Intelectualii lui Ponta & Antonescu. Întrebări pentru doamna Bianca Burța-Cernat

Cum e cu putință ca o opțiune individuală legitimă să devină ilegitimă, atunci când ea încearcă să facă prozeliți, vrând să determine un curent de opinie? Între cele trei opțiuni politice de la referendum, trebuie să existe o perfectă egalitate, astfel încât, dacă propaganda pentru una dintre ele ar fi ilegitimă, ar deveni ilegitimă și propaganda pentru celelalte două. Să fie chiar atât de complicat acest raționament?

Ceea ce m-a izbit în plex la lectura ar­ti­colului dvs., Votul meu contează?!, din Ob­­servator cultural, nr. 640, este ura. Ură, combinată cu frustrare, ambele ex­pec­torate asupra adversarilor. Iar aceștia nu sunt Băsescu sau politicienii PDL, ci așa-zișii „intelectuali ai lui Băsescu“, iden­tificați mai mult sau mai puțin cu Gru­pul pentru Dialog Social, pe care îi ca­lificați drept „privilighenți“ (formula lui C.T. Popescu, dacă nu mă înșel), deoarece își doresc anumite privilegii (care anume?) în raport cu „plebeii manipulabili“. Vă sim­­țiți „trasă pe sfoară“ de acești inte­lectuali pe care i-ați admirat altădată. Ei au inventat un „tertip șmecheresc“ pen­tru a-l salva pe Traian Băsescu, anume boi­cotul referendumului, în condițiile im­pu­nerii cvorumului printr-un „dictat“ ex­tern. Ar fi considerat că „în prezent cauza democrației e un moft“ (deoarece cele 7 mi­lioane de voturi „da“ nu au contat). De fapt, „privilighenții“ nu mai sunt „ai lui Bă­­sescu“ – ați avut revelația asta în curtea din Calea Victoriei 120, când GDS l-a invitat pe Băsescu - ci, invers, „Bă­ses­cu e al intelectualilor“. El a devenit „un Gore Pirgu locuit de fantasme stră­i­ne, fo­losit ca vehicol pentru ideile altora“ – res­pectiv ale privilighenților, inte­li­ghen­ților, în general intelectualilor „albi“, ca­re tra­tează democrația drept un „moft“ și trag pe sfoară poporul și pe intelectualii demo­crați.

Este greu să replici urii care se acoperă cu rea-credință. Ce pot să vă spun? Mai întâi: în­tot­dea­una votul cuiva contează numai până când se numără toate vo­turile, dar după aceea, votul celor care au pierdut nu mai contează ca expresie a vo­inței generale, ci contează doar votul op­țiunii câștigătoare. Așa e la toate alegerile. Contează, de pildă, în acest sens votul ce­lor care la alegerile generale au votat cu un partid care nu a depășit pragul de 5%? Nu mai contează după numărarea vo­tu­rilor, dar ar fi contat, dacă partidul de­pășea pragul. Dacă la referendum se de­pășea pragul, votul dvs. conta, iar refuzul meu de a vota – nu.

Sunteți de acord că opțiunea in­di­viduală a cuiva de a boicota un scrutin e perfect legitimă, dar vă indignați că „intelighenții“ „s-au transformat în propagandiști ai boicotului“ – ceea ce vi se pare o dovadă de „colaboraționism“ cu forțele răului. Ab­surd! Cum e cu putință ca o opțiune individuală legitimă să devină ilegitimă, atunci când ea încearcă să facă prozeliți, vrând să determine un curent de opinie? În­tre cele trei opțiuni politice de la re­fe­rendum, trebuie să existe o perfectă ega­litate, astfel încât, dacă propaganda pen­tru una dintre ele ar fi ilegitimă, ar deveni ilegitimă și propaganda pentru celelalte do­uă. Să fie chiar atât de complicat acest raționament? Mai contează pentru dvs. faptul că el a fost confirmat de Curtea Cons­tituțională în unanimitate?

Dvs., însă, sugerați că partizanii boicotului (printre care m-am numărat, printre pri­mii) au utilizat „tertipul șmecheresc cu acoperire legală“ al boicotului, mizând pe absenteism, ceea ce nu-i fair-play. În­treb: cine a atacat? Cine a vrut să-l demită expeditiv pe președinte, în mijlocul man­datului, în mod abuziv sub raport cons­tituțional, printr-un fel de execuție po­li­tică? Guvernul, susținut de o majoritate par­lamentară „nesimțită“. Cine a demis Avo­catul Poporului pentru ca acesta să nu poată ataca două ordonanțe de urgență, din­tre care una reducea chiar pre­ro­ga­tivele Curții Constituționale, care nu mai putea infirma astfel hotărârea par­la­men­tului de a demite pe președinții Camerelor împotriva regulamentelor? În acest mod, parlamentul se putea reuni în sesiune extraodinară, ca în două zile să-l suspende pe președinte și să-l așeze drept pre­șe­dinte interimar pe Crin Antonescu. Cine, doamnă Burța-Cernat, a făcut toate aces­tea? Guvernul. Atunci sintagma „tertip șme­cheresc“ serviți-i-o acestuia, nu no­uă, intelectualilor de la GDS! Legiferarea ad hoc prin ordonanțe, amenințările cu moartea la adresa unor judecători ai CCR, afirmația făcută de Crin Antonescu că o parte dintre aceștia ar trebui revocați, de­și ei sunt inamovibili, insistența de a mo­difica listele electorale post festum pentru ca referendumul să fie validat – toate as­tea nu cereau o ripostă pe măsură? Nu vă preocupă faptul că ați votat „da“ la un referendum inițiat de inși pe care nu un „băsist“, nu un „privilighent“, ci cineva din interiorul puterii i-a numit ulterior „un grup infracțional organizat“? Ne con­siderați „colaboraționiști“, dar dvs. și alți intelectuali, în frunte cu d-na Zoe Petre, Daniel Barbu etc. ce altceva sunteți, când susțineți în mod deschis prin scrisori adre­sate Comisiei Europene o putere emanată de acest „grup infracțional organizat“, un­de primul-ministru e un plagiator or­dinar și notoriu în lume, președintele Se­natului, vremelnic președinte interimar, con­sideră că principalul său adversar e De­partamentul de Stat al SUA, iar „mi­nis­terul propagandei“ – am numit Antena 3 – e proprietatea unui colaborator dovedit al Securității? În locul dvs., m-aș jena să uti­lizez astfel de stigmate, de teamă să nu încurajez pe unii să mă introducă într-ade­văr în categoria revizuită a „idioților utili“!

Dumneavoastră vi se pare că e pri­mejdios să susții că de­mo­crația are neajunsuri și că tre­buie limitată? Bineînțeles că are neajunsuri și trebuie li­mi­tată – aceasta a fost vechea obsesie a tu­turor liberalilor adevărați –, de la Ben­jamin Constant, Alexis de Tocqueville și John Stuart Mill. De asta s-a și inventat ideea supremației constituțiilor asupra de­ciziilor majorităților, de asta, mai târziu Hans Kelsen a propus instituția curților constituționale. O democrație nelimitată înseamnă tirania majorității, sau mai exact tirania unor demagogi care manipulează o majoritate. Că această majoritate a fost și este manipulabilă chiar reprezintă o no­u­tate pentru dvs.? De unde atâta ipocrizie? „Poporul voiește binele, dar nu-l vede întotdeauna“, spunea Rousseau. Ce li­mi­tează democrația? Statul de drept, în esen­ță. Și apropo, de ce puneți „statul de drept“ între ghilimele? Știți ce spunea Ar­thur Koestler? „...Respingerea unei ati­tudini sau unui fapt prin tertipul simplu de a pune cuvintele între ghilimele și de a le da o tentă ironică – toate acestea erau ingredientele unui stil al cărui ma­estru incontestabil era Iosif Djugașvili...“ (Richard Crossman, Zeul care a dat greș, Humanitas, 2012, p. 95). Mă abțin de la comentarii...

Și în fine, dacă, după dvs., toate acestea sunt vorbe în vânt, „fantasme de sal­va­re“ și „de putere“, cum vă explicați că presa internațională, guvernele german, american, britanic, Comisia Europeană au sărit în barca tezelor noastre, exer­ci­tând o presiune puternică asupra puterii de la București, obligând-o să revină la cvo­rumul de referendum și să se supună deciziilor Curții Constituționale? Nu cred că vă puteți rezuma la afirmația că „noi, băsiștii“, am avut un PR mai bun, așa cum a explicat Ponta. Sper că nu veți in­voca nici politica de dreapta, când și so­cial-democrația germană i-a dat o palmă premierului român. Vă mulțumește atunci explicația naționalistă cu România „co­lonie“ a Occidentului? Vă place pă­șu­nis­mul autohtonist practicat de corifeii USL și pe care Andrei Marga îl va aplica sâr­guincios la ICR? Oricum, dacă nici UE, nici Germania, nici America, nici Marea Britanie, nici social-democrația germană nu mai reprezintă un standard de de­mocrație, aveți dvs. altul mai bun? Mi-ar face plăcere să ni-l dezvăluiți!

Iar, între timp, îmi permit să vă dau un sfat: nu mai scrieți sub imperiul urii și al frustrării! Evitați regrete ulterioare printr-o tehnică veche: vă opriți, răsuflați adânc și numărați până la zece; apoi abia treceți mai departe... //