O propunere constructivă pentru președintele Academiei Române

Confruntați cu plagiatul actualului premier, Nicolae Ciucă, și disperați să-l acopere cu orice preț, guvernanții vor să suprime CNADTCU pur și simplu prin lege.

Andrei Cornea 26.07.2022

De același autor

Se întâmplă destul de rar ca un conducător de instituție să pledeze el însuși pentru desființarea acelei instituții pe care o conduce. Te-ai aștepta, dimpotrivă, să pledeze pentru menținerea și susținerea ei; ori, măcar, dacă consideră instituția inutilă sau nocivă, să demisioneze înainte de a cere orice altceva. Nu așa a făcut dl Ioan Aurel Pop, care, în afară că este președintele Academiei Române, mai este și președintele CNADTCU, adică al acelei instituții centrale care are ca scop atestarea doctoratelor și a gradelor universitare. Domnia sa a declarat recent instituția drept „anacronică”, adăugând: „Sunt de acord că trebuie desființată. Pentru plagiate avem comisiile de etică de la toate nivelele”.

Formal, cei care susțin, ca și Ioan Aurel Pop, desființarea CNADTCU – în primul rând noul proiect de lege a Educației elaborat de minister – au dreptate. Într-o țară bine orânduită, cu instituții universitare credibile și care țin la prestigiul lor național și internațional, titlurile sunt acordate sau – în caz de fraudă – retrase de universitățile însele. Ideea de a avea încă o instituție centrală, dependentă de MEN, care să legitimeze ceea ce de fapt se decide „jos”, nu e nici modernă, nici europeană și nu respectă autonomia universitară. Din păcate, la noi destule universități – de stat sau private – s-au compromis acordând doctorate suspecte de fraudă cu predilecție unor personaje politice importante. Mai ales de când a fost descoperit plagiatul fostului premier Ponta în 2012, s-a constatat că CNADTCU – așa „stalinist” cum a fost el descris – a reprezentat unica protecție împotriva doctoratelor plagiate. Nu întâmplător, ministrul lui Ponta, Liviu Pop, l-a suspendat, exact în momentul când CNADTCU se pregătea să invalideze oficial doctoratul acestuia.

Acum, confruntați cu plagiatul actualului premier, Nicolae Ciucă, și disperați să-l acopere cu orice preț, guvernanții vor să suprime CNADTCU pur și simplu prin lege. Ei știu că la nivelul multor universități deciziile pot fi întoarse și răsucite, astfel încât plagiatele să fie îngropate sau nedetectate. Iar dintre comisiile de etică, multe pot fi manipulate. Astfel, comentariile președintelui Academiei se adaugă acestei linii fals-rezonabile de argumentare (nocivă, în fapt), care susține caracterul „anacronic” al instituției. Se uită să se spună: „La noi, din păcate, nu e încă anacronic, căci industria de doctorate plagiate e în plin avânt”.

Dar, poate, tot răul spre bine: dacă tot e pornit dl Ioan Aurel Pop împotriva instituțiilor pe care el însuși le conduce, mai ales a celor „anacronice”, cu sechele „comuniste”, care nu mai sunt reprezentative pentru o țară modernă, europeană, îi propunem să ceară desființarea Academiei Române. Iată o instituție cu adevărat „anacronică”, mare consumatoare de buget, unde – cel puțin la secțiile de științe socio-umane – nu s-au regăsit și nu se regăsesc de decenii spiritele cele mai alese ale acestei perioade; dispusă, pe de altă, parte, să dea mesaje publice foarte naționaliste, ba chiar antisemite (cum a fost în 2021, când s-a încercat un fel de omagiere a lui Nicolae Paulescu). Nici măcar în timpul pandemiei de Covid 19, n-am auzit mesaje clare de la Academia Română în favoarea vaccinării.

De aceea, așteptăm ca domnul Ioan Aurel Pop, dacă tot îi face plăcere (sau bine) să demoleze instituțiile pe care le administrează, să facă cu adevărat un bine nației și să ceară desființarea sau măcar reorganizarea din temelii a Academiei Române. Vocea sa, pledând împotriva intereselor sale imediate, va fi cu atât mai atent ascultată. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22