Liberalii antieuropeni

Andrei Cornea 24.09.2008

De același autor

Numirea lui Tudor Chiuariu, fostul mi­nis­tru al Justitiei, drept purtator de cuvant al PNL este, probabil, o eroare din punct de vedere al PR: antipatic, nefotogenic, cu un accent regional pronuntat si cu un tre­cut politic extrem de discutabil, Chiua­riu nu are cum sa ajute partidul in cam­pa­nia electorala. Dar acest lucru pare putin important pentru liberali, care sunt con­vinsi - si nu fara temei - ca alianta lor, tot mai pe fata, cu PSD ii va scoate cas­ti­ga­tori ai alegerilor, indiferent de figura care reprezinta public partidul.

Gestul ramane grav din alt punct de ve­dere: alegerea lui Chiuariu semnaleaza deriva antieuropeana tot mai pronuntata a coalitiei PNL-PSD: dupa noua lege de nu­­mire a procurorilor votata de Senat im­­potriva avizului Comisiei Europene si ina­inte cu cateva zile de citirea si votarea, in Camerele reunite, a unei scrisori des­chi­se redactate de Bogdan Olteanu si Nico­lae Vacaroiu, adresata Parlamentului Eu­ro­­pean, in care se vor critica - se spune - ingerintele Comisiei Europene in po­li­ti­ca interna a Romaniei, reciclarea lui Chiua­riu simbolizeaza tifla pe care PNL si PSD o arata tot mai fara menajamente Europei. Rationamentul lor e simplu si im­pecabil - Europa unita e in criza: a fost mai intai referendumul cu rezultat negativ din Irlanda; apoi a venit criza caucaziana si s-a vazut fragilitatea, lipsa de unitate si de hotarare a Uniunii in ceea ce priveste ati­tudinea fata de Rusia. Aceasta a cas­ti­gat nu atat din meritele proprii, cat din cau­­za erorilor europenilor. Santajul cu pe­tro­lul si gazul functioneaza, iar antiame­rica­nismul unora dintre europeni, chiar daca si-a mai pierdut din virulenta din anii trecuti, e mereu prezent. In general, nu exis­­ta o politica externa comuna euro­pea­­na demna de acest nume si nici nu sunt san­­se sa existe, cel putin pe termen scurt.

Or, de ce oligarhii din Romania, din PSD, PNL si PC, mai ales, nu s-ar inspira din atitudinea ruseasca in fata acestei sla­biciuni a Europei? Ei stiu ca, aproape sigur, clauza de salvgardare pe justitie nu se va aplica niciodata, deoarece, sub ra­port politic, e un act controversat, iar tehnic e aproape imposibil de adoptat. Fap­tul ca monitorizarea s-ar putea pre­lungi mai multi ani nu ii deranjeaza. Prin propaganda la televiziunile pe care le detin sau controleaza - cvasitotalitatea pos­turilor cu audienta nationala publice si private -, spera sa contracareze efec­tul negativ de imagine. Se simt stapani pe situatie si considera ca-l vor putea mar­ginaliza pe Traian Basescu si ca vor putea trata cu dispret cerintele europene legate de justitie. Si s-ar putea sa aiba dreptate. Intre timp, interesele lor de afa­ceri si putere cer o justitie de unde sporii innoirii semanati de Monica Macovei trebuie sa fie inlaturati. Iar d-l Chiuariu a servit bine acestui scop.

Fapt este ca pana acum elementele reformatoare din Romania - fie ca ele s-au aflat la guvernare, in opozitie sau in so­cie­tatea civila - au avut mai multa as­cul­ta­re si influenta datorita presiunii euro­pe­ne, exercitata prin diferite institutii, mai ales odata ce Romania s-a decis sa ade­re la Uniune. Acum, odata cu sfidarea ru­seasca si deficitul de reactie occidentala, oligarhii romani isi freaca mainile si isi amintesc, probabil, de lectia lui Ceau­ses­cu cu "independenta", care este mereu utilizata de potentatii romani pentru a obtine o mai mare autonomie fata de alia­tii momentului: sovieticii, pe atunci, occi­den­talii, astazi. Astfel ca respectivele ele­men­te reformatoare vor trebui, in viitor, sa conteze tot mai mult pe propriile forte - ceea ce, deocamdata cel putin, le pune in­tr-o vizibila situatie de inferioritate.

E o trista ironie ca liberalii romani - o lunga perioada dupa 1989, campioni ai aliantelor occidentale, atat prin doctrina, cat si prin istorie - au ajuns astazi in si­tua­tia dezonoranta nu numai de a se alia cu un partid postcomunist precum PSD, dar si in aceea de a transpune in registrul minor al politicii dambovitene politica de sfidare a Occidentului practicata de Ru­sia. In fond, cu stiinta sau fara (dar mai de­graba cu), aceste partide devin tot mai mult, in mod nemarturisit, agentii de in­fluenta ai Rusiei imperiale si antioc­ci­den­ta­le din Romania. Desigur, nu o vor recu­noas­te deschis, caci rusii raman extrem de impopulari in Romania. Dar actiunile lor - fie si aceea, aparent minora, de a-l numi pe discreditatul domn Chiuariu drept purtator de cuvant liberal - te lasa pe gan­duri. Caci nu poti sa nu te intrebi: sfidarea necenzurata a Europei - cui bono?

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22