`Natura are oroare de vid`

În pofida gesturilor sale care se vor eroice, opoziția reprezintă un mare vid. E inevitabil că el va fi, mai devreme sau mai târziu, umplut. De cine?, asta e întrebarea.

Se invoca cândva un fel de lege a fizicii care suna astfel: „natura are oroare de vid“. Legea s-a do­vedit falsă în fizică (căci există vid în natură), dar e cum nu se poate mai adevărată în ra­por­turile de putere din po­litică. În prezent, opoziția de dreapta e fă­râ­mițată, divizată, întoarsă îm­po­triva ei în­săși. (Asta s-a văzut la sfârșitul săp­tămânii trecute, când PDL a organizat un miting la București, Traian Băsescu își vizita PMP-ul de­venit partid cu acte, la Cluj, iar Mihai Răz­van Un­gureanu... nu făcea nimic, ră­mâ­nând neutru între cele două părți.) Numai fantezia sau nai­vi­tatea unora mai poate spera într-o victorie elec­torală la euro­parlamentare și într-un scor măcar onorabil la prezidențiale. Alții sunt pur și simplu ci­nici și speră ca „dușmanul“ de alături să ca­dă ceva mai jos decât ei înșiși, închipuindu-și că vor reuși să-l înghită ulterior. Pe scurt, în pofida gesturilor sale care se vor eroice, opoziția (sau mai curând opozițiile) re­pre­zintă un mare vid. E așadar inevitabil că el va fi, mai devreme sau mai târziu, umplut. De cine?, asta e întrebarea.

Crin Antonescu e un prim candidat.

Crin Antonescu, mai ales după aducerea lui Klaus Johannis alături de fotoliul lui Ponta, dă impresia că e decis să joace tare și să ocu­pe „fotoliul“ de lider al dreptei românești. Cel mai simplu și mai efi­cient ar fi s-o rupă cu PSD, ceea ce e oricând po­sibil, iar după eu­roparlamentare momentul de­vine mai favorabil. Iar dacă nu o va face și va de­veni președinte cu susținerea lui Ponta, e clar că va preda PNL lui Johannis și va încerca (și pro­babil că va și reuși) să atragă sub o for­mă sau al­ta PDL-ul lui Blaga în orbita PNL. Între timp, An­tonescu se străduiește să dea clasei de mijloc sen­timentul că PNL a rămas singurul sprijin real al acesteia împotriva po­pulismului și socialismului PSD: „sin­gu­rul guvern de centru-stânga din Eu­ropa cu taxa unică“, a spus el, iar astea sunt vor­be care vor fi reținute de o clasă care și așa sus­pină sub numeroase taxe și îngrădiri. În prin­ci­piu, Antonescu fie va trece în opo­ziție de pe acum, fie, devenit președinte și lăsându-l pe Jo­ha­nnis la comanda par­ti­du­lui, îl va hărțui pe Pon­ta din interiorul pu­terii. Oricum, el va în­cer­ca să aspire ma­xi­mum de resturi ale dreptei. Va reuși oare?

Va exista desigur și un al doilea candidat la pre­luarea vacuumului din partea dreaptă: Traian Bă­sescu. Sunt convins că acesta nu-și face niciun fel de iluzii privitoare la euro­parlamentare sau la prezidențiale: știe că bătălia e pierdută. (Că a ajutat și el la asta, în mod nefericit, cred, e o altă chestiune.) A înființat PMP cu unicul scop de a-l conduce de a doua zi după ce va pleca de la Cotroceni. Stăpân peste acest partid fidel, având și câțiva deputați și senatori, având și pri­mari, Băsescu va căuta să devină el liderul drep­tei și al opoziției, iar cu un Antonescu președinte și un PNL făcând opoziție în USL nu-i va fi foarte complicat. Greoiul Johannis nu-l va stânjeni prea mult, cât timp acesta va sta alături de Pon­ta în Cabinet. Până la urmă trebuie ca cineva să preia rolul opoziției, căci, cum spuneam, „natura are oroa­re de vid“. Va pregăti astfel me­todic și extrem de vocal – nimeni nu se îndoiește de asta – campania din 2016, continuând să aspire res­turi din PDL-ul lui Blaga și ab­sor­bind probabil Forța Civică sau ce va mai fi rămas din ea. Are de partea lui ex­periența, abilitatea politică, re­to­ri­ca, un grup de fideli în PMP și un elec­torat entuziast. Singura di­fi­cul­ta­te reală ar fi ieșirea PNL în opo­ziție.

Așadar, marea provocare pentru An­tonescu este dacă vrea să rămână și pe mai departe o anexă, fie și cu năbădăi, a puterii pesediste sau da­că intenționează, în fine, să facă po­litică pe cont propriu, jucând totul pe o carte. Aducându-l pe Iohannis în guvern nu a făcut decât să apro­pie momentul unei decizii, pe care nu a luat-o deocamdată. Cu sigu­ran­ță că Băsescu mizează - și cred că are dreptate – pe teama lui An­to­nescu de o decizie radicală – ieșirea din USL. Știe că, în pofida aerelor lui țanțoșe, omul are apetit pentru prudență, preferând să primească ce i se oferă decât să smulgă cu for­ța. Să înoate singur, ba chiar cu vân­tul din față e pentru el o necu­nos­cută. E prea comod, chiar dacă tre­zitul lui târziu de dimineață nu-i de­cât un mit. Ar fi și ceva nefiresc pen­tru el să se lupte de-adevăratelea cu PSD, căci ne amintim că a apar­ținut acelei capitularde „aripi Pa­tri­ciu“, mai aproape de moștenirea lui Tătărăscu decât de aceea a lui Bră­tianu.

În afara celor doi, mai poate exista și alt competitor pentru „vidul“ din dreapta? Boc refuză și, oricum, el nu i se va opune niciodată lui Bă­sescu. Cât despre Mihai Răzvan Un­gu­reanu, deși onorabil în sondaje, este un politician neînțelept, care nu a înțeles că nu poți rămâne neu­tru între Băsescu și Blaga. După ale­gerile europarlamentare va fi ne­voit, probabil, să-și negocieze ca­pi­tularea față de una dintre părți. //