De același autor
În ultimul timp, a susţine sau chiar a fi susţinut în public cauza lui Băsescu a devenit, cel puţin pentru un intelectual, nu doar neconvenabil, dar şi incriminant, un gest pedepsit cu vorbe aspre şi linşaj mediatic.
Într-un recent articol (5 noiembrie 2009) din Cotidianul, un anume Toader Ştefan urmează calea deschisă cândva de România Mare, pentru a-şi nimici adversarii politici: „Fripturiştii lui Băsescu“, scrie el, „erau condamnaţi din naştere la anonimat“, erau de „o mediocritate intratabilă“ ori „le lipseau opera şi recunoaşterea“; le lipsea chiar şi „popularitatea ieftină“, în vreme ce „scrâşneau în numele unei spoieli de cultură“. A venit Băsescu şi brusc – zice autorul despre a cărui „operă şi recunoaştere“ nu am aflat nimic – au fost miluiţi cu „funcţii, decoraţii, titluri, mandate şi cu acces la banul public“ ca răsplată pentru a fi devenit „cântăreţii din suflet ai măririi preşedintelui“. Numele acestor mediocrităţi? Pe lista principală: Horia-Roman Patrapievici, Vladimir Tismăneanu, Traian Ungureanu, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Mircea Mihăieş, Monica Macovei, Teodor Baconski, Andreea Pora... Se pregătesc: Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu!
Veţi spune, poate: în galeria turpitudinilor a mai apărut un exponat – nu-i primul, nu va fi ultimul. Să nu ne emoţionăm, deci, peste măsură.
Nu-i chiar aşa. Mai întâi, articolul nu e decât un vârf al creaţiei jurnaliere a trustului de presă condus de Vântu şi care, alături de concurenţa de la Intact, şi-a făcut o profesie din a discredita orice opinie favorabilă preşedintelui actual – asta când această opinie se mai poate face auzită. Nu e scopul meu să cartografiez aceste gunoaie mediatice, al căror laitmotiv este că preşedintele Băsescu este un dictator sau un aspirant la dictatură şi că, în consecinţă, oricine îl susţine este ori o slugă, ori obnubilat mental, ori ambele. Iar interesul meu pentru oameni ca Nistorescu şi Hurezeanu e modest şi mă rezum să notez că au devenit (primul în mod vulgar, iar al doilea în mod subtil), din glorii ale presei româneşti, exemple jalnice de decădere morală şi profesională.
Întreb însă, cu nelinişte: unde sunt vajnicele ONG-uri care, mai ieri, ţineau sus steagul democraţiei şi al libertăţii de exprimare? Unde sunt vocile lui Cristian Pîrvulescu şi Victor Alistar, care erau îngrijoraţi de „prefraudarea“ alegerilor din pricina referendumului? În ce gaură de şarpe s-a pitit Mircea Toma cu a sa Agenţie de Monitorizare a Presei? Unde este SAR-ul? N-ar fi fost acum momentul unei „coaliţii pentru o presă curată“? Nu le cerem, Doamne fereşte, să-l susţină pe Băsescu. Le cerem să-şi ridice glasul când unii dintre susţinătorii lui mai cunoscuţi sunt târâţi în noroi de trusturile de presă. Ei, cei din ONG-uri cel puţin, ştiu că numele „fripturiştilor“ Cotidianului sunt printre cele care fac cinste ţării. Atunci de ce nu o strigă, ca să audă nu Nistorescu, Roşca & co., ci opinia publică, derutată de o propagandă deşănţată? Şi de ce, în general, ONG-urile nu denunţă monopolul mediatic aproape total în favoarea adversarilor preşedintelui şi care, în plus, îi prezintă pe intelectualii susţinători
drept rebuturi umane? Nu cerem simpatie politică, ci solidaritate împotriva unei prese copleşitoare prin dimensiune şi banditeşti prin metodă. O avem? Nu. „Societate civilă“, unde te-ai ascuns?
Din păcate, auzim, când şi când, alte voci. Ele vin, culmea, de la colegi ai noştri, intelectuali stimabili care au alte opinii politice decât noi – ceea ce e perfect legitim. Dar noi am încetat să mai fim stimabili pentru ei: poziţia noastră politică este, pentru conducătoarea unui săptămânal, aceea a unor „lachei“ de tip nou, comparabili vechilor „lachei“ ideologici ai lui Ceauşescu.
Pentru altcineva, distinsă profesoară universitară, dar şi editorialist la murdarul ziar al lui Roşca-Stănescu, comparaţia este cu tiranii greci. Asemeni lor, Băsescu ar fi „acaparat puterea în mod abuziv“ (unde, când, cum?), iar susţinătorii săi sunt bolnavi de un fel de „pandemie de gripă porcină“, de „frică, obedienţă şi lipsă de cuviinţă“.
„Fripturişti“, „mediocrităţi intratabile“, „noi lachei“, contaminaţi de „noua gripă porcină“ a „tiranului Băsescu“ – ce ne mai rămâne, deci, după ce am fost aproape alungaţi de pe platourile televiziunilor, când dintre vechii noştri prieteni unii tac intimidaţi, alţii susură complice? Pesemne, după 6 decembrie, în caz de cădere a „tiranului“, să dispărem complet de pe scena publică, lăsând-o pe aceasta, în sfârşit, curată şi devirusată... Asta doriţi, voi, corifei ai culturii, directori de ONG-uri, voi, intelectuali iubitori ai adevărului, voi, gazetari iubitori ai libertăţii?... „Societate civilă“, unde te-ai ascuns? //
