`Trădarea` lui Mircea Toma

D-l Toma confundă partizanatul din convingere, perfect legitim, cu partizanatul indus, prin răsplăți, amenințări etc., ilegitim.

În 1994, împreună cu Gabriela Adameșteanu, îi lu­am un interviu lui Ion Iliescu. Ceea ce ne-a scan­da­lizat pe amândoi cel mai mult cu această ocazie a fost „neutralismul“ fostului președinte, în raport cu poziția României Mari, pe de o parte, și aceea a revistei 22, de partea cealaltă. Și una, și cealaltă, sus­ținea Ion Iliescu, calcă în străchini, sunt ex­ce­sive, radicale – firește, în direcții opuse – ba chiar ex­tremiste. De fapt, după Ion Iliescu (scriam atunci), „România Mare e un fel de 22, așezat de partea cea­laltă, poate totuși numai o idee mai agresiv!“ (22, nr. 4/1994).

De această veche întâmplare mi-am amintit săp­tă­mâna trecută, citind comunicatul excogitat de Mir­cea Toma, directorul cunoscutei organizații pentru monitorizarea presei, ActiveWatch. Am regăsit, ex­primat într-o limbă de lemn nouă, același neu­tra­lism păgubos. Pe scurt, d-l Toma refuză să facă pu­blică o distincție de fond între atacurile Antenei 3 la adresa unor Andreea Pora, Robert Turcescu, Ion Cristoiu, Mircea Marian, Mălin Bot, Dan Tăpălagă și alți câțiva jurnaliști și replicile acestora la B1 TV. El scrie despre ambele tabere: „preț de trei zile s-au acuzat de «propagandă» și au promovat un dis­curs care nu le face cinste nici ca profesioniști, dar nici măcar ca adulți. S-au gratulat fără nicio reținere cu termeni precum «băsist» și «pon­tă­nac». Dar acesta este doar un alt episod dintr-o încleștare obositoare începută acum cinci ani, semn că cele două televiziuni nu mai au nicio le­gătură cu noi...“.

Faptic, spusele lui Mircea Toma sunt un fals gro­so­lan: nu există nicio comparație, nicio echivalență po­si­bi­lă între imundicitățile proferate de Antena 3, in­tru­ziunile acesteia în viața privată, umilirea ad­ver­sa­rilor prin cuvinte și imagini, combinate cu cea mai josnică propagandă mincinoasă și ceea ce se poate vedea și auzi „de partea cealaltă“. Orice om de bu­nă-credință poate constata acest lucru. Așa cum nu există nicio comparație posibilă între, să spu­nem, Jur­nalul Național și revista 22, unde scrie săp­tămânal Andreea Pora, ținta predilectă a ultimelor ata­curi.

Pentru Mircea Toma, cei care au fost călcați în pi­cio­are de Antena 3 nu au dreptul la protecția și so­li­daritatea organizației sale. De ce? Fiindcă au un par­tizanat politic: „Am reacționat întotdeauna atunci când ziariști independenți au fost victima hăr­țui­rii unor politicieni sau chiar a colegilor de breas­lă... În cazurile în care «ziariștii» care își asumă fă­țiș opinii politice partizane se încaieră între ei, opțiunea organizației (ActiveWatch) este să sem­na­­leze această categorie de situații în raportul anu­­al“. Așadar, există pe lume ziariști și „ziariști“, cum a observat și Radu Vancu. Primii, fiind „neu­tri“ po­litic, merită protecție. Ceilalți sunt niște pseu­do-zi­a­riști și n-au dreptul decât la o con­sem­nare într-un raport. Ar trebui să mulțumească și pentru atât!

Dar de unde a scos d-l Toma ideea că partizanatul po­litic asumat este ilegitim în presă? Pretutindeni în lume există, de pildă, publicații de dreap­ta sau de stânga, cu identitate ideo­logică clar afișată. Adesea jurnaliștii și pu­blicațiile exprimă poziții partizane în alegeri sau alte situații. De fapt, d-l To­ma confundă (și nu credem că o face din nepricepere) două tipuri de par­ti­za­nat: partizanatul din convingere, per­fect legitim, cu par­ti­zanatul indus, prin răs­plăți, ame­nin­țări etc., ilegitim acesta din urmă. Pu­blicul are tot dreptul să au­dă opinii par­tizane de la editorialiști și oameni de pre­să (confortabile sau nu), dar trebuie să fie încredințat că cei care le pro­fe­sează o fac deoarece așa cred în mod au­tentic, și nu din mercenariat. Or, unde a găsit d-l Toma dovezi că Tur­cescu, Tăpălagă, Pora etc. exprimă punc­te de vedere la care nu aderă din con­vin­gere? De altminteri, într-o frază, di­rec­to­rul Ac­tiveWatch se referă admirativ la „eva­dările unor ziariști cu identitate pu­blică născută în cadrul grupurilor de me­dia cu practici nocive“. Care gru­puri de me­dia? Ce fel de practici nocive? Nu cumva e vorba tocmai despre trustul In­tact? Însă aici d-l Toma devine evaziv...

Dar partizanatele nu se deosebesc numai după origine (din convingere și induse), ci și după valorile pe care le susțin: a promova fascismul din convingere e un partizanat rău, în vreme ce a promova valorile liberale e tot un partizanat, dar bun. A susține, fie și din convingere, că Adri­an Năstase e un „deținut politic“, con­damnat de „justiția băsistă“ e un par­tizanat rău: de aceea, cei care apără acest punct de vedere nu pot fi puși pe pi­cior de egalitate cu cei care constată că Adrian Năstase e numai un infractor de drept comun. A reduce lupta de pre­să la o „încăierare“ între „băsiști“ și „pontănaci“ înseamnă, dincolo de as­pec­tele de limbaj și de convingere care dis­ting aceste grupuri, să egalizezi în mod relativist două tipuri de angajamente pu­blice: unul, nociv, de partea infractorilor politici, susținuți actualmente de con­du­cerea PSD, celălalt, benefic, încercând să susțină statul de drept și domnia le­gii, cât și pe politicienii, precum Traian Bă­sescu, care – oricâte erori ar fi făcut de-a lungul timpului – se opun sis­te­ma­tic preluării statului de către mafiile aces­tor infractori. Știe d-l Mircea Toma aceste lucruri? Bineînțeles că le știe. Dar preferă să se acopere cu neutralism, să evoce „nepărtinirea“ organizației și să scrie rapoarte întortochiate despre „ca­te­gorii de situații“. Altfel spus, de­mi­sionează moral și profesional, făcând, bi­neînțeles, un serviciu trustului Intact și infractorilor politici, căruia nu le poate decât servi orice confuzie a valorilor.

Măcar Ion Iliescu, acum 20 de ani, avea, da­că nu o scuză, măcar o explicație pen­tru neutralismul său favorabil grupurilor antiliberale: era un comunist. Care o fi scuza ori explicația lui Mircea Toma pen­tru trădarea valorilor esențiale pe care era dator să le apere? //