De același autor
Cum e cu putință ca o opțiune individuală legitimă să devină ilegitimă, atunci când ea încearcă să facă prozeliți, vrând să determine un curent de opinie? Între cele trei opțiuni politice de la referendum, trebuie să existe o perfectă egalitate, astfel încât, dacă propaganda pentru una dintre ele ar fi ilegitimă, ar deveni ilegitimă și propaganda pentru celelalte două. Să fie chiar atât de complicat acest raționament?
Ceea ce m-a izbit în plex la lectura articolului dvs., Votul meu contează?!, din Observator cultural, nr. 640, este ura. Ură, combinată cu frustrare, ambele expectorate asupra adversarilor. Iar aceștia nu sunt Băsescu sau politicienii PDL, ci așa-zișii „intelectuali ai lui Băsescu“, identificați mai mult sau mai puțin cu Grupul pentru Dialog Social, pe care îi calificați drept „privilighenți“ (formula lui C.T. Popescu, dacă nu mă înșel), deoarece își doresc anumite privilegii (care anume?) în raport cu „plebeii manipulabili“. Vă simțiți „trasă pe sfoară“ de acești intelectuali pe care i-ați admirat altădată. Ei au inventat un „tertip șmecheresc“ pentru a-l salva pe Traian Băsescu, anume boicotul referendumului, în condițiile impunerii cvorumului printr-un „dictat“ extern. Ar fi considerat că „în prezent cauza democrației e un moft“ (deoarece cele 7 milioane de voturi „da“ nu au contat). De fapt, „privilighenții“ nu mai sunt „ai lui Băsescu“ – ați avut revelația asta în curtea din Calea Victoriei 120, când GDS l-a invitat pe Băsescu - ci, invers, „Băsescu e al intelectualilor“. El a devenit „un Gore Pirgu locuit de fantasme străine, folosit ca vehicol pentru ideile altora“ – respectiv ale privilighenților, intelighenților, în general intelectualilor „albi“, care tratează democrația drept un „moft“ și trag pe sfoară poporul și pe intelectualii democrați.
Este greu să replici urii care se acoperă cu rea-credință. Ce pot să vă spun? Mai întâi: întotdeauna votul cuiva contează numai până când se numără toate voturile, dar după aceea, votul celor care au pierdut nu mai contează ca expresie a voinței generale, ci contează doar votul opțiunii câștigătoare. Așa e la toate alegerile. Contează, de pildă, în acest sens votul celor care la alegerile generale au votat cu un partid care nu a depășit pragul de 5%? Nu mai contează după numărarea voturilor, dar ar fi contat, dacă partidul depășea pragul. Dacă la referendum se depășea pragul, votul dvs. conta, iar refuzul meu de a vota – nu.
Sunteți de acord că opțiunea individuală a cuiva de a boicota un scrutin e perfect legitimă, dar vă indignați că „intelighenții“ „s-au transformat în propagandiști ai boicotului“ – ceea ce vi se pare o dovadă de „colaboraționism“ cu forțele răului. Absurd! Cum e cu putință ca o opțiune individuală legitimă să devină ilegitimă, atunci când ea încearcă să facă prozeliți, vrând să determine un curent de opinie? Între cele trei opțiuni politice de la referendum, trebuie să existe o perfectă egalitate, astfel încât, dacă propaganda pentru una dintre ele ar fi ilegitimă, ar deveni ilegitimă și propaganda pentru celelalte două. Să fie chiar atât de complicat acest raționament? Mai contează pentru dvs. faptul că el a fost confirmat de Curtea Constituțională în unanimitate?
Dvs., însă, sugerați că partizanii boicotului (printre care m-am numărat, printre primii) au utilizat „tertipul șmecheresc cu acoperire legală“ al boicotului, mizând pe absenteism, ceea ce nu-i fair-play. Întreb: cine a atacat? Cine a vrut să-l demită expeditiv pe președinte, în mijlocul mandatului, în mod abuziv sub raport constituțional, printr-un fel de execuție politică? Guvernul, susținut de o majoritate parlamentară „nesimțită“. Cine a demis Avocatul Poporului pentru ca acesta să nu poată ataca două ordonanțe de urgență, dintre care una reducea chiar prerogativele Curții Constituționale, care nu mai putea infirma astfel hotărârea parlamentului de a demite pe președinții Camerelor împotriva regulamentelor? În acest mod, parlamentul se putea reuni în sesiune extraodinară, ca în două zile să-l suspende pe președinte și să-l așeze drept președinte interimar pe Crin Antonescu. Cine, doamnă Burța-Cernat, a făcut toate acestea? Guvernul. Atunci sintagma „tertip șmecheresc“ serviți-i-o acestuia, nu nouă, intelectualilor de la GDS! Legiferarea ad hoc prin ordonanțe, amenințările cu moartea la adresa unor judecători ai CCR, afirmația făcută de Crin Antonescu că o parte dintre aceștia ar trebui revocați, deși ei sunt inamovibili, insistența de a modifica listele electorale post festum pentru ca referendumul să fie validat – toate astea nu cereau o ripostă pe măsură? Nu vă preocupă faptul că ați votat „da“ la un referendum inițiat de inși pe care nu un „băsist“, nu un „privilighent“, ci cineva din interiorul puterii i-a numit ulterior „un grup infracțional organizat“? Ne considerați „colaboraționiști“, dar dvs. și alți intelectuali, în frunte cu d-na Zoe Petre, Daniel Barbu etc. ce altceva sunteți, când susțineți în mod deschis prin scrisori adresate Comisiei Europene o putere emanată de acest „grup infracțional organizat“, unde primul-ministru e un plagiator ordinar și notoriu în lume, președintele Senatului, vremelnic președinte interimar, consideră că principalul său adversar e Departamentul de Stat al SUA, iar „ministerul propagandei“ – am numit Antena 3 – e proprietatea unui colaborator dovedit al Securității? În locul dvs., m-aș jena să utilizez astfel de stigmate, de teamă să nu încurajez pe unii să mă introducă într-adevăr în categoria revizuită a „idioților utili“!
Dumneavoastră vi se pare că e primejdios să susții că democrația are neajunsuri și că trebuie limitată? Bineînțeles că are neajunsuri și trebuie limitată – aceasta a fost vechea obsesie a tuturor liberalilor adevărați –, de la Benjamin Constant, Alexis de Tocqueville și John Stuart Mill. De asta s-a și inventat ideea supremației constituțiilor asupra deciziilor majorităților, de asta, mai târziu Hans Kelsen a propus instituția curților constituționale. O democrație nelimitată înseamnă tirania majorității, sau mai exact tirania unor demagogi care manipulează o majoritate. Că această majoritate a fost și este manipulabilă chiar reprezintă o noutate pentru dvs.? De unde atâta ipocrizie? „Poporul voiește binele, dar nu-l vede întotdeauna“, spunea Rousseau. Ce limitează democrația? Statul de drept, în esență. Și apropo, de ce puneți „statul de drept“ între ghilimele? Știți ce spunea Arthur Koestler? „...Respingerea unei atitudini sau unui fapt prin tertipul simplu de a pune cuvintele între ghilimele și de a le da o tentă ironică – toate acestea erau ingredientele unui stil al cărui maestru incontestabil era Iosif Djugașvili...“ (Richard Crossman, Zeul care a dat greș, Humanitas, 2012, p. 95). Mă abțin de la comentarii...
Și în fine, dacă, după dvs., toate acestea sunt vorbe în vânt, „fantasme de salvare“ și „de putere“, cum vă explicați că presa internațională, guvernele german, american, britanic, Comisia Europeană au sărit în barca tezelor noastre, exercitând o presiune puternică asupra puterii de la București, obligând-o să revină la cvorumul de referendum și să se supună deciziilor Curții Constituționale? Nu cred că vă puteți rezuma la afirmația că „noi, băsiștii“, am avut un PR mai bun, așa cum a explicat Ponta. Sper că nu veți invoca nici politica de dreapta, când și social-democrația germană i-a dat o palmă premierului român. Vă mulțumește atunci explicația naționalistă cu România „colonie“ a Occidentului? Vă place pășunismul autohtonist practicat de corifeii USL și pe care Andrei Marga îl va aplica sârguincios la ICR? Oricum, dacă nici UE, nici Germania, nici America, nici Marea Britanie, nici social-democrația germană nu mai reprezintă un standard de democrație, aveți dvs. altul mai bun? Mi-ar face plăcere să ni-l dezvăluiți!
Iar, între timp, îmi permit să vă dau un sfat: nu mai scrieți sub imperiul urii și al frustrării! Evitați regrete ulterioare printr-o tehnică veche: vă opriți, răsuflați adânc și numărați până la zece; apoi abia treceți mai departe... //