De același autor
Nimeni n-ar putea contesta diagnosticul sever dat invatamantului romanesc, atat in ansamblu, cat si in detalii, de catre Comisia prezidentiala condusa de fostul ministru al Educatiei, profesorul Mircea Miclea. Oricata antipatie ar starni in anumite cercuri tot ceea ce soseste de la Traian Basescu, de data aceasta ideea ca stam rau cu educatia a fost larg impartasita de clasa politica, iar PSD chiar s-a grabit sa propuna, reluand ideea Comisiei, un pact national pentru educatie. Ar merita, atunci, sa ne oprim asupra solutiilor propuse in raportul Comisiei si sper ca multi o vor face in saptamanile ce urmeaza.
Voi incepe aceasta sumara analiza cu invatamantul preuniversitar, afirmand ca multe propuneri ale Comisiei Miclea mi se par utile si benefice. N-am sa ma refer in mod explicit la acestea, ci, din lipsa de spatiu, voi avea in vedere ceea ce mi se pare discutabil.
Ca sa-mi spun direct opinia, unele dintre propuneri (o noua structura a ciclurilor de invatamant, reforma curriculara, descentralizarea, educatia timpurie), altminteri generoase si interesante ale Raportului in domeniul invatamantului preuniversitar, mi se par utopice, inaplicabile integral societatii romanesti asa cum e ea acum. De exemplu: Raportul remarca faptul ca actualul sistem de invatamant este "inechitabil", deoarece persista o mare diferenta intre rezultatele din mediul urban si cele din mediul rural. Foarte adevarat, dar aceasta e marea problema a Romaniei, nu doar a invatamantului romanesc. Cand mai mult de 45% din populatia tarii continua, in secolul XXI, sa locuiasca la tara, adesea in conditiile secolului XIX, cand, in acelasi timp, ponderea agriculturii in PIB nu trece cu mult de 10%, nu poti rezolva lucrurile numai printr-o reforma in sistemul de invatamant, iar a crede asta e o dovada de gandire utopica. Sunt convins, pe de alta parte, ca, daca statisticile ar compara numai situatia invatamantului din mediul urban de la noi si din alte tari, am sta cu mult mai bine la multi dintre indicatori.
Asa stand lucrurile, unele dintre masurile propuse in Raport, odata aplicate, risca sa mareasca decalajele, nu sa le micsoreze. De pilda, propunerea de a insista pe educatia timpurie (intre 0-5 ani), in care un punct important este transformarea creselor in institutii avand scop educativ. Mi-e clar ce se va intampla cu cresele si gradinitele la tara, conforme cu noile principii! Pur si simplu vor intarzia sa existe, din lipsa de personal si spatii adecvate! Asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca ideea de a prelua copilul de la nastere intr-o "institutie" a statului si de a-i da drumul abia cand a implinit 16 sau 19 ani imi da un frison..jpg)
Nu pot sa nu subscriu, in principiu, la propunerea de a descentraliza invatamantul preuniversitar, astfel incat scoala si consiliul local sa aiba rolul central in constructia si executia bugetului. Propunerea asuma insa, fara nici un strop de prudenta, ca la noi exista, pe scara larga, "comunitati" in sensul profund al cuvantului (si nu doar "localitati"), animate de ideea "binelui comun", si ca ele sunt preocupate prioritar si de situatia scolara a copiilor respectivi. Daca n-am fi vazut, anul trecut, armata lucrand la ridicarea digurilor care sa protejeze satul de inundatii, iar satenii dand sfaturi pe margini, ba chiar nemultumiti ca treaba nu merge destul de repede, am mai fi putut avea iluzii! In fapt, daca scoala si consiliul local vor decide executia bugetului, diferentele si decalajele vor creste - banuiesc - considerabil. Desigur, se vor intalni unele administratii locale responsabile (probabil ca mai ales in Ardeal sau Banat), dar vor exista numeroase consilii fara preocuparea pentru "binele public", care vor cheltui banii anapoda, daca nu ilicit, si ma tem ca, in cele din urma, majoritatea acestora va fi tot in mediul rural sau in orasele mici. Veti spune: ce pazesc oamenii locului, ei de ce nu intervin? Ei bine, s-ar putea ca oamenii locului sa nu inteleaga prea bine de ce copiii trebuie sa mai mearga la scoala si sa prefere sa-i trimita la munca. Sau - la scoala la oras. Sau s-ar putea ca foarte multi dintre oamenii locului sa fie ei insisi la munca in strainatate etc. Costurile iresponsabilitatii "comunitatii" le vor plati copiii. Evident, Raportul cere Ministerului Educatiei sa monitorizeze atent situatia, dar ori recomandarea e numai o vorba pe hartie, ori e greu de crezut ca, avand parte de atata monitorizare, notiunea de "descentralizare" va mai avea vreun sens. Pe scurt, aplicand unele dintre aceste masuri de reforma, invatamantul romanesc va deveni si mai inechitabil. Va deveni el, macar in unele locuri favorizate, mai performant? Nu e tocmai sigur.
In mod surprinzator si contradictoriu, Raportul propune ca alocarea bugetara in invatamantul preuniversitar sa se faca "pe cap de elev", desi, totodata, cere ca alocarea bugetara in invatamantul universitar sa nu se mai faca "pe cap de student" ca acum, ci pe programe de studii. Se va spune, poate, ca situatia e diferita in universitar si preuniversitar. Totusi, estimez ca, daca masura va fi aplicata, scolile si mai ales liceele bune vor cobori imediat standardele pentru a nu lasa repetenti si a nu exclude pe nimeni, facand orice pentru a atrage fiecare "cap de elev" disponibil (chiar fara minte in acel cap). E imposibil insa sa ai o scoala buna, daca indicele de promovabilitate se apropie de 100%. Si este imposibil ca indicele sa nu tinda catre acest maxim, daca veniturile institutiei depind direct de numarul de elevi sau studenti. Sistemul bugetarii "pe cap de student" - introdus in ministeriatul lui Andrei Marga - s-a dovedit, in universitati (mai ales in cele cu valoare si traditie), unul dintre principalele motive ale scaderii nivelului de cunoastere al studentilor (fapt recunoscut de Raport), asa ca introducerea lui in scoli, atunci cand, pe buna dreptate, se cere abandonarea lui in universitati, e o eroare majora. Daca in plus, asa cum se propune, 20-30% din curriculum va fi stabilit de scoala, introducerea de materii considerate la moda, dar nesemnificative, bune numai pentru atras "capete de elevi", va deveni obsesiva. Eu cred ca ideea de a flexibiliza curriculumul este una dintre cele mai valoroase propuneri ale Raportului, dar cred si ca aplicarea ei trebuie ferita, pe cat se poate, de influenta modelor anuale si a derutei de moment a parintilor. Raportul cuprinde formule nefericite, cum ar fi "o oferta necompetitiva va duce la marginalizarea unei scoli pana la desfiintarea ei...". Cred ca un liceu care, in cele 30% dintre ore la dispozitie, va introduce limbi clasice, istorie si filosofie nu va avea - asa cum stau lucrurile acum - o "oferta competitiva", dar chiar unul care va voi sa predea astronomie si muzica va avea toate sansele sa fie "marginalizat", in favoarea unuia care va preda jurnalism, modelling si contabilitate. Aici Raportul pare ca cedeaza utopiei pietei care ar putea rezolva totul in mod optim chiar si in ceea ce priveste educatia.
Raportul remarca, pe buna dreptate, slaba salarizare a corpului didactic si cere o majorare substantiala a acesteia. Nimic de obiectat aici. Unde insa simtim din nou perspectiva utopica a unor idei ale Raportului este ca el vrea ca acest spor substantial (mai ales pentru cei cu vechime mica) sa fie "conditionat de cresterea cantitatii si calitatii prestatiei didactice". "Salarii mai mari inseamna si munca mai multa" - spune Raportul pe un ton sententios care imi desteapta amintiri neplacute din alt regim. Ei bine - nu: salariile din invatamant (si mai ales pentru cei tineri) trebuie sa creasca neconditionat, in datele actualelor norme didactice, indiferent daca avem cel mai scurt an de predare din UE. Actualele salarii sunt mici (ceea ce de fapt Raportul recunoaste) in raport cu ceea ce face acum majoritatea cadrelor didactice.
De fapt, Raportul, inspirat desigur din experiente europene, vrea sa atribuie chiar mai multe sarcini corpului didactic si scolii. Se vorbeste despre un nou rol al scolii in educarea adultilor, in asigurarea unor conditii de recreere si supraveghere a elevilor dupa orele de curs, in stimularea "participarii active a elevilor la viata comunitatii" etc. E adevarat ca Raportul sugereaza ca aceste sarcini suplimentare vor absorbi excedentul previzibil de cadre didactice din anii ce vin. Totusi, ramane neclar daca noile activitati suplimentare vor fi platite de la buget, prin cresterea corespunzatoare a salariilor, sau daca, asa cum sugereaza Raportul, scolile vor trebui sa "vanda servicii" pentru a realiza unele venituri necesare. (In fapt, ambele variante sunt posibile, dar lipsa de claritate ramane un defect al pasajelor respective ale Raportului.) In esenta, atata vreme cat statul roman nu va fi dispus sa cheltuiasca considerabil mai mult cu salariile profesorilor - in conditiile normelor actuale -, nu se va schimba nimic fundamental in invatamantul romanesc, iar acest lucru ar fi trebuit spus raspicat si fara conditionari care creeaza confuzie.
Curios, din Raport lipseste orice referire la sistemul meditatiilor - referire insa care nu a lipsit din discursul presedintelui, tinut cu ocazia prezentarii Raportului. Nu stiu cum sa interpretez aceasta stranie disparitie, dar ea mi se pare o tacere ipocrita si contraproductiva. Nu pot discuta aici chestiunea, fundamentala pentru invatamantul romanesc preuniversitar, dar doresc sa supun discutiei trei teze: mai intai, societatea romaneasca are tot dreptul sa plateasca suplimentar pentru educatie, asa cum are dreptul sa plateasca suplimentar pentru sanatate, si e bine ca o face. Apoi, profesorii au tot dreptul sa vanda servicii educationale si sa-si mareasca astfel veniturile, si e bine ca o fac. Problema este ca, la noi, sistemul educational preuniversitar a ajuns cladit pe premiza completarii lui cu meditatii private, ba chiar construit cu scopul ca meditatiile sa devina aproape necesare, chiar si pentru performante mediocre - ceea ce e imoral si distructiv. De aici si tendinta invatamantului nostru de a pune accentul pe cantitatea de informatie, si nu pe gandirea independenta - fapt observat de Raport, dar lasat fara explicatie. Sensul unei reforme realiste, deci, nu trebuie sa fie nici acela de a interzice meditatiile (imposibil si contraproductiv), nici acela de a le trece, pudic, cu vederea (cum face Raportul), ci acela de a reforma in asa fel curricula, manualele si sistemul de predare, incat meditatiile sa nu reprezinte o conditie sine qua non a unei performante scolare medii. Din acest punct de vedere, ideea Raportului de a se renunta la testele nationale dupa 8 ani si de a le inlocui cu un examen dupa 10 ani poate fi utila. Ar trebui, de asemenea, ca profesorilor - indiferent de nivel - sa le fie interzis prin lege sa-i mediteze pe proprii elevii sau macar pe elevii din scoala unde predau.
Chestiunea s-ar putea pune si in termeni mai generali: admitem sau nu ca statul nu mai poate face fata, singur, nevoilor educationale actuale la un nivel suficient? Iar daca adoptam cea de-a doua varianta, intrebarea va fi: ce trebuie sa faca statul pentru a diminua (nu elimina) diferentele de sansa si pentru a asigura o piata educationala privata corecta? Din acest punct de vedere, notez ca Raportul, caracterizand invatamantul romanesc actual ca "ineficient si inechitabil", presupune implicit ca, odata aplicate propunerile sale, el ar deveni si eficient, si echitabil - ceea ce nu e tocmai sigur, ba unii ar spune ca, precum toate propunerile de acest tip, si aceasta e utopica.
Mai notez, in final, un lucru curios: dintre membrii Comisiei, nici unul nu este cadru didactic activ in invatamantul preuniversitar. Intamplare sau simbol? Ma tem ca, indiferent de semnificatie, aceasta absenta nu e binevenita pentru realismul unora dintre propunerile respective.
Ma opresc aici, urmand ca intr-un articol ulterior sa supun discutiei si cateva dintre propunerile pe care Raportul le face in ceea ce priveste invatamantul universitar.
