politici, cu o activitate remarcabila si, in mod autentic, dedicata binelui public (lucru rar la politicienii romani), a turnat candva la Securitate sub numele conspirativ "Dana". N-a spus nimic despre asta si, cand s-a aflat, s-a aparat defectuos, invocand binele studentilor straini despre ale caror activitati raporta. N-a pretins ca ar fi fost cumva santajata. Carol Sebastian - unul dintre cei mai solizi luptatori din presa impotriva neocomunismului iliescian - a turnat si el pe unul sau pe mai multi colegi. Ar fi fost santajat, dar tacerea lui nu-l iarta nici pe el. Alin Teodorescu - actual membru PSD si apropiat de Adrian Nastase, dar fost conducator al Fundatiei Soros si in continuare membru GDS - a dat si el rapoarte la Securitate despre Alexandru Paleologu, Silviu Brucan si altii - sub ancheta, spune el. Nici el n-a vorbit despre aceasta istorie, decat acum, cand s-a aflat, spre deosebire de A. Paleologu. Urmeaza si alte cazuri: politicieni din UDMR, poate Radu Berceanu etc. Nici unul dintre ei nu a suflat o vorba inainte.
De Dan Voiculescu, alias "Felix", nu ne miram; ne miram doar ca CNSAS a reusit - cu greu - sa-i respinga contestatia. Dar cine nu stia despre afacerile tulburi ale firmei Crescent? In schimb, judecatoarea Florica Bejinariu a primit patru sentinte contradictorii de la aceeasi institutie, dintre care ultima a absolvit-o de a fi facut "politie politica". E, asadar, Florica Bejinariu "curata", desi a fost platita de Securitate, in vreme ce Mona Musca (despre care CNSAS inca nu s-a pronuntat oficial daca a facut sau nu "politie politica") e un politician compromis? Dar cum ramane cu Mircea Ionescu-Quintus, presedintele de onoare al PNL, salvat numai de un viciu de procedura? Dar cu C.V. Tudor, care discuta direct cu Iulian Vlad si, laolalta cu Eugen Barbu, facuse din Saptamana o portavoce a national-comunismului celui mai agresiv? CNSAS - vechi si nou - nu inspira deloc siguranta.
Si cum ramane cu ofiterii de Securitate care i-au contactat pe toti cei care au semnat ulterior angajamente, care i-au santajat pe unii dintre ei, i-au ademenit pe altii ori i-au anchetat si supus la presiuni? Ristea Priboi a disparut, in Qatar, se zice. Altii au facut afaceri banoase. Altii au iesit linistiti la pensie. Unii sunt in continuare activi. C.V. Tudor i-a chemat pe toti sa vina in partidul sau si a denuntat "dosariada" drept o vanatoare de vrajitoare. Nu e singurul care a facut-o si nici cel mai onorabil.
Realitatea este ca ne lipsesc criteriile clare pentru judecarea colaborarilor: conceptul de "politie politica" este echivoc, deoarece adesea e greu de demonstrat ca cineva a comis cu buna stiinta un rau celor din jur. Contextualizarea colaborarilor este inevitabila: e mai putin grav sa torni sub presiune si amenintari decat de bunavoie sau pentru avantaje. (Situatia unor minoritari - unguri, homosexuali, neoprotestanti - a fost in special grea.) Apoi continutul delatiunii conteaza: unii s-au ferit cat au putut sa declare ceva semnificativ despre colegi, prieteni etc., altii au dat declaratii complete, detaliate; "au iesit in intampinare".
Si apoi, nu acordam in general prea mare credit documentelor intocmite de Securitate? S-a spus de multe ori ca "dosariada" reprezinta triumful suprem al acestei institutii: adevarul stabilit de ea devine adevarul public, istorie autentica.
Scepticismul devine, asadar, firesc, mai ales daca tragem cu ochiul si la experienta altor tari din Europa de Est, precum Cehia, unde pana si Havel era cat pe ce sa fie incriminat pentru colaborare cu Securitatea cehoslovaca. Si totusi, nu ar trebui sa ne lasam sufocati de scepticism si greata, abandonand orice demers si declarand ca totul este o "manipulare politica". E nevoie, insa, de discernamant.
Da - unii au avut angajamente cu Securitatea, nume conspirative, au colaborat, dar foarte multi nu au facut-o. Nu suntem cu totii vinovati si e fals sa fim considerati a priori suspecti. Gresesc deopotriva cei care acuza indiscriminat, incercand sa elibereze locul ocupat de rivali mai varstnici, cat si cei care vor sa "uitam trecutul". Raportul oamenilor cu regimul comunist a fost extrem de variat, de la rezistenta fatisa pana la servire fatisa, cu toate nuantele intermediare si, uneori, chiar cu trasaturi contradictorii. Aceste lucruri trebuie, pe cat posibil, studiate cu atentie.
Vinovatiile nu sunt, deci, identice, dar una dintre cele mai importante este, pentru un om public, tacerea. Culpa mare nu este in sine de a fi avut un "dosar de retea", ci de a fi ascuns ca a semnat un angajament.
Pe de alta parte, pentru ca oamenii sunt diferiti si situatiile - diferite, standardele morale pe care le cerem sunt diferite si ele. Dan Voiculescu a colaborat, probabil, mult mai intens cu Securitatea decat Mona Musca. Dar de la Mona Musca ne asteptam la cu totul altceva. La Scala din Milano, marii cantareti sunt huiduiti cand ariile le ies numai "acceptabil". La acelasi "acceptabil", mediocrii sunt chiar aplaudati. Cine este coautor la un proiect de lege a lustratiei trebuie sa fie cel dintai care sa poata spune: "sunt curat". Iar cine are drept cognomen recent "solutia imorala" nu mai are aproape nimic de pierdut cand revine la vechiul "Felix". Dar faptul ca cei care au luptat impotriva sechelelor regimului trecut au mult mai mult de pierdut din "dosariada" decat adversarii lor nu trebuie sa ne determine sa incuiem dosarele, ci, dimpotriva, trebuie sa le deschidem, dar cercetand cu discernamant ce se ascunde acolo. Cat despre oamenii care au gresit, acestia s-ar cuveni sa recunoasca onest culpa si sa evite sa descopere pentru ea tot felul de justificari patriotice, morale sau de orice alt fel. Dar in Romania nimeni, niciodata nu se recunoaste vinovat, in justitie sau in orice alta situatie. Ar fi poate momentul sa se schimbe ceva aici!
Pe de alta parte, ma irita intransigenta morala din partea unor jurnalisti sau politicieni despre care in nici un caz nu putem spune ca sunt repere morale. Ideea ca acum putem dansa pe cadavrele politice ale unor oameni pe care i-am respectat si apreciat pana ieri e jalnica. Au gresit si pesemne ca vor plati; dar sa nu facem din asta un prilej de bucurie resentimentara, chiar daca ei apartin unor alte grupari decat celei in care ne aflam.
Pe scurt, avem nevoie de discernamant si ponderatie: cu alte cuvinte, de ceea ce de obicei ne lipseste cel mai mult. Nu e interzis sa ne straduim sa cautam astfel de calitati. Altminteri, vom acorda Securitatii si regimului comunist o postuma, dar solida legitimare. Iar lucrurile vor sta tot mai rau si vor arata tot mai urat!
