Provizorat acut sau cronic?

Scena politică în zilele acestea seamănă tot mai mult cu scena unui teatru, nici măcar al absurdului – ar fi să-i acordăm prea multă onoare –, ci cu o scenă a unui teatru prost. Au trecut peste cinci luni de la o moțiune de cenzură depusă de AUR și PSD, prin care PSD și-a răsturnat guvernul din care făcea parte, numai pentru că nu mai voia să-l accepte pe premierul Bolojan. Sperau să detașeze o „halcă” din PNL, nesupusă lui Bolojan, dacă nu întregul PNL, cu care să formeze un nou guvern, mai „prietenos”. N-au reușit nici măcar când președintele Dan i-a ajutat nominalizând a doua oară pentru funcția de premier un prim-vicepreședinte PNL neacceptat de partid.

După eșecul lui Veștea, s-a stat apoi pe loc luni, fără nicio nominalizare, până când președintele și-a „amintit” că europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan fusese anterior propus de PNL. L-a nominalizat în lipsă, sugerând fără ambiguitate că nu-l susține. Rezultatul a fost încă un eșec previzibil, contabilizat deopotrivă la liberali, dar și la președinte. Deja însă s-au creat condițiile legale pentru dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri anticipate. Faptul a generat o interminabilă dispută pe rețele între cei care cred că anticipatele ar trebui totuși evitate cât se poate, deoarece vor aduce o victorie AUR, și cei care cred că, de vreme ce victoria AUR este aproape inevitabilă, de preferat ar fi să nu prelungim așteptarea și incertitudinea la nesfârșit, crescând nemulțumirile populației. Dar decizia se află la latitudinea președintelui, care, pe de altă parte, a respins orice colaborare politică cu „suveraniștii”, dar face cu ochiul Administrației Trump. (De altfel, și în legătură cu domnia sa, nu mai încetează disputele: dintre cei care l-au votat în 2025, unii – mulți – sunt profund nemulțumiți de ceea ce par a fi ezitările și slăbiciunile sale, mai ales față de PSD. Alții întrevăd planuri ascunse și pe termen lung, pe care președintele le-ar realiza cu precizie de mare șahist, planuri pe care noi, profanii, nu le înțelegem.)

Deocamdată, odată cu nominalizarea lui Luca Niculescu apare o modestă speranță că provizoratul politic acut s-ar putea încheia. Mai întâi, președintele l-a susținut cu căldură – ceea ce nu făcuse în cazul lui Mureșan. Apoi, Niculescu este un diplomat, destul de abil în a concilia poziții teoretic greu de conciliat. Apoi probabilitatea alegerilor anticipate – nedorite, de fapt, de cei mai mulți parlamentari, cu excepția celor de la AUR – începe să fie tot mai mare, dacă blocajul persistă. Există presiunile economice. Prețul petrolului e în creștere. Există nevoi urgente. Etc.

Marea problemă este că ambele partide de care depinde totul – PSD și PNL – au mers atât de departe în disputa lor, încât nu pare să le fie deloc ușor să dea înapoi. Luni dimineața încă știam că PSD nu vrea să guverneze decât cu PNL (ca să nu ia asupra lui toate necazurile guvernării, deși trebuia să se gândească la asta când a răsturnat guvernul în mai). PNL refuză să mai intre într-un guvern alături de PSD, deși acceptă să voteze un guvern PSD. Mai există, desigur, formula unui guvern „tehnocrat”, dar unii (PNL) se tem că „tehnocrații” vor fi, disimulat, oamenii PSD-ului, iar PSD se teme că un guvern fără partide va fi, în realitate, un guvern „prezidențial”. Probabil că ar contribui la eliminarea ezitărilor partidelor o manifestare clară și neechivocă a președintelui în direcția alegerilor anticipate, în caz de eșec al lui Luca Niculescu.

Deocamdată nu avem parte însă decât de promisiuni, declarații și dispute de tipul celor care, deocamdată, n-au condus la nicio soluție. Un lucru mi se pare clar: chiar dacă vom avea un guvern Niculescu, el nu va fi decât o soluție de avarie și de moment. Cum spuneam, se va încheia provizoratul acut. Dar va continua unul cronic. Nu cred că un guvern Niculescu va dura mai mult de câteva luni, mai ales dacă va încerca să continue unele dintre reformele Guvernului Bolojan. Vom rămâne, de fapt, în provizorat încă doi ani cel puțin, chiar dacă vom avea un guvern formal cu puteri depline. Cu alte cuvinte, oricum se va numi primul-ministru și oricare îi va fi pe hârtie mandatul, reformele vor stagna și măsurile esențiale vor fi amânate sine die. //