Doctrina „răul întâi”?

Există unii comentatori care spun ceva de felul următor: „Cu atât mai rău, într-un prim moment, cu atât mai bine mai târziu”. Aș numi acest mod de a gândi doctrina „răului întâi”. (Este ceea ce francezii numesc, cred, „la politique du pire”.) E un mod de a admite o presupusă subtilitate dialectică, în care extremele se generează între ele și excesul de un fel atrage o recuperare prin excesul de semn contrar. De exemplu, nu puțini sunt cei pe care îi auzi spunând (sau scriind pe FB) zilele acestea: „Mai bine ar fi ca să facă PSD o coaliție cu AUR, respectiv să se formeze un guvern susținut de cele două partide”. (Asta, deși ambele partide, cel puțin deocamdată, au respins orice colaborare guvernamentală, iar președintele Dan a exclus nominalizarea unui premier care să formeze un guvern din care AUR să facă parte.) Să explorăm totuși, pentru un moment, acest mod de a gândi.

Mai întâi, zic partizanii doctrinei „răului întâi”, s-ar vădi clar adevărul despre PSD – un partid care s-a opus dintotdeauna reformelor și democrației în România. N-ar mai putea acest partid să-și disimuleze esența sub falsul europenism, iar pretenția social-democrației pe care o ridică mincinos de atâta vreme ar fi disipată în sfârșit. Măcar scena politică ar deveni, dacă nu mai stabilă, măcar mai onestă. În al doilea rând, s-ar respecta un principiu democratic și chiar constituțional: din moment ce moțiunea de cenzură a fost formulată și votată de PSD în combinație cu AUR, este firesc și democratic ca aceste două partide să formeze noua majoritate care să susțină un guvern. De ce ar trebui celelalte partide, precum PNL sau USR, să se alăture la putere partidului care a rupt coaliția și a lăsat Guvernul Bolojan fără susținere în Parlament? În al treilea rând, se spune, lumea ar vedea ce le poate pielea populiștilor și pesediștior. Ar fi rău, desigur, dezastruos chiar, pentru oameni, economie, relații internaționale etc. Dar în acest fel promisiunile lor și-ar arăta totala lipsă de valoare; oamenii ar suferi un timp, dar cumva s-ar vaccina împotriva răului. Ar deveni mai prudenți, mai înțelepți, mai greu de sedus cu falsuri și iluzii deșarte. În consecință, la alegerile din 2028 opoziția democratică ar câștiga masiv. Dimpotrivă, păstrând în opoziție partide extremiste, nu s-ar face decât să se dea extremiștilor mai multe șanse de viitor.

Nu neg că fiecare dintre aceste argumente are meritele lui. Există însă ceva profund primejdios, după mine, în substanța însăși a principiului „răul întâi”: ideea că, în istorie și în afacerile marilor comunități omenești, noi putem calcula viitorul și că, în consecință, putem obține rezultatele dorite practicând asemenea calcule pe termen ceva mai lung.

Or, toată istoria, inclusiv cea recentă (internă și internațională deopotrivă), ne arată că nu putem și că suntem incapabili să anticipăm chiar multe dintre consecințele imediate, ca să nu mai vorbim despre cele mai îndepărtate. Dar este ceva și mai grav, de data asta de ordin moral: este inacceptabil fie și numai a vorbi despre a încredința puterea sau o parte a puterii extremiștilor, adică unor politicieni care au arătat că sunt dispuși să practice violența împotriva adversarilor politici, care sunt animați de impulsuri șovine, antisemite și de apropiere față de vederile imperialismului rus. Nu știe nimeni la ce sacrificii ar putea conduce această încredințare a puterii. Nu știe nimeni cine vor fi victimele și câți vor fi persecutați, excluși, închiși, exilați, tracasați sau chiar uciși. Istoria ne-a arătat multe exemple de ce se poate întâmpla când o forță totalitară sau chiar numai autoritară pune mâna pe putere și elimină controlul democratic. Nu poate nimeni ști dacă un minim de democrație va mai rezista în aceste condiții, dacă vor mai avea loc alegeri libere în 2028, dacă un rest de stat de drept va mai continua să existe. Da, s-ar putea ca după numai câteva luni minciuna populismului radical să iasă la lumină pentru toți; dar s-ar putea să fie prea târziu atunci, pentru ca el să fie dat jos de la putere. Răul făcut de Administrația Trump în Statele Unite, îl vedem. Or, democrația americană are un sfert de mileniu, nu abia câteva decenii! Problema cu partidele extremiste este că ele nu joacă după reguli, în timp ce raționamentul de tip „răul întâi” presupune în mod eronat că anumite reguli vor continua să fie respectate.

Cred, prin urmare, că, deși, în timp, alianțele cu PSD s-au dovedit păgubitoare pentru partener și creând mari dificultăți pentru reforme, pe moment nu există o altă soluție, care rămâne a fi găsită sub o formă sau alta. Riscul de a-i aduce pe extremiști la putere este prea mare pentru a fi asumat, iar președintele Dan are dreptate să-l refuze. Într-un fel sau altul, PNL și USR vor trebui să rămână la putere.

Dar ce va fi în 2028? Nu vor fi încurajați extremiștii, dacă vor fi ținuți în opoziție? Adevărul este că nu știm. Cine ar fi crezut, în urmă cu puțini ani, că un Trump va conduce America în felul în care o face? Cine ar fi crezut că America va pierde strategic cu Iranul sau că Rusia se va împotmoli de mai mult de patru ani în Ucraina? Istoria rămâne imprevizibilă. Politica „răul întâi” presupune că putem citi viitorul care va veni peste mulți ani. Nu putem. Nici măcar Iona, care a fost profet, n-a putut prezice salvarea Ninivei. Biblia spune că Dumnezeu s-a răzgândit. Ce fel de preștiință ne face să credem că pariul pe care noi am putea să-l facem cu viitorul ar putea fi câștigător?

Deocamdată, tot ce putem este să refuzăm extremismul și fascismul sub orice formă și în orice moment. Acest refuz e unicul lucru moral și prudent, și, până la urmă, înțelept care ne stă în putere.