De același autor
O axiomă a politicii: un partid aflat la putere mai mult timp se uzează. Şi o altă axiomă, la fel de adevărată: uzura e mult mai mare dacă se adaugă dificultăţi economice şi sociale, care conduc la o scădere relativă a nivelului de trai. Ambele axiome explică, bineînţeles, scăderea de popularitate însemnată a partidului de guvernământ, cât şi a preşedintelui Băsescu. La aceste necazuri se adaugă, fireşte, campania negativă a televiziunilor private, coalizarea opoziţiei într-o nouă formaţiune, straniu intitulată Uniunea Social-Liberală, şi, nu în ultimul rând, numeroase gafe administrative, ce par a demonstra competenţe discutabile ale unor miniştri şi chiar ale guvernului în ansamblu. Or, PDL, aflat înaintea alegerilor interne, are în acest moment de luat câteva decizii fundamentale, care toate urmăresc redresarea, cel puţin în parte, a partidului. Ele trebuie să privească relaţia partidului cu preşedintele Băsescu, cu Guvernul Boc, cu reformele în curs şi cu principiile luptei împotriva corupţiei. Toate acestea sunt legate, de altfel.
Ceea ce vreau să spun este că, pentru a rămâne un mare partid şi poate chiar pentru a câştiga alegerile din 2012, PDL nu are decât o singură soluţie – presărată cu dificultăţi fără îndoială, cerând sacrificii, dar raţională: să se refondeze, pentru a spune astfel, revenind la principiile Alianţei D.A. din 2004-2005, principii trădate de Tăriceanu şi PNL rapid şi brutal, dar cărora, în ultimul timp, PDL însuşi le-a devenit tot mai puţin fidel. Acest act de refondare ar trebui să presupună câteva decizii ferme, puse fără întârziere în practică: ele ar consta, cel puţin, în suspendarea din partid a tuturor membrilor aflaţi sub urmărire penală, urmând ca o decizie finală să fie luată în momentul condamnării definitive sau al achitării; votul deschis în parlament în favoarea ridicării imunităţii în cazurile Ridzi şi Păsat şi altele similare şi sancţionarea celor care votează contra, nu votează sau votează în secret; încetarea numirilor în administraţie pe criterii de partid şi organizarea unor concursuri oneste acolo unde este cazul. (În particular, reluarea examenului pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Centrale Universitare ar fi un gest util.) În fine, promovarea, la viitorul congres, într-o funcţie de conducere a partidului a Monicăi Macovei – singura figură din PDL care, în ochii opiniei publice, poate garanta revenirea la principii.
Cred că asemenea măsuri ar restaura mai întâi încrederea între PDL şi preşedinte, grav afectată în acest moment, aşa cum s-a putut vedea. Se va spune, poate, că această încălzire a relaţiilor nu are de ce să favorizeze partidul, într-un moment când popularitatea preşedintelui e redusă, deoarece acesta e ţinut drept principal responsabil al măsurilor de austeritate. Cred că acest raţionament e fals: chestiunea nu e de a obţine în imediat câteva procente în sondaje, pentru a le pierde mai târziu, ci aceea de a eficientiza lupta pentru reforme, ceea ce va aduce mai târziu o recompensă electorală. Or, o bună cooperare dintre partid şi preşedinte este, din acest punct de vedere, obligatorie.
Lumea ar constata apoi că PDL îşi pune în aplicare principiile clamate – lucru rar în România –, ceea ce va reprezenta în 2012 un important atu electoral. Prin comparaţie, demagogia fără limite a PSD şi PNL ar fi tot mai sancţionabilă. Când pesediştii ar începe din nou să facă presiuni asupra justiţiei, cum au făcut în cazul Constantin Nicolescu, replica PDL va fi credibilă. Apoi, e important de ştiut că magistraţii – judecători şi procurori angajaţi în lupta împotriva corupţiei – au nevoie să simtă nu influenţa, ci susţinerea puterii, chiar atunci când acţiunile lor lovesc interese ale puterii. Vom înainta prea puţin spre realul stat de drept dacă ei vor avea mereu impresia că poziţia lor e în pericol. Pe scurt, un partid refondat pe principii, într-o lume care le ignoră cu ipocrizie sau le neagă cu cinism, are şanse electorale frumoase. În acest caz, eticul rentează politic.
Va avea curajul PDL să se refondeze? La prima vedere, dat fiind că nu se întrevede o altă şansă de salvare în alegerile din 2012, ar fi normal ca partidul să urmeze această cale raţională. Şi totuşi, miopia politică, dar şi interese obscure rămân dominante. Astfel, auzim zvonuri despre o candidatură a lui Vasile Blaga (cu imaginea cam şifonată, după ce s-a aflat că el i-a pus la direcţia vămilor pe unii dintre cei care acum dau cu subsemnatul la DNA), pe care Radu Berceanu a susţinut-o cu căldură. Ar putea aceşti „oameni vechi“ sub toate aspectele să redea partidului un nou suflu? E ca şi exclus! Radu Berceanu a mai propus însă ca funcţia de preşedinte al partidului să fie separată de cea de prim-ministru, ceea ce reprezintă un atac direct la poziţia lui Boc.
Mai mult, dacă o astfel de hotărâre s-ar aplica, autoritatea primului ministru ar fi fundamental slăbită, într-un moment când sunt de luat încă măsuri hotărâte de reformă în administraţie. Pentru a para, Emil Boc va fi obligat să negocieze cu „partida Blaga-Berceanu“, lăsându-le, în schimbul unui nou mandat de peşedinte, destulă putere şi excluzând posibilitatea accederii în funcţii importante de „sânge proaspăt“. Dacă lucrurile vor merge aşa, osificarea şi „lichelizarea“ PDL vor continua în ritm accentuat. Mai rău, diferenţa dintre PDL şi „ceilalţi“ (reuniţi acum în gălăgioasa Uniune Social-Liberală) se va şterge, iar electoratul va înţelege tot mai greu care este miza alegerilor în 2012. PDL va redeveni, politic, un mic partid, după ce a devenit etic astfel. Şi - ceea ce e mai rău - ţara va fi predată celor din USL, care vor avea grijă să răstoarne mai toate reformele din justiţie, administraţie, educaţie etc. de bine-de rău realizate sau în curs, care vor desfiinţa DNA şi vor asigura domnia la vedere a mogulilor şi a reţelelor mafiote de tip „Voicu“. //
Citeste si despre: popularitate, USL, Constantin Nicolescu, Berceanu, moguli.
