Religia, şcoala şi dreapta măsură

Andrei Plesu 01.01.2015
SHARE 32

De același autor

Am mai multe argumente care, din punctul meu de vedere, pledează, în mod raţional, pentru păstrarea în programa şcolară a orelor de religie. Mai întîi, e firesc şi recomandabil ca orice spor de cunoaştere, orice efort de înţelegere, fie că e vorba de istoria doctrinelor economice, de astrofizică, sau de marile texte sacre ale umanităţii, să îşi afle locul în programul de formare şi in-formare a omului tînăr. A evacua religia din sfera culturii e, oricum, ilustrarea unei ignoranţe cronice cu privire la istoria artei, a literaturii, a învăţămîntului universitar, a identităţii spirituale europene şi planetare. Ideea că studiul religiei produce bigoţi, că e vetust, că lezează autonomia statului laic vine, mai mult sau mai puţin conştient, în continuarea propagandei ateiste, a retoricii – cu adevărat vetuste – pentru care religia e „opiumul popoarelor”. 

 

Există, e drept, un mod rudimentar, superstiţios, de a te raporta la tematica transcendenţei, dar tocmai de aceea e foarte important să avem, încă din şcoală, o bună întîlnire, un dialog luminat cu această tematică. Iar dacă tot ce e tradiţie e „vetust“, atunci n-avem decît să ne naştem din nou, spălaţi pe creiere, voioşi să „sheruim“ un confortabil statut de fiinţe virtuale. Cît despre laicitate, nicăieri în civilizaţiile europene bine aşezate, ea nu implică, dincolo de o firească separare a domeniilor şi competenţelor, o ipocrită acţiune de subminare reciprocă. Roluri specifice, autonomie, dar nu excludere şi cu atît mai puţin dispreţ mutual.

 

Trebuie să recunoaştem că opozanţii orelor de religie din şcoli au ce au mai ales cu religia autohtonă. Dacă s-ar introduce cursuri de mitologie greacă, sau de filozofie buddhistă, cei „ofensaţi“ ar fi mult mai puţini. Or, normal este ca orice comunitate să aibă cultura propriei ei confesiuni. Să trăieşti într-un spaţiu creştin şi să n-ai habar ce este Eucharistia, ce sunt „tainele“, ce înseamnă Crăciunul, ce se întîmplă în timpul liturghiei, ce rost are icoana şi ce deosebiri sunt între catolici, ortodocşi şi protestanţi e o formă de incultură fudulă. Nu strică nimănui să ştie mai mult decît ştie şi să priceapă universul simbolic şi ritual al bunicilor săi. Şi, mai ales, nu strică nimănui să citească Scriptura, de vreme ce nici lectura Coranului, a Talmudului şi a Upanishadelor nu trece drept futilă în ariile culturale pe care le reprezintă.

 

O problemă există, totuşi. Nu e de loc indiferent cine îşi asumă funcţia pedagogică în programa şcolară. O oră de religie prost făcută, o oră de religie debitată convenţional, într-o atmosferă de evlavie formală, o oră de religie predată de profesori slab pregătiţi, care nu fac nici o diferenţă între ora de religie de la şcoală şi predica duminicală de la biserică – e un „experiment” ratat, care poate avea efecte mai rele decît chiar lipsa totală a oricărei instrucţii religioase. Am auzit lucruri smintitoare despre preoţi care promiteau iadul copiilor nepostitori sau celor care merg la film duminica. Am auzit discursuri agresiv-inculte şi de un schematism robust, despre o problematică prin definiţie inefabilă. Dacă BOR insistă să se pronunţe în legătură cu organizarea învăţămîntului religios în şcolile publice, atunci trebuie început cu cei care asumă rolul de profesori. Altfel, se vor livra argumente greu de contestat celor care se opun oricum materiilor „mistice”…        

    

Important este şi altceva: cu ce tip de discurs se militează împotriva măsurii de a scoate religia din şcoli. Spun asta pentru că mi se pare contra-productiv patosul vecin cu anatema, naţionalismul previzibil, lipsa de măsură şi de smerenie a cîte unui militant radical. Să-mi fie iertată îndrăzneala, dar dacă aş fi în tabăra ateilor de rea credinţă, aş lua pastorala de Crăciun a IPS Pimen al Sucevei drept o dovadă că pledoaria în favoarea orelor de religie poate fi impură şi neavenită. Ce spune IPS Pimen? Că scoaterea religiei din şcoli e un ”atentat la fiinţa naţională, la credinţa neamului nostru românesc”, o ”ofensă a maiestăţii divine”. Foarte bine. Nu mă voi bate cu abuzul dramatic al acestui verdict. Dar e imposibil să auzi asemenea grele vorbe şi să nu te întrebi unde erau patriotismul şi credinţa IPS Pimen cînd se dărîmau biserici, cînd predica includea fatalmente lauda conducătorilor, cînd în şcoli nu numai că nu se făcea religie, ci, dimpotrivă, se făcea propagandă ateistă.

 

Nu erau şi acestea „mici” ofense la adresa „maiestăţii divine”? IPS Pimen era stareţ la sfîrşitul anilor `70 şi episcop-vicar la începutul anilor `80. O decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din octombrie 2012 a stabilit că înaltul prelat a colaborat harnic, ani de-a rîndul, cu securitatea (internă şi externă). Mai nou, s-a luptat duhovniceşte să obţină pentru Arhiepiscopia sa 90.000 de hectare de păduri şi creşterea în grad de la ”Arhiepiscopie” la ”Mitropolie”. Smintitoare e şi una dintre declaraţiile ”actuale” ale IPSfinţiei sale: „Rău era pe vremea comuniştilor, dar mai rău e cu Uniunea Europeană”. IPS Pimen descoperă cam tîrziu ce înseamnă ”atentatul la fiinţa naţională”. Şi o face abia acum, cînd ”s-a dat drumul” la curaj. Cu o astfel de autoritate, nu eşti prea credibil ca avocat al introducerii religiei în şcoli. Aş spune chiar că faci mai degrabă rău cauzei. E nevoie de alt ton, de altă acoperire spirituală şi morală, de altă strategie. În rest, să nu ne speriem de pomană: nu religia ne va strica tineretul, ci lipsa manualelor de calitate, incultura veselă, standardizarea vieţii interioare, lipsa măsurii, a discernămîntului, a respectului pentru valori şi pentru beneficiile singurătăţii bine folosite…

 

Articol preluat Adevarul.ro

Comentarii 32

revista22fil - 01-21-2015

Formarea cetatenilor, din primii ani ai vietii lor! Pentru inceput, va rog sa accesati: htt://www.wwu.edu/depts/csl/download/CR_guide.pdf. Veti descoperi : "A practical Guide for Integrating Civic Responsibility into the Curriculum" Acest ghid este folosit in scolile din SUA, pentru educarea civica a elevilor. Religia nu trebue sa fie inclusa in programul scolar. Sa fie inclusa istoria religiilor mai importante - cele care au influentat dezvoltarea generala a societatii omenesti. Nu, icoanelor in clasele de invatamint. Da, Educatiei Civice, de nezdruncinat, pe viata, da responsabilitatii civice. Prima lectie, repetata mereu, trebue sa fie "cum sa invatati"-metoda de a invata, incepind cu esentialul pe care, apoi,cel ce invata, sa brodeze detatiile, orientate tot timpul pe structura esentiala. Cea mai mica nota trebue sa se dea celui "prins" ca a tocit, ca e papagal, ca nu stie sa desprinda esentialul dintr-un text, ca pune pe prim plan detaliile, ca nu a meditat asupra textului pe care pretinde ca l-a invatat. Stiinta, priceperea de a invata ceva, atit de straina scolii romanesti, trebue sa fie insusita, in primul rand, de profesori, sa fie o conditie eliminatorie a licentierii lor ca educatori, invatatori sau profesori de toate gradele. Daca n-au timp suficient sa predea o lectie, daca n-au spatiu suficient pentru a scrie textul unei lectii (in carti), profesorii trebue, in mod obligatoriu, sa trateze complet esentialul, folosirea economicoasa a detaliilor trebuind sa fie inclusa numai in masura strict necesara intelegerii esentialului. In jurul esentialului trebue sa se construiasca intreaga lectie. Un "esential" bine predat si bine inteles il inarmeaza pe omul-elev cu un instrument pentru a-si construi o cariera, pentru o dezvoltare spirituala trainica si pentru a deveni un cetatean veritabil in tara sa si in intreaga lume, solid ancorat in realitatea vietii, capabil sa discearna deliberat, prin vointa proprie, bine orientat, stapan pe el, demn, celula valoroasa a societatii umane, in deplin acord cu societatile de toate speciile de pe pamant (si cu cea a firelor de iarba, a cateilor,.). Sa generalizam raspandirea stiintei invatarii, a 'filozofiei' invatarii! Materia predata elevilor trebue sa se refere permanent la legatura acesteia cu viata reala, actuala, sa dea convingere elevilor ca invata ceva util. Materiile trebue sa se sprijinereciproc, sa se refere una la alta, maximum posibil, ca in viata reala. Profesorii sa scrie carti de invatamant pentru elevi, nu pentru alti profesori, care sa fie proprii capacitatii de intelegere si interesului elevului, nu ca factor de competitie intre profesori.

Răspunde

mirion - 01-10-2015

Tot respectul pentru statura intelectuala a domnului Plesu. Il citesc mereu cu placere si admiratie. As avea insa multe de obiectat la randurile D-sale de mai sus dar ma rezum la o intrebare. Avand in vedere lipsa de discernamant al unor copii care sunt indemnati sa asculte si sa creada ceea ce le spu cei mai mari (aici invatatorul, profesorul) nu crede dansul ca ar fi mai nimerit ca acele ore de religie din programa claselor mici ar trebui inlocuite cu ore de ISTORIA RELIGIILOR in ultimul an de liceu?

Răspunde

profesoru - 01-05-2015

De ce sa nu poti desparti cultul moastelor de crestinism? Cum stii, la protestanti si neoprotestanti nu exista cultul moastelor. E normal ca un necredincios sa observe in primul rand aspectele socante ale unei religii (confesiuni) si sa o evalueze si in functie de acestea. // Am spus ca eu nu sunt de acord nici cu credintele politice. Atunci cand credinta religioasa a slabit, unii dintre cei care nu au mai crezut in Paradisul ceresc si-au propus sa construiasca Paradisul pe Pamant: o societate perfecta, in care oamenii sa traiasca fericiti in armonie. Asa au aparut ideologiile: iacobinism, marxism (comunism), fascism, ecologism. Ideologii sustin ca au descoperit un mod RATIONAL de organizare a societatii perfecte. Si incearca sa transforme societatea - adesea prin forta - in conformitate cu acest model. Desigur ca pretentiile lor sunt absurde: modelul respectiv este reflectarea credintei lor, si nu a unui adevar obiectiv. Cum spuneam, credinciosii - in cazul asta politici - isi folosesc inteligenta pentru a justifica (a incerca sa prezinte drept rationala) o credinta adopata irational. // Adica in cazul ideologiilor nu e vorba de ratiune, ci de lipsa ei. // De ce zici ca e irational sa resping o cale irationala de cunoastere?

Răspunde

revista22fil - 01-05-2015

"Dreapta masura" cu care ne-a condus Iliescu (nea Nelu)! Navigatorul, Iliescu plutind intr-o barca gaurita care lua vertiginos apa, a zarit, cu ochii lui de vultur oportunist, o barca noua, care venea din urma si tocmai trecea pe langa el. Smecherul navigator si-a parasit barca hodorogita, care purta inscriptia COMUNISM, si a facut rapid un pas in noua barca, purtatoare a inscriptiei CAPITALISM, printre navigatori pe care nu-i stia. Impertinent si apucator, asa cum il invatase scoala moscovita, fostul secretar cu propaganda in PCR-ul mort - aflat doar intr-o agonie din care urma sa invie reintinerit, ca PSD -, nea Nelu s-a strecurat in fruntea co-navigatorilor, si-a racolat o garda (gasca) dintre acestia (oportunisti 'de omenie') si a trecut la acapararea puterii in intreaga tara. A descoperit modalitatile de franare a barcii capitaliste si de abatere a drumului acesteia catre tinta la care ajunsesera deja alte barci, din celelalte tari, ce facusera parte din lagarul comunist. In fiecare seara, cand se duce la culcare, ideologul PSD - nea Nelu- isi face o rugaciune in care ii cere iertare fostului sau coleg moscovit - Gorbaciov-, ca nu a franat destul de eficient tara, ca nu a reusit sa o limiteze strict la un 'capitalism de cumetrie'. Desi si-ar fi dorit un insucces mai mare al capialismului romanesc, nea Nelu este multumit si cu harababura de acum, de felul in care 'cumetrii' distrug tara. I se indeplineste visul : majoritatea populatiei considera ca ii era mai bine in comunism, ii duce dorul. Bravo, nea Nelu! Ai reusit! Ai pus bazele (neo)comunismului!

Răspunde

Felix - 01-05-2015

@Liviu de la Timisoara. Cu permisiunea ta o sa raspund un pic aici. Ai dreptate, in Germania, ba chiar si in alte tari de limba germana, exista mai multe "carari de studii": una se termina cu o meserie fara studii superioare, una se termina cu o meserie inginereasca cu studii superioare, si una se termina cu Universitate; numai aceasta din urma necesita bacalaureat. Exista si posibilitati de schimbare: poti sa incepi pe drumul meseriei ingineresti si sa te razgandesti, faci un an suplimentar an de studii si ai voie sa dai bacalaureatul si sa faci Uni. Eu insa ma refeream la teza lui Dexter, care zicea ca scoala trebuie sa formeze profesionisti nu sa predea religie. In vazul Germaniei scoala preda religie, intr-un mo dimilar cu cel din legea inca actuala in Romania: ora de religie este obligatorie, dar parintele copilului de pana la 14 ani sau copilul insusi daca e mai mare de 14 ani, pot sa ceara in mod expres scutirea de ora de religie. Iara cel putin o scoala care isis indeplineste misiunea fata de societata, si care preda religia ca disciplina obligatorie.

Răspunde

Liviu din Timisoara - 01-05-2015

Din informatiile pe care le am eu, in unele landuri germane, se face invatamant vocational incepand cu clasa a V-a, pe trei directii: una ce tine strict de formarea viitorului meserias, una pentru formarea viitorului inginer - exploatare de instalatii complexe, una pentru formarea viitorului cercetator, medic sau om cu inalta cultura, care are in programa de liceu inclusiv latina. In feluil asta fiecare isi va castiga respectul pentru ceea ce stie sa faca. Drumul peformantei in orice a devenit mult mai lung decat in urma cu 70 de ani ...

Răspunde

revista22fil - 01-05-2015

Cu oistea-n gard? O fi 'propria initiativa' a lui Iohannis sau se lasa tarat de consilieri sub-mediocri, in aceasta prelungire a unei campanii electorale de nivel ultra-scazut (ieftin, ieftin de tot!) - luarea bisericilor la pas? Pana acum, Klaus s-a dovedit campion al gafelor de mare calibru! Parea ca este un personaj discret, chiar excesiv de discret. Promitea ca va fi un alt fel de presedinte - 'care face, nu vorbeste' (asa intelegea el sa se distanteze de "sterilul" Traian Basescu!). Luarea bisericilor la rand, pe care si-a anuntat-o, o considera a fi una dintre faptele lui de mare calibru? Rostirea rugaciulior 'cu sonorul deschis', in mijlocul bisericii, in fata "drept-credinciosilor", trebue sa fie trecuta la fapte sau la vorbe? Inainte de a fi ales, acesta isi promova imaginea celui ce are o legatura total discreta cu Dumnezeu, nu publica. Poporul care l-a ales este satul (scarbit) de fatarnicia politicienilor blamati de el in campania electorala - cei care rup usile busericilor si tocesc icoanele cu saruturi libidinoase, care sa le asigure sustinerea politica a prea-sfintitilor (prea = excesiv?) ierarhi bisericesti. Are nevoie Klaus sa se lase lingusit de preotii care vaneaza avantaje materiale, bani pentru "mantuirea Neamului" (= rascumpararea pacatelor, similar cu cumpararea de 'Indulgente', in trecutul rusinos al bisericii catolice)? Ce o mai fi rezervand Klaus tinerilor - generatia 'facebook' -, care l-au ales? Asa intelege Klaus sa le puna in aplicare doleantele, aspiratiile?

Răspunde

Felix - 01-04-2015

O mica precizare: unul din rolurile filozofie e acela de a verifica potrivirea, compatibilitatea intre diverse teorii, ipoteze, fapte experimentale. Unii filozofi merg pana intr-acolo incat considera ca acesta e unicul rol al filozofiei. Mesajul meu de mai sus a fost scris in acest ton, si are doua teze: 1) ca "ipoteza Iisus Hristos din Biblie" e perfect compatibila cu "faptul experimental cultul moastelor". 2) ca "faptul experimental cultul moastelor" este vechi, inca de la inceputul "faptului experimental crestinism". Nu poti rational sa desparti cultul moastelor de crestinism. Sigur ca poti sa respingi de la inceput cuvantul Bibliei si sa il numest prostie, nebunie, stultitia. Marturisesc insa ca gasesc aceasta respingere a crestinismului ca fiind irationala; e tot un soi de ceea ce tu numesti credinta, e daca vrei "religia atee", din categoria procesiunilor inchinate ratiunii in timpul revolutiei franceze, procesiuni care aveau in frunte o statuie a ratiunii. (pe bune)

Răspunde

profesoru - 01-04-2015

Stiu cat de mare e puterea unei credinte (politice, religioase etc.) Mi-au trebuit doi ani de discutii (sedinte de cateva ore de 2-3 ori pe saptamana) pentru a convinge un prieten - cult, inteligent - sa nu mai creada in OZN-uri. Ce pot sa zic? Credinciosul nu-si foloseste inteligenta si lecturile pentru a afla adevarul, ci le foloseste pentru a-si consolida o credinta adoptata irational. E prizonier in sfera credintei. Dar calea spre cunoastere o stim de cateva secole: ratiune, dovada, experiment, stiinta. De-aia nu se impaca scoala cu religia.

Răspunde

anca din canada - 01-04-2015

'troll' poate fi tradus si prin diversiune (manipulare perversa), dar poate fi dedus din toata strategia practicata gros, oriunde, pentru denaturarea adevarului neconvenabil

Răspunde

Rapcea - 01-03-2015

D-na Anca,va rog sa-mi traduceti cuvantul "trolling".Traducerea facuta de Google nu m-a lamurit.Va multumesc.

Răspunde

Felix - 01-03-2015

@profesorul. Continui aici discutia despre moaste, ca mi-e greu sa ma uit in josul paginii sa vad daca a intrat mesajul meu, daca ai raspuns, etc:) Cu moastele e mai complicat decat pare. Intai istoric: sunt texte vechi de 1600 ani in care se descrie cultul moastelor la crestinii de atunci, cult bine stabilit si tare asemanator cu cel de azi. Si sunt dovezi inca pre-crestine, in Vechiul Testament si nu numai, despre cultul moastelor. Apoi logic: daca Hristos a murit si a inviat cu trupul, si ne-a promis invierea trupurilor (ceea ce crestinii marturisesc), inseamna ca moartea nu are ultimul cuvant. Si atunci un soi de "payment in advance", de Vorkasse, de arvuna a Invierii sub forma moastelor, pai nu e nimic uluitor, e in trend cu Invierea.

Răspunde

revista22fil - 01-03-2015

Formarea cetatenilor, din primii ani ai vietii lor! Pentru inceput, va rog sa accesati: htt://www.wwu.edu/depts/csl/download/CR_guide.pdf Veti descoperi comoara : "A practical Guide for Integrating Civic Responsibility into the Curriculum" Acest ghid este folosit in scolile din SUA, pentru educarea civica a elevilor. Nu religiei in programul scolar, da istoriei religiilor, nu icoanelor in clasele de invatamint, da Educatiei civice, de nezdruncinat, pe viata, a responsabilitatii civice. Prima lectie, repetata mereu, trebue sa fie "cum sa invatati"-metoda de a invata, incepind cu esentialul pe care, apoi,cel ce invata, sa brodeze detatiile, orientate tot timpul pe structura esentiala. Cea mai mica nota trebue sa se dea celui "prins" ca a tocit, ca e papagal, ca nu stie sa desprinda esentialul dintr-un text, ca pune pe prim plan detaliile, ca nu a meditat asupra textului pe care pretinde ca l-a invatat. Stiinta, priceperea de a invata ceva, atit de straina scolii romanesti, trebue sa fie insusita, in primul rand, de profesori, sa fie o conditie eliminatorie a licentierii lor ca educatori, invatatori sau profesori de toate gradele. Daca n-au timp suficient sa predea o lectie, daca n-au spatiu suficient pentru a scrie textul unei lectii (in carti), profesorii trebue, in mod obligatoriu, sa trateze complet esentialul, folosirea economicoasa a detaliilor trebuind sa fie inclusa numai in masura strict necesara intelegerii esentialului. In jurul esentialului trebue sa se construiasca intreaga lectie. Un "esential" bine predat si bine inteles il inarmeaza pe omul-elev cu un instrument in plus pentru a-si construi o cariera, pentru dezvoltare spirituala trainica si pentru a deveni un cetatean veritabil in tara sa si in intreaga lume, solid ancorat in realitatea vietii, capabil sa discearna deliberat, prin vointa proprie, bine orientat, stapan pe el, demn, celula valoroasa a societatii umane, in deplin acord cu societatile de toate speciile de pe pamant (si cu cea a firelor de iarba, a cateilor,....). Sa generalizam raspandirea stiintei invatarii, a filozofiei invatarii!

Răspunde

revista22fil - 01-03-2015

Religia in scoli si in vietile oamenilor! In cadrul lectiilor de istorie universala, elevii trebue sa fie invatati, in special, despre evolutia civilizatiei si a culturii oamenilor si mai putin asupra biografiei amanuntite a celor care au condus tari si popoare, sa fie invatati si despre evolutia religiilor principale. Pentru o cat mai buna pregatire a viitorilor adulti, trebue sa se acorde mai mult timp lectiilor despre civism, despre solidaritate, despre voluntariat, despre respectul pentru opinia celuilalt, despre respectul pentru MUNCA BINE FACUTA, despre respectarea cuvantului dat, despre respectul pentru curatenie, acasa si in 'in strada', despre respectul pentru natura (cu fiecare din componentele ei), despre egalitatea in drepturi a tuturor oamenilor (inclusiv al femeilor cu barbatii), etc. Trebue sa nu se atarne pe pereti icoane, in scoli. Este primitiv aspectul, inselator, profund daunator in evolutia copiilor. Trebue sa se insiste asupra astronomiei, ca ramura a astrofizicii, sa fie invatati copiii ca universul, legile si componentele lui, desi cunoscute azi in mare masura, au ramas , inca, o mare necunoscuta, sa stie copiii ca unitatea de masura a distantelor din univers este 'anul-lumina', ca un an lumina este egal cu 10.000 de miliarde de km, ca exista miliarde de sisteme solare in univers, ca distantele dintre galaxii se masoara in miliarde de ani-lumina, ca universul s-a creat pe sine, este propriul Creator (creatorul de sine) cu fiecare din componentele lui, copiii sa stie ca ipoteza existentei unui Dumnezeu-creator este facuta de oameni (inventata) intr-un anumit stadiu al dezvoltarii stiintei si tehnologiei, ca au trait si traiesc oameni pe pamant care nu au fost si nu sunt crestini, care nu cred in minuni, in moaste, in picturi- kitsch - icoane facatoare de minuni, in afurisenie, in ingeri buni si rai, in existanta diavolului (care o fi mai mare si mai tare?, Dumnezeu sau diavolul, care pe care l-a creat?), in invierea omului Iisus (cea fizica, cea moral-spirituala a existat si exista), oameni care nu lalae rugaciuni, care nu toarna la cruci pe o arie de 200 mp, in apropierea bisericii, etc., care considera ca religia este o conceptie azi perimata, un bun al istoriei , interesanta numai ca studiu al evolutiei oamenilor. Religiile, bisericile trebue sa renunte la presiunea pe care o fac permanent, de a domina societatea, de a o tine in primitivism.

Răspunde

revista22fil - 01-03-2015

Viata universului - lectie pentru scolarii de toate varstele! Se spune, despre un mester care realizeaza excelent un obiect, ca 'are mana buna'. De fapt, ceea ce este determinant, el are 'un cap bun'. Capul dicteza mainii ce si cum sa faca, o dirijeaza. Din cap, de acolo unde i se strang informatiile si se formeaza combinarea acestora in rationamente, vin comenzile. Contribue si partea din creer in care sunt localizate emotiile, aceasta fiind, de regula, motorul care declanseaza punerea la treaba a zonei care genereaza rationamentele ('mintea'). In cap se formeaza, in primul rand (temporal) imaginea, tiparul, sablonul obiectului, care dicteaza mainii sa excute 'imaginea reala (din realitate). Un 'cap bun' (creerul) creaza imaginea virtuala excelenta, pe care mana o primeste spre a o transforma in 'imagine reala'. Atunci cand imaginea reala este congruenta cu cea virtuala, treaba mainii si a creerului este bine facuta (desavarsita). Imaginea 'reala' are intiparita in ea imaginea virtuala din creer. Astfel, o opera realizata de un om poarta o parte din mintea si sufletul acestuia. Facand un pas mai departe si situandu-ne in randul celor ce recunosc Creationismul (nu Evolutionismul), ajungem sa admitem ca 'Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor' lasa o parte din el in fiecare opera a lui, adica si in fiecare om. Astfel, fiecare opera a lui Dumnezeu, continand o parte din El, este un minuscul Dumnezeu, minuscul dar Dumnezeu. Aceasta realitate ne obliga, pe fiecare dintre noi, oamenii, sa ne respectam reciproc, sa fim infratiti, asa cum trebue sa ne consideram infratiti cu fiecare dintre componentele universului - opera lui Dumnezeu. Sa cautam sa nu stricam nimic din ce a facut Dumnezeu sau, daca stricam, sa refacem ce am stricat (sa aducem la starea initiala). Ca aplicatie la cazul papusilor din plus, descoperim ca fiecare dintre acestea, opera iesita din sufletul, mintea si mana omului poarta o parte din omul-creator, adica si din Creatorul omului, are si o particica de suflet, care se atasaza de aceea (domnisoarei, fetitei, doamnei) care o ia in caminul ei, ca sa-i fie 'o apropiata'. Se intalnesc si convietuesc astfel doua suflete. Cand stricam un obiect, omoram nu numai partea materiala a acestuia, ci si farama de suflet pe care i-a insuflat-o creatorul acesteia. De fapt si 'partea materiala' contine parti din 'mainile' tuturor celor prin care a trecut, inca din faza de 'materie prima', acea parte aparent moarta (plina de viata in interiorul ei atomic), creatie, si aceasta, a lui Dumnezeu.

Răspunde

profesoru - 01-03-2015

Nu fac misto. Adorarea unor ramasite umane te-ai astepta sa o vezi la populatii primitive din junglele africane si amazoniene. Cred ca Iisus s-ar ingrozi vazand ce s-a ales din invatatura lui. Nu cred ca exista oameni cu discernamant iubitori de moaste (sau cel putin discernamantul nu se manifesta in momentele respective). Si mi se pare semnificativ ca d. Plesu a sarit peste cultul moastelor.

Răspunde

revista22fil - 01-03-2015

Imi cer iertare pentru nesabuinta de a publica acest text : Romanii care cred in ipoteza existentei unui Creator care a facut 'toate vazutele si nevazutele' (adica, nu numai omul, musculitele de otet, atomii, protonii, bacteriile, virusii, microbii, radiatiile, moleculele de infinite feluri, miliardele de galaxii - distantate intre ele la miliarde de ani lumina, un an lumina = 10.000 de miliarde de km. -, galaxii compuse fiecare din miliarde de sisteme solare, gaurile negre, etc., acei romani care nu au avut sansa sa fie la curent cu realizarile astrofizicii si care nu cuteza sa-si puna intrebarea : cine l-a facut pe Creator, dar pe Creatorul Creatorului, etc., acei romani 'cred si nu cerceteaza', cred numai in duhovnicul invesmantat in straie lungi, cu o misterioasa barba nesfarsit de lunga, cred in existenta diavolului (cine l-o fi facut pe 'necuratul', tot Dumnezeu?, care cred in icoanele (picturile naive) - facatoare de minuni -, care accepta icoane pe peretii scolilor, ore de religie in scoli, interesati mai putin de educatia civica a copiiilor lor, care isi dau banutii putini pentru construuirea miilor de noi biserici (pentru sutele de noi preoti), desi stiu ca revoltator de multe scoli au closet in fundul curtii, facut din cateva scanduri, in care mai scapa cate un copil, scoli care nu au apa curenta, care stau sa cada, aflate pe ulite fara canalizare, fara apa curenta, romani care se plang, pe drept cuvant, ca nu sunt destule spitale utilate modern, toti acei romani nu sunt ajutati sa iasa din primitivism. In afara de contributia acestora pentru biserica, Ponta a luat o parte din banii platiti de ei la stat si i-a dat bisericii, ca rasplata pentru sprijinul politic. Sefii bisericii, inalt prea-fericitii (adica fericiti peste meritul lor?), nu au ramas datori la alegerile din 16 Noembrie. Dar, n-a fost sa fie! Dumnezeu n-a plecat urechea la rugaciunile popilor ortodocsi, l-a sprijinit, cu puterea lui infinita, pe un pagan de protestant , 'strain de neam si de tara', 'traficantul de copii - cum ne informa Antena3, etc.! Acest ultim refugiu al sperantei lor - convingerea ca exista Dumnezeu cel drept si a-tot-puternic - , trebue sa le fie respectat, sa nu le fie rapit. Daca nu l-ar avea, ce le-ar mai ramane? Ce li s-ar da in loc, de catre pustiitorii rapitori?

Răspunde

revista22fil - 01-03-2015

Religia regretelor tardive! Ion Ratiu! Unde ar fi fost Romania daca nu ar fi sugrumat-o Iliescu in '89? Daca scest criminal, sprijinit atunci de nomenclaturistii PCR si de securisti, ar fi admis sa trateze cu Ion Ratiu o tranzirie pasnica, a tarii, pe drumul democratiei autentice, pe care o cunostea atat de bine pasnicul (din fire si prin educatie) Ion Ratiu, cel ce isi dedicase viata readucerii patriei lui - Romania-, in randul tarilor democratice, moderne. Pasnicul Ion Ratiu le demonstrase, lui Ilescu si armatei de nomenclaturisti si securisti, ca intelege contextul istoric, circumstantele care au pus tara la discretia lor, ca el, democratul pur sange Ion Ratiu (din nastere si prin educatie!) ii invita sa trateze pasnic, sa isi afle, si ei, un loc, ca varianta, intr-un larg evantai politic democratic. Criminalii care au schimonosit tara decenii in sir nu-si inchipuiau ca poate exista un astfel de om, ca on Ratiu, un om sincer, cinstit, ne-diversionist. Ei il considerau 'dusmanul poporului', trimis de capitalistii verosi ca sa suga sangele poporului si, mai ales, pe al lor. L-au anihilat pe Ion Ratiu. Au continuat, si dupa '89, sa conduca discretionar un popor caruia ii infipsesera carligul in nas. Cei 7,4 milioane au crezut si mai cred ca Traian Basescu a adus tara in mizeria materiala si morala in care este azi. Lui Iliescu nu-i gasesc nicio vina. Iliescu a mazgalit tone de hartie ca sa demonstreze ca a fost si este eroul salvator al tarii. Foarte multi romani il cred, il stimeaza si considera ca 'solutia Iliescu' era singura justa pentru viitorul tarii. Nebunul bolnav de dorinta puterii maxime, de a conduce o tara comunista ', Iliescu, a transformat tara in jucaria lui 'neintinata'. Jos palaria, romani, in memoria celui pe care l-ati ratat in Duminica Orbului 20 Aprilie '90, cand ati dat cu piciorul norocului vostru!

Răspunde

Marius Nicolescu - 01-02-2015

Onorate domnule Plesu, Mi-a placut pasajul: "Si o face abia acum, cand la curaj". Admirabila zicere, si ea se potriveste la foarte largi categorii de romanasi neaosi si "tardiv" curajosi. Suntem un neam fara a avea rasa, niste secaturi turnatoare la Secu si post-Secu. Nu stim sa facem decat radiografii de suflete incepand cu vecinii si terminand cu cei mai intimi prieteni. Niste experti radiologi de suflete, fara frica, fara constiinta, fara Dumnezeu. Rusinea Europei, cum mai spunea cineva pe acest forum. Si inca ceva: Pana cand vom admite sa ascultam dictonul acela oribil >. Eu cand ii aud enuntul, raman mut. E ceva ce nu se leaga. Si asta nu e singurul proverb romanesc "cumplit". Sunt cu gramada. Deh, filosofia populara stramoseasca. Brrrrr.

Răspunde

Prof. Macoveu - 01-02-2015

Rusinea lumii vine de la intelectualii nostri care se ocupa cu diversiunea politica de joasa spetza, cu analfabetizarea tinerei generatii si cu programarea disolutiei noastre!

Răspunde

Felix - 01-02-2015

Man, stiu ca e cool sa faci misto de "poporul roman iubitor de moaste". cred insa ca lucrurile sunt mai complexe de atat; e adevarat ca oameni pe a caror discernamant nu prea poti sa pui baza sunt si iubitori de moaste; la fel de adevarat e iubitori de moaste sunt si multi "din ceilalti"

Răspunde

Liviu din Timisoara - 01-02-2015

De ce puneti la zid ateismul ? Cine are dreptul sa pretinda ca este proprietarul adevarului ? Cine are dreptul sa pretinda ca tot ce este bun, tot ce este frumos , tot ceea ce face cinste unui om se datoreaza obligatoriu credintei sale, fie in Iisus, fie in Coran , fie in doctrine religioase orientale ? ( Purtam odata o foarte placuta discutie intr-un compartiment, cand, dupa un ceas ... interlocutorul meu se exprima : " Animalele astea de atei ." L-am intrebat daca i-am lasat un singur moment impresia ca sunt "animal". Si-a cerut scuze. ) Dumneavoastra ce credeti despre ateismul bine inradacinat in bunul-simt? Respect religia, respect sentimentul religios ... datoram mult invataturii religioase, " pilldelor " ...dar nu credeti ca absolutizati ? De acord ca invatatura crestina contine multe, multe elemente filozofice precrestine ? Cat despre cultul moastelor ... mi se pare absolut ridicol ! Daca in scoli se face liturghie, se face indoctrinare religioasa, nu, nu sunt de-acord ca ora de religie sa fie obligatorie. Asa incat, poate ar fi de discutat daca nu e posibila alternativa, tot optionala, a educatiei civice, ca disciplina.Daca eu nu vreau sa ma manifest religios, trebuie sa fiu blamat, anatemizat sau eventual, lapidat ?

Răspunde

felix - 01-02-2015

Ce parere ai, este scoala germana un exemplu bun? Isi indeplineste menirea?

Răspunde

Marcela Bercaru - 01-02-2015

Nu cred ca suntem chiar 'rusinea continentului",dar in scoala avem nevoie de alt fel de programe si de religie(atat cat sa nu mai deranjeze).

Răspunde

dexter - 01-02-2015

Scoala are menirea de apregati oameni pentru viata, pentru o meserie, pentru a produce ceva util. Copiii trebuie invatati sa invete, sa trieze, sa asimileze binele de rau. De cand si pina unde religia, ceva ce nu s-a demonstrat nici ca exista, nici ca nu exista, TREBUIE sa conditioneze mersul mai departe al vietii? De ce au ajuns acesti repreezentanti ai BOR sa se aseze deasupra evolutiei firesti, a tehnologiei, a noilor descoperiri in toate domeniile ca sa ne traga inapoi ? Religia trebuie lasata la latitudinea fiecaruia, nu trebuie impusa. Orice om se naste ateu, el este apoi convertit -fara voia lui- la o religie care exista, din intimplare, acolo unde el traieste. Nu incercati sa ne varati pe gat un lucru care ne mananca banii mai mult decat produce. Cu atat mai mult cu cat, se va dovedi curand, ca existenta religiei este si sub semnul penalului.

Răspunde

revista22fil - 01-02-2015

Patriarhul Daniel : "Ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos, Imparatul veacurilor, sa binecuvanteze anul in care am intrat, sa ne daruiasca credinta statornica si timp de pocainta, vietuire sfanta, cu fapte bune, precum si imbelsugarea roadelor pamantului" Nu cumva ne aflam in eroare capitala? - De ce sa ne rugam Fiului si sa nu ne rugam direct Tatalui a-to-tputernic, Cel care L-a facut si pe Fiul Sau? Nu-l suparam astfel pe Dumnezeu-Tatal? N-o sa considere ca il ignoram, ca vrem sa bagam zazanie intre Tata si Fiu? Contam prea mult pe intelegerea lui de Tata bun, sau, in alternativa, consideram ca El are treburi mai importante in imensul univers, in care trebue sa gestioneze soarta fiecarei creatii a Lui, a fiecareia dintre miliardele de galaxii (cu toate componentele sale, inclusiv radiatiile de orice fel, firisoarele de iarba, etc., etc.), treburi mai importante decat sa ne rezolve noua, oamenilor -ortodocsi, catolici, protestanti, mahomedani, hindusi, pagani, etc., (eventul prin minuni, maruntele probleme lumesti? Totusi, parca ar fi prudent, ne-ar fi util sa ii acordam un semn de supunere si Tatalui - ocupantul de drept al tronului ceresc (conform infailibilei constitutii a universului!) -, sa apelam si la El, macar din cand in cand, sa nu abuzam de infinita lui intelegere si toleranta!, sa ii recunoastem suprematia de a fi Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor, sa nu ne tot intrebam : 'cine l-a creat pe Creator, dar pe Creatorul Creatorului - pacat de neiertat -, care ne va trimite direct in iadul creat tot de Dumnezeu-Tatal, iad in care sef este diavolul, si el - necuaratul -, o creatie a Tatalui.

Răspunde

revista22fil - 01-02-2015

Romanii care cred in ipoteza existentei unui Creator care a facut 'toate vazutele si nevazutele' (adica, nu numai omul, musculitele de otet, atomii, protonii, bacteriile, virusii, microbii, radiatiile, moleculele de infinite feluri, miliardele de galaxii - distantate intre ele la miliarde de ani lumina, un an lumina = 10.000 de miliarde de km. -, galaxii compuse fiecare din miliarde de sisteme solare, gaurile negre, etc., acei romani care nu au avut sansa sa fie la curent cu realizarile astrofizicii si care nu cuteza sa-si puna intrebarea : cine l-a facut pe Creator, dar pe Creatorul Creatorului, etc., acei romani 'cred si nu cerceteaza', cred numai in duhovnicul invesmantat in straie lungi, cu o misterioasa barba nesfarsit de lunga, cred in existenta diavolului (cine l-o fi facut pe 'necuratul', tot Dumnezeu?, care cred in icoanele (picturile naive) - facatoare de minuni -, care accepta icoane pe peretii scolilor, ore de religie in scoli, interesati mai putin de educatia civica a copiiilor lor, care isi dau banutii putini pentru construuirea miilor de noi biserici (pentru sutele de noi preoti), desi stiu ca revoltator de multe scoli au closet in fundul curtii, facut din cateva scanduri, in care mai scapa cate un copil, scoli care nu au apa curenta, care stau sa cada, aflate pe ulite fara canalizare, fara apa curenta, romani care se plang, pe drept cuvant, ca nu sunt destule spitale utilate modern, toti acei romani nu sunt ajutati sa iasa din primitivism. In afara de contributia acestora pentru biserica, Ponta a luat o parte din banii platiti de ei la stat si i-a dat bisericii, ca rasplata pentru sprijinul politic. Sefii bisericii, inalt prea-fericitii (adica fericiti peste meritul lor?), nu au ramas datori la alegerile din 16 Noembrie. Dar, n-a fost sa fie! Dumnezeu n-a plecat urechea la rugaciunile popilor ortodocsi, l-a sprijinit, cu puterea lui infinita, pe un pagan de protestant , 'strain de neam si de tara', 'traficantul de copii - cum ne informa Antena3, etc.!

Răspunde

Felix - 01-01-2015

La pledoaria d-lui Plesu adaug ca practica europeana cunoaste un numar de exemple de predare a religiei in scoli la fel ca in legea inca actuala din Romania (ora de religie este regula, parintii au dreptul sa ceara scutirea pentru copiii lori) Am fost de fata la o "sedinta cu parintii din regiune" unde ni s-a explicat cum e cu ora de religie; o mamica activista a intrebat de ce trebuie copii de straini sa invete religia locului - catolica sau protestanta; raspunsul rectorului a venit prompt: "pentru ca asta e ceea ce suntem"

Răspunde

MIHAI 2 - 01-01-2015

Cu toata referirea preventiv devastatoare la adresa lui Pimen autorul nu va scapa de intalnirea contondenta cu cei care de obicei sunt fanii sai. Asta deoarece , bizonul politic-corect si face-book-man clocoteste indeobste de sfanta manie fata de comunism si plagiatori , dar cu mult mai mult fata de Dumnezeu. Prin urmare postarile contras vor urama garla. Plus ca unii dintre ei vor realiza ca teritoriul lor este vizat si de referirea la ...incultura vesela, standardizarea vietii interioare, lipsa masurii, a discernamintului etc

Răspunde

anca din canada - 01-01-2015

andrei, ne-ai nenorocit scoala si sanatatea, ai fost multipluministru al decaderii noastre irecuperabile, trollingul vostru a fost devastator, nu lamultiani, ci adio!

Răspunde

profesoru - 01-01-2015

Avem o decizie a CCR care spune ca elevii pot studia religia daca parintii lor fac o cerere in acest sens. Ceea ce e foarte corect. D-stra puteti sa va exprimati opinia ca parintii ar trebui sa faca aceasta cerere. Altii pot sa incerce sa-i convinga pe parinti sa nu o faca./ Vorbiti despre importanta cunoasterii a ceea ce inseamna Eucharistia, tainele, Craciunul, liturghia, icoanele. Ati uitat de cultul moastelor - exemplu de cultura si spiritualitate.

Răspunde

Nora - 01-01-2015

Romanii traiesc in evul mediu, din sondaje rezulta ca 80% nu cred in teoria evolutionista (care de mult in lumea stiintifica si in societatile civilizate este o axioma), suntem rusinea continentului, suntem mult mai aproape ca nivel educational de Iran decat de orice tara europeana, si voi aveti impresia ca de religie avem nevoie in scoli??!

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22