De același autor
serviciilor de securitate, in special in componenta lor informativa si in cea de forte speciale. Nu atat intarirea acestor servicii intr-o tara oricum prea putin afectata de democratizare precum Rusia intereseaza acum. Ceea ce ingrijoreaza o persoana atasata valorilor unei societati liberal-democratice este tocmai inevitabilitatea adoptarii unor asemenea solutii si in interiorul statului sau. Exista, desigur, si solutii radicale la problema unei anume forme de terorism. In toiul razboiului cu Hitler, Iosif Stalin a "rezolvat" pentru perioada sovietica problema cecena mutand fortat cetatenii acestei republici in taigaua siberiana si impuscand pe toti cei care erau de alta parere. O asemenea solutie este insa de neconceput astazi fie si pentru o tara precum Rusia, necum pentru statele democratice locuite de milioane de musulmani loiali, vasta lor majoritate opozanti ai actiunii coreligionarilor lor. Singurele solutii posibile in interiorul unui sistem democratic sunt tocmai cele schitate de Putin: intarirea structurilor informative ale serviciilor secrete si crearea unui vast si eficient sistem de raspuns la analizele si avertizarile acestora.Problema fundamentala a acestei solutii tine de gravele deservicii pe care o asemenea strategie le poate aduce sistemului politic chemat sa il pazeasca. Majoritatea celor a caror viata va fi investigata indeaproape, de la lecturi la prieteni si de la medicamentele folosite pana la destinatiile de vacanta si marca de bere preferate sunt cetateni ai acestor state sau exilati care cauta pe teritoriul si in societatile acestora o viata mai buna. Multora serviciile secrete le vor incalca dreptul la viata privata, le vor citi corespondenta, le vor investiga conturile bancare si preferintele sexuale, ii vor hartui prin interogatorii sau vor incerca sa le impuna prin racolare un diferit traseu in viata. Problema e ca un cetatean al unui stat democratic va deveni suspect de jure daca are nefericirea sa fie musulman, arab, simpatizant politic al cauzei unui stat palestinian sau pur si simplu prieten al unei persoane aflate intr-una din situatiile amintite. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca serviciile de informatii sa opereze cu o prezumtie de vinovatie in cazul unor cetateni pornind de la discriminari rasiale, religioase sau politice. Pentru o parte a cetatenilor unui stat democratic, viata ar putea arata asa cum o stiu toti cei care traiesc sau au vietuit sub un regim totalitar, in care o politie politica atotputernica joaca rolul de papusar nevazut. Prima dilema a raportului intre democratie si terorism vine din faptul ca, pentru a salva un regim democratic, bratul armat al acestuia s-ar putea comporta nedemocratic cu propriii cetateni.
O a doua dilema tine oarecum de inevitabilitatea unor asemenea masuri combinata cu reticenta unor membri ai serviciilor secrete de a proceda asa cum am amintit mai sus impotriva propriilor cetateni. Democratiile ar putea fi mai slabe in fata terorismului decat un stat totalitar sau guvernat de o dictatura forte. Intr-adevar, privirea istorica pare sa ne incredinteze de aceasta realitate. In vreme ce tarile fostului lagar sovietic au fost ferite de atentate, Vestul Europei era confruntat cu atacurile Armatei Rosii japoneze, ale Brigazilor Rosii italiene, ale organizatiilor ETA sau IRA, precum si ale extremistilor palestinieni. In vreme ce tari conduse despotic precum Coreea de Nord, Libia, Iran, Cuba sunt ferite pana si de actiunile antiguvernamentale ale propriilor cetateni, democratii precum Statele Unite si Spania sau state incapabile de a-si controla propriul teritoriu, precum Rusia, sunt lovite de Al-Qaeda sau de apropiatii ei ideologici si militari. Cazurile unor societati autoritare puternice lovite de teroristi (Marocul, Arabia Saudita) constituie mai degraba exceptii. Una din cele mai bine pregatite societati democratice in privinta luptei anti-teroriste, Israelul, poate mai degraba sa raspunda foarte puternic si la varf impotriva Hezbollahului decat sa previna atacurile gruparilor extremiste scapate de sub coordonarea Fatahului. Ultimele decenii par a ne spune ca democratia ca forma de organizare ar putea pierde meciul cu o organizare de tip autoritar in lupta impotriva organizatiilor teroriste, mai ales daca acestea vor ajunge sa ameninte insasi supravietuirea statelor.
Nu as merge pana la a imbratisa tezele unora dintre "vulturii de razboi" americani dupa care tocmai acesta este scopul miscarilor teroriste, acela de a forta societatile democratice sa renunte la propriile valori si mecanisme politice. Sunt mai degraba convins ca lupta islamistilor radicali contemporani este nu atat politica, cat religios-politica, asa cum e intemeiata Umma (comunitatea credinciosilor). Insa acesta ar putea fi unul din pasii pe care acestia sa il aiba scris in strategia lor de edificare a Califatului global.
Daca strategia intaririi rolului serviciilor secrete in societatile democratice va ramane singura modalitate si singura politica de combatere a terorismului islamic, ne putem teme de erodarea interioara a sistemelor democratice. Ne-am afla in acelasi punct in care societatile britanica si americana s-au aflat in lupta lor impotriva lui Hitler: daca ar fi procedat la o centralizare a practicilor politice si economice ale societatilor lor ar fi obtinut, poate, o mai mare eficienta a efortului de razboi, dar ar fi renuntat la propria esenta, pentru apararea careia se ridicasera impotriva nazismului. Aflati intr-o asemenea pozitie, tot ce pot spera este ca flexibilitatea intelectuala si economica cu care democratiile s-au mandrit mereu sa scoata la lumina si alte strategii de infrangere a celor care ne ameninta atat cu subjugarea politica si religioasa, cat si cu suprimarea fizica.
