De același autor
Amanarea alegerilor europene e nu numai o decizie politica discutabila, dar a adus in plina lumina si o mai veche tendinta a elitelor politice romanesti: tratarea legii ca pe o simpla acoperire pentru cazul particular. Legea, intr-adevar - se stie bine de la Aristotel -, are in vedere generalul, si nu particularul. Nu legiferezi pentru un om, o situatie particulara sau un grup aparte, ci pentru o situatie generala si noncontingenta. In aceasta consta deopotriva taria si slabiciunea legii: tarie, deoarece previne arbitrariul si capriciul vointei politice, permite o actiune previzibila a tuturor actorilor care au sansa de a-si maximiza atuurile si, prin urmare, e principala modalitate de a evita abuzul si tirania. Slabiciune - fiindca individualul tinde sa nu se supuna intotdeauna cu usurinta generalului si, intr-o anumita masura, poate fi inecat intr-o generalitate castranta. De aici si rolul curtilor de justitie, care trebuie sa uneasca, prin deciziile lor, universalul legii cu respectul particularului.
In orice caz, faptul ca legiferarea pentru cazul particular e o forma evidenta de abuz si expresia unei tendinte tiranice nu poate fi pus la indoiala. Dar de ce sustinem ca ordonanta pentru amanarea alegerilor reprezinta o legiferare pentru cazul particular? Cand, in urma cu cateva luni, s-a fixat data alegerilor, aceasta s-a facut cu acordul tuturor partidelor. Nu se putea sti atunci care dintre ele va fi in avantaj sau in dezavantaj pe 13 mai 2007. Era o decizie, ca sa spunem asa, luata "sub valul ignorantei" (pentru a folosi expresia lui John Rawls); de aceea, decizia respectiva era nu doar simplu legala, ci si legitima si echitabila, deoarece, in mod evident, ea nu se luase numai in folosul particular al unui singur actor politic. Dimpotriva, ordonanta de urgenta de schimbare a datei alegerilor s-a facut in folosul coalitiei nemarturisite, dar de facto, PNL-PSM-PRM-PC, impotriva PD (partidul care acum sta cel mai bine in sondajele de opinie) si a presedintelui Basescu, ajuns intre timp in conflict deschis cu PNL si primul ministru. Prin urmare, alegerile au fost amanate pentru ca imprejurarile politice particulare se schimbasera, ceea ce dovedeste ca s-a legiferat pentru cazul particular. S-a legiferat deci in mod deliberat si explicit (s-a invocat climatul politic agitat, in situatia in care coalitia de mai sus ii acuza pe presedintele Basescu si PD de provocarea acestui climat) impotriva unuia dintre actori si in favoarea celorlalti, dintre care face parte si premierul.
Tendinta de a legifera pentru cazul particular s-a afirmat in ultimul timp cu mare intensitate in parlament, mai ales in incercarile repetate ale diferitelor partide ale "majoritatii ascunse" de a modifica Legea referendumului. De fiecare data a fost vorba despre a limita puterile presedintelui Basescu, a-i face destituirea mai simpla, ori ambele deopotriva. Cea mai semnificativa, poate, este recenta propunere a unui grup de senatori - printre care ii regasim laolalta pe "liberala" Norica Nicolai si pe ultranationalistul Gheorghe Funar - ca presedintele sa nu poata declansa un referendum, daca se afla in procedura de suspendare. Trec peste ineptia de a-l trata pe presedintele aflat in procedura de suspendare ca mai prejos de un presedinte care nu se afla in acest caz, violand in acest caz principiul prezumtiei de nevinovatie, care se aplica totusi oricarui cetatean. Ma refer numai la faptul ca s-a legiferat aici in modul cel mai evident in "cazul Basescu", adica al unui presedinte ce se afla tocmai in procedura de suspendare, dar care doreste sa declanseze un referendum pe tema votului uninominal.
Parlamentarii pot sustine ca ei vor sa-l impiedice pe presedinte sa abuzeze de dreptul de a declansa referendumuri. Ei pot chiar afirma - asa cum o si fac - ca Traian Basescu este un fel de Lukasenko in devenire - ceea, de altfel, n-a putut-o nimeni dovedi. Si chiar daca ar avea astfel de ambitii, prerogativele sale sunt mult prea reduse pentru a obtine o putere tiranica. Atata vreme insa cat aceasta propunere de amendare a legii nu a fost luata "sub valul ignorantei", intr-un moment cand nu exista nici procedura de suspendare, nici ideea unui referendum declansat de un presedinte, inseamna ca, timp de 15 ani si sub doi presedinti, ea nu a fost resimtita ca o necesitate generala, dincolo de cazul particular. Cu alte cuvinte, faptul ca ea este avansata hic et nunc arata caracterul ei ad hominem. (Fireste, teoretic s-ar putea accepta un asemenea amendament ca fiind legitim, daca ar intra in vigoare abia odata cu ciclul electoral viitor, ceea ce initiatorii legii insa nici nu vor sa auda, deoarece ei resping ideea legiferarii "sub valul ignorantei".) Prin urmare, parlamentul vrea sa legifereze intr-un caz particular. In consecinta, daca proiectul ar trece, el ar reprezenta o lege - legala, desigur -, dar perfect nelegitima si care probabil ca ar fi imediat schimbata atunci cand o alta majoritate si un alt presedinte ar avea alte interese particulare.
Se va spune, poate, ca parlamentul e suveran si are dreptul de a legifera asa cum doreste. Dar - pentru a vorbi de data aceasta precum J.-J. Rousseau -, daca parlamentul emite legi cu valoare particulara, el nu mai este o expresie a "vointei generale", iar suveranitatea sa devine o forma goala. Caci nici o lege care este impotriva "cuiva" sau in favoarea "cuiva" nu poate fi o expresie a "vointei generale", ci este numai una a unei vointe particulare sau de grup. Or, numai legiferarea in conditii cat mai apropiate de cele date de situarea sub "valul ignorantei" poate oferi conditia necesara - chiar daca, poate, nu si suficienta - pentru o aproximare corecta a "vointei generale".
Dupa cum se stie, emiterea de acte normative - legi, ordonante, hotarari de guvern - cu aplicare particulara constituie un viciu vechi al guvernarilor romanesti. El s-a manifestat si se manifesta mai ales in materie economica - scutiri de vama, de impozite, exceptari de tot felul pentru a favoriza anumiti clienti politici. Toate acestea sunt, la modul general, criticabile, chiar daca scopul urmarit poate fi, intr-un anumit caz, considerat benefic pentru societate sau pentru reforma. Si, daca o anumita legislatie "orientata" poate fi totusi acceptata, atunci cand ea reprezinta aplicarea programului electoral al coalitiei invingatoare in alegeri (caci in acest caz se cunosc cu mult timp inainte consecintele unui anumit vot si astfel legislatia respectiva este previzibila), ea nu poate fi declarata decat ilegitima, cand simplul capriciu politic si economic, dictat de imprejurarile momentului, o explica si o pun in actiune. Lucrurile insa sunt cu atat mai grave cu cat acum se legifereaza in mod conjunctural fara jena si pe fata pentru cazul particular in chestiuni politice esentiale, privitoare la raporturile dintre puterile statului, la drepturile unora dintre acestea sau la data unor alegeri.
Concluzia acestor randuri nu poate fi decat una: parlamentul si majoritatea de facto respectiva devin nu doar tot mai impopulare - asa cum o arata diversele sondaje de opinie, forumurile pe Internet sau chiar distributia bilelor albe si negre la cunoscuta emisiune a lui Robert Turcescu. Lucrul cel mai grav este ca, in acest fel, intram tot mai adanc pe teritoriul instabil, arbitrar si periculos al legiferarii ilegitime.
