De același autor
Printre vechi interviuri, lăsate în afara culegerii „Din vorbă în vorbă” (Humanitas, 2013), am regăsit unul publicat de Robert Turcescu în Evenimentul Zilei (2002). Reiau un fragment, pentru motive pe care le voi enumera, laconic, la sfîrşit.
(…) Robert Turcescu: Cum vi se pare acum viaţa politică din România, raportul acesta dezechilibrat dintre putere şi opoziţie?
Andrei Pleşu: Într-adevăr, absenţa unei opoziţii cu perspective consistente este un lucru foarte grav pentru că riscăm să ne obişnuim iarăşi cu ideea unui singur partid. E, în mod absolut, vina actualei opoziţii care, încă de pe vremea în care era la guvernare, dar şi prin comportamentul ei de acum, s-a dovedit a fi incapabilă să impună ceva credibil şi durabil pe plan politic. Dacă lucrul ăsta nu se va rezolva în următorii doi ani, mă aştept la împrejurări foarte grave pentru România. Alt lucru care mă deprimă este calitatea foarte discutabilă a oamenilor politici. La noi n-a apărut încă omul politic exemplar, de anvergură reală, civilizat, echilibrat, consecvent cu el însuşi, fără să fie isteric, fără să fie fanatic, pe scurt, omul politic european. Din păcate, la noi, oameni care să aibă convingeri adevărate şi care să fie credibili pentru convingerile lor sunt foarte puţini. Nu mai vorbesc de faptul că, omeneşte vorbind, sunt dezamăgit de mediocritatea celor de pe scenă şi de prestaţia lor publică: nu vorbesc cum trebuie limba română, nu au exerciţiul gândirii consistente, sunt capricioşi, pătimaşi, subiectivi, grosolani, neconvingători. Toate astea se văd foarte bine în toate manifestările publice ale clasei politice care, în cel mai bun caz, (…) e alcătuită din oameni de categoria a doua.
R.T.: S-a vorbit mult, în anii din urmă, despre o „criză de modele pentru tinerii români”. Încă mai trecem printr-o astfel de criză?
A.P.: Cu siguranţă este o criză de modele, sau este o inflaţie de modele false. Aş invita pe tineri să nu-şi caute modelele în sfera politicului, există alte domenii în care mai degrabă poţi găsi modele; din păcate, aceste domenii nu mai au relevanţa pe care au avut-o cândva. Scriitorii, oamenii de artă, de cultură, au, din păcate, o prezenţă socială foarte palidă. Este dramatic când oamenii de cultură ai unei ţări nu mai înseamnă nimic din punct de vedere public, sau nu mai înseamnă ceva din punct de vedere public decât dacă ajung miniştri.
R.T.: Noi trecem printr-o astfel de perioadă?
A.P.: Trecem printr-o astfel de perioadă!
După ’89, intelectualitatea românească n-a avut competenţă politică şi rezultatele s-au văzut.
R.T.: A câştigat intelectualul român bătălia cu politica de după ’89?
A.P.: Părerea mea este că nu... Intelectualitatea a avut un rol important de jucat în ţări în care ea a jucat acest rol şi înainte de 1989. În ţări precum Polonia, Cehia, Ungaria a existat o rezistenţă la comunism care nu era una de tipul „rezistenţei prin cultură”, cu care ne consolăm unii dintre noi în România. Într-o ţară ca a noastră, în care intelectualii au fost, în general, prudenţi, acomodanţi (cu mici excepţii), şi în care nimeni nu şi-a pus problema ce anume ar trebui făcut dacă eventual s-ar schimba lucrurile - asta şi pentru că nimeni nu-şi imagina că se vor schimba - într-o ţară ca asta nu ne putem aştepta ca, peste noapte, o categorie de oameni care n-a avut preocupări politice de nici un fel să aibă brusc competenţă politică. După părerea mea, după ’89, intelectualitatea românească n-a avut competenţă politică şi rezultatele s-au văzut.
R.T.: Ce îndemn le-aţi da românilor pentru următoarea perioadă?
A.P.: Fiecare român să aibă orgoliul prestaţiei proprii. Fiecare român să-şi propună să-şi valorifice pe deplin capacităţile, calităţile, aşa încât rezultanta să fie cea pe care ne-o dorim cu toţii. Câtă vreme individul nu va resimţi răspunderi absolute în această ţară, nu ne vom mişca. Trebuie ca fiecare român să se simtă în fiecare moment responsabil de soarta integrală a ţării. A aştepta totul de la alţii (guvern, instituţii, Bruxelles) e un fel de a te spăla pe mîini de propria răspundere.
Băltim, după 12 ani, în aceeaşi mlaştină.
Mai e nevoie să spun de ce republic acest fragment? Pentru că băltim, după 12 ani, în aceeaşi mlaştină. Pentru că noua generaţie de politicieni nu e mai bună ca cea veche (chiar dacă e în alt fel rea), pentru că opoziţia e palidă şi bezmetică, pentru că „modelele” sunt ori nule, ori batjocorite, pentru că mulţi români „se descurcă” încurcînd lucrurile, pentru că nu apar la orizont soluţii încurajatoare, pentru că, de fapt, nimeni nu caută soluţii, dincolo de interese şi ambiţii proprii. Mai vorbim după 12 ani!
Articol publicat și pe adevarul.ro
