De același autor
Un Băsescu aparent obosit şi marcat de „istorie”, un Geoană, semănînd tot mai mult cu un mecanism de ceasornic de partid şi un Antonescu volubil şi superficial – cam aşa mi s-au părut cei trei candidaţi. Marele perdant – dacă se poate spune aşa ceva – mi s-a părut Antonescu. El avea înainte miza cea mai mare – intră sau nu în turul doi. Nu cred că va reuşi să depăşească handicapul ce-l desparte de al doilea clasat. S-au văzut foarte bine verbozitatea lui vidă, incompetenţa în chestiuni de politică externă, de pildă (domeniu de activitate al preşedintelui); m-a deranjat nonşalanţa şi chiar insolenţa cu care încălca regulile convenite, sărind peste discursul celorlalţi candidaţi. Cînd i se dă o replică dură, adesea îşi pierde cumpătul, cum a fost atunci cînd a fost rugat de Băsescu să citească din dosarul „Flota” şi cînd, cu mici tertipuri şmechereşti, a încercat să scape. Demagog, în fine, precum în chestiunea micşorării impozitelor.
Geoană a devenit cu asupra de măsură ceea ce a fost dintotdeauna: o creaţie de partid. Bine pus la punct, cu lecţiile învăţate, ştiind să debiteze platitudini fără să clipească. Joacă destul de bine rolul marelui conciliator (vezi sceneta cu florile date doamnelor); promite „linişte”, properitate, şanse egale. Nu e deloc exclus să convingă pînă la urmă o majoritate obosită şi îndoctrinată de televiziuni.
Spre deosebire de cei doi care erau întorşi spre viitor, Băsescu a fost prea mult întors spre trecut. Ceea ce mi s-a părut a fi fost o eroare tactică şi chiar un semn rău. L-aş fi dorit mai ofensiv, subliniind mai apăsat nu atît ce a făcut, cît ce doreşte să continue şi punînd accentul pe speranţă. Dar măcar a fost el însuşi – bun sau rău, dar el însuşi. Cine votează Băsescu, votează un om, cine votează Geoană votează un sistem, iar cine votează Antonescu votează o faţă.
