De același autor
„Instanţa apreciază că nu este de conceput, într-o societate democratică cu reguli de conduită şi convieţuire clară, chiar dacă s-ar proba în mod cert că victimele – Tinel Nicolae, Constantin Stan şi Ştefan Mărgean – sunt autorii furtului autoturismului lui Gigi Becali, să se recurgă la «proceduri judiciare paralele» care nu au nicio legătură cu ordinea şi statul de drept, ci intră în sfera ilicitului penal.“
Această sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1 şi care sper că nu va fi fost revocată de Tribunalul Municipal l-a condamnat pe Gigi Becali la cercetarea penală cu privare de libertate. Vorbele sunt clare, pline de firesc şi nu lasă loc de îndoială. Se mai adaugă şi că Gigi Becali e considerat de mulţi un model şi că constituirea de „proceduri judiciare paralele“ care sfidează legea este cu atât mai gravă. Şi atunci, care e problema?
Problema e că, timp de trei zile, de la arestarea, săptămâna trecută, a lui Becali, am fost supuşi unui bombardament mediatic obsesiv şi pervers care urmărea să demonstreze următoarele două teze principale:
– arestarea lui Becali e un paravan, o fumigenă. Becali e o victimă inocentă sau cvasiinocentă, dacă nu chiar un erou;
– cel care a orchestrat totul din umbră e Traian Băsescu, care dorea să abată astfel atenţia publicului de la afacerile imobiliare necurate ale familiei sale.
Ştiam că presa (o parte a ei) e ticăloasă şi vândută. Dar rareori am văzut atâta rea-credinţă pusă în slujba unui scop politic derizoriu – lovirea lui Băsescu a mia oară, atunci când miza procesului este statul de drept. Câte aberaţii n-am auzit, câtă nesimţire, câtă iresponsabilitate!
Unii l-au lăudat direct pe Becali, afirmând că e un „om credincios“. Alţii – că e un om „care a reuşit în viaţă“. Televiziunile au difuzat fără reacţie SMS-uri şi apeluri în care diverşi cetăţeni, aleşi pe sprânceană, asigurau că, în caz că li s-ar fi furat maşina, ar fi făcut la fel, dacă ar fi avut mijloace. Acţiunile de intimidare împotriva celor care vor judeca recursul s-au pus astfel în mişcare. Oameni din lumea sportului şi-au exprimat solidaritatea cu patronul Stelei, lăsând să se înţeleagă că acesta e o victimă. Unii au susţinut că cineva vrea să cumpere Steaua la un preţ derizoriu. Diverşi analişti „subţiri“ au început să judece partizan aspecte ale procesului şi ale cazului, bazându-se pe pure speculaţii şi fără a dispune de date.
Aproape că nu a existat cine să le dea replica. Unilateralitatea a fost nemaiîntâlnită. Faptul că „săltarea“ lui Becali a întârziat cu peste două luni de la comiterea faptei a fost considerată o dovadă a „complotului“. De ce? Momentul – s-a spus – a fost decis fiindcă tocmai se discuta despre situaţia imobiliară a fetei lui Băsescu. Şi dacă arestarea se petrecea cu două săptămâni în urmă? S-ar fi inventat, desigur, altceva... criza, FMI-ul. La unison s-a criticat arestarea „la televizor“, dar s-a omis faptul că Becali e cel care a chemat presa. Câţiva s-au indignat că Becali nu a fost invitat la poliţie în prealabil, mizându-se pe faptul că am fi uitat că, în trecut, a fost chemat de multe ori şi nu s-a dus, bătându-şi joc şi de poliţie, şi de procurori. Dar n-am uitat chiar cu toţii.
Cât despre teza că Băsescu e marele manipulator din umbră – teza e pur şi simplu grotescă şi reprezintă expresia unei obsesii de monomaniac. Mai întâi nicio conspiraţie a nimănui nu elimină faptul că un om bogat şi puternic îşi face singur dreptate cu armata lui de gorile. Acest fapt – incontestabil şi recunoscut de Becali însuşi – trebuie pedepsit exemplar. Iar dacă, în alte cazuri, nu s-a întâmplat la fel, e acesta un motiv pentru a amâna luarea de măsuri în acest caz? Apoi, ce să ascundă Băsescu?
D-l Mugur Ciuvică a fost plimbat în triumf pe la toate televiziunile ca să-şi susţină teza că fratele preşedintelui imită „modelul Popoviciu“. Cum îl imită? Are de gând, cică, să distrugă o livadă. În viitor. Aşadar, poate că în viitor o va distruge, dar acum livada e bine mersi! În consecinţă, Băsescu pune de-l arestează pe sărmanul Becali, pentru ca, între timp, fratele său să plănuiască cum să pună la pământ piersicii! Subtil raţionament! Noroc că d-l Ciuvică şi televiziunile au fost vigilente! Noroc că sinistrul Măgureanu a început să profeţească!
Mai e şi Ioana Băsescu, care a cumpărat o casă scumpă în cartierul lui Popoviciu, cu banii luaţi pe vânzarea altei case. Şi ce dacă? Nu s-a făcut proba niciunei ilegalităţi. Că la noi copiii preşedinţilor şi ai politicienilor sunt prea bogaţi, ca şi părinţii lor, e o altă poveste, poate ţinând de morală; dar nu e deocamdată nimic penal aici. Şi ce anume s-a dovedit? Nimic: dar publicul trebuie convins că nu numai Băsescu, dar şi întreaga sa familie sunt o pacoste pentru naţiune, iar Gigi – un om cu frica lui Dumnezeu –, poate o idee cam impulsiv!
Că nu Traian Băsescu e problema în acest caz nu le trece prin cap acestor aşa-zişi jurnalişti şi analişti (mereu aceiaşi!). Victima colaterală (sau poate nici măcar „colaterală“) a acestui atac mediatic riscă să fie mult mai importantă decât persoana actualului sau viitorului preşedinte şi ea se numeşte „statul de drept“. Sau puţinul care a mai rămas din el...
