De același autor
De ce PSD a ales această contestare în trombă, care riscă să devină un dezastru imagistic pentru partid şi şeful său? De ce nu a decis măcar acum, după o renumărare a voturilor nule, să recunoască rezultatul alegerilor? De ce caută să se discrediteze cu orice preţ?
Nu ştiu cum se face, dar, în aceste zile, totul pare să fie împotriva lui Mircea Geoană. După ce s-a lăsat păcălit de exit-poll-uri contrafăcute şi a ţopăit fericit, după ce a declarat alegerile „un succes pentru democraţia românească“, crezându-se preşedinte pe cinci ani, a avut dimineaţa surpriza neplăcută să se vadă învins la o diferenţă de peste 70.000 de voturi de Traian Băsescu.
Aici, Geoană ar fi trebuit să se oprească, să se declare învins şi să-şi felicite adversarul. N-a făcut astfel. PSD, prin vocile unor Nica, Dragnea sau Duvăz, a lansat teza „fraudei infernale“ comise de PD-L şi s-a pretat la o stranie aritmetică pentru a dovedi că cel puţin jumătate din voturile din străinătate au fost adăugate în favoarea lui Băsescu de forţe misterioase din consulatele României.
Secondaţi de entuziasmul PNL, pesediştii au depus la Curtea Constituţională o cerere de invalidare a alegerilor şi de repetare a celui de-al doilea tur, cerere susţinută de presupuse „camioane de probe“. CCR a cerut BEC renumărarea tuturor voturilor nule (ce păreau a fi prea multe în acest caz – peste 130.000). BEC s-a conformat şi luni dimineaţa (când scriu acest text) se vedeau rezultatele – destul de interesante.
– Diferenţa absolută dintre Băsescu şi Geoană creşte cu puţin, în loc să scadă masiv, aşa cum şi-ar fi dorit PSD, atunci când, din voturile nule, sunt „recuperate“ voturi în favoarea unuia dintre cei doi candidaţi. Renumărarea voturilor nule nu poate conduce la reluarea turului doi, deoarece nu se schimbă, ci se confirmă rezultatul alegerilor şi ordinea candidaţilor.
– Diferenţa relativă dintre cei doi candidaţi, adică raportul dintre voturile „recuperate“ pentru cei doi este doar cu puţin mai mare decât diferenţa relativă finală obţinută de BEC. Ceea ce sugerează că repartizarea unui vot valid în categoria „voturi nule“ nu s-a datorat unui plan malefic de a schimba rezultatul alegerilor, ci doar neatenţiei (uniform repartizate) a celor care le-au numărat.
PSD însă pare decis să ceară mult mai mult de la CCR. Într-o declaraţie aiuritoare, d-l Duvăz a cerut analize grafologice ale declaraţiilor din străinătate, compararea tuturor CNP-urilor de pe listele speciale cu CNP-urile celor care au votat pe liste ordinare, cât şi expertizarea voturilor nule cu mai multe ştampile. N-a cerut încă arestarea tuturor celor care au votat cu Băsescu şi retragerea paşapoartelor celor din străinătate. Dar noi am putea cere expertizarea psihiatrică a domniei sale.
Nu ştiu, la ora la care scriu, ce decizie a luat CCR după încheierea renumărării voturilor nule. În mod normal ar trebui să valideze alegerile şi să-l declare pe Traian Băsescu preşedinte. Pare limpede că orice reexaminare şi renumărare nu face decât să conserve acelaşi avans al preşedintelui, consumând în schimb timp, resurse şi menţinând starea de incertitudine în ţară. În plus, chiar dacă se constată un anume număr de voturi multiple, cum se va şti cum s-au repartizat ele între cei doi candidaţi?
Ne putem întreba însă de ce PSD a ales această contestare în trombă, care riscă să devină un dezastru imagistic pentru partid şi şeful său? De ce nu a decis măcar acum, după o renumărare a voturilor nule, să recunoască rezultatul alegerilor? De ce caută să se discrediteze cu orice preţ? Şi aceeaşi întrebare e valabilă cumva şi pentru conducerea liberală, care, în loc să adopte o atitudine măsurată, a preluat retorica fără conţinut şi sinucigaşă a PSD.
Un prim răspuns ar fi că Geoană şi Antonescu sunt aţâţaţi de conducerile respective, pentru a fi ulterior lăsaţi „în ofsaid“ şi pentru a fi schimbaţi ulterior, la momentul oportun.
O a doua explicaţie – mai sinistră – e că cele două partide aliate vor – prin campania mediatică „fraudă masivă“ – să influenţeze decizia finală a CCR care să invalideze turul doi al alegerilor. Dacă renumărarea ar micşora semnificativ diferenţa dintre voturile celor doi candidaţi, acest rezultat ar putea fi atins. Or, se pare că diferenţa creşte, şi nu scade, aşa că planul se dovedeşte deja a fi un eşec şi orice renumărări ulterioare cred că vor amplifica eşecul.
O a treia explicaţie poate fi încercarea de a trage de timp şi de a obstrucţiona cât se poate de mult formarea unui nou guvern condus de PD-L. Se mizează că dificultăţile financiare şi economice vor produce greve, chiar tulburări sociale, nemulţumiri masive care vor fi capitalizate de opoziţia PSD-PNL. Planul ar putea reuşi, în parte măcar, cu susţinerea mediatică pe care o cunoaştem. Totuşi, o campanie de obstrucţie fără mănuşi ar putea avea efect de bumerang.
E posibilă însă încă o explicaţie – cea psihologică, în care cred cel mai mult: cele două conduceri nu mai acţionează raţional. Nu există un plan, ci numai obstinaţie, furie şi ură. Au pierdut, după ce au fost la un pas de victorie şi după ce acumulaseră resurse imense – financiare, logistice, mediatice. Au fost mulţi contra unui singur şi acel unul singur „i-a ciuruit“. Nu pot accepta. Nu le vine să creadă. Nu e lucru curat, îşi spun. Băsescu e diabolic şi malefic, s-a slujit de servicii, de forţe oculte. S-au aplicat ştampile pe voturi bune ale lui Geoană de indivizi obscuri; s-au completat la Paris mii de declaraţii false de personaje dubioase; diverşi mafioţi internaţionali l-ar fi servit pe Băsescu; poate chiar mai rău – servicii străine, sau – de ce nu – extratereştri. Nu glumesc.
Paranoia trebuie să fie acum, în conducerea PSD, la cote inimaginabile. Ei nu pot accepta că au pierdut cinstit, fiindcă adversarul a fost mai bun, ci cred că au fost în mod perfid „înjunghiaţi pe la spate“. Aşa cum credea o mare parte a Germaniei după înfrângerea din primul război mondial. Şi a existat un ins care a hrănit această paranoia, umflând-o până ce era să întunece complet lumea: Adolf Hitler. //
