De același autor
PSD, cel mai puternic partid politic din Romania si singurul partid important din stanga esichierului politic recunoscut international, traverseaza serioase framantari politice dupa congresul care a marcat despartirea de Ion Iliescu. Soarta PSD nu ne poate fi indiferenta, intrucat nu e de conceput un sistem de partide dintr-o tara care vrea sa adere la Uniunea Europeana fara o solida componenta social-democrata.
Da, pentru sanatatea vietii publice din Romania, avem nevoie de PSD. Dar nu de acest PSD. Ci de unul reformat, impregnat de valorile social-democratiei europene. Un PSD care sa se rupa de mostenirea partidului comunist, care sa condamne regimul comunist si practicile totalitare, care actioneaza pentru deconspirarea Securitatii si-si curata randurile partidului de ofiteri si informatori. Si care sustine proiectul legii lustratiei. Un PSD in care coruptii si imbogatitii tranzitiei sa nu mai fie la pupitrul de comanda al partidului. Un PSD care-si asuma devierile antidemocratice, pornind de la contramanifestatiile regizate din ianuarie 1990, trecand prin mineriade si terminand cu bocancii pusi pe grumazul presei independente, cu controlul politic asupra tuturor institutiilor, de la un banal muzeu satesc sau institut de cercetare pana la Curtea Constitutionala. Un PSD care nu tolereaza ridicarea oamenilor de pe strada pentru presupuse mesaje electronice. Un PSD mai putin arogant si deloc cinic.
PSD-ul de azi e departe de traditiile social-democratiei din Romania de altadata si foarte departe de idealurile social-democratiei europene. S-ar putea oare schimba lucrurile?
PSD se afla acum in opozitie. Departe de grijile guvernarii, ar avea timp sa se concentreze asupra unei necesare si indelung asteptate reforme interne. Pentru prima data, dupa 15 ani, social-democratia din Romania chiar are sansa schimbarii la fata. Important e ca PSD-ul sa nu scape aceasta ocazie. A ratat o oportunitate de reforma interna cat s-a aflat in opozitie, in timpul mandatului CDR. A mizat totul pe revenirea imediata la putere. Chiar cu pretul ratarii reformei interne. Vocile care indrazneau sa ceara schimbari de substanta in partid au fost repede marginalizate. Astfel ca victoria in alegerile din 2000 a adus la putere nu doar un partid social-democrat la fel de vicios, ci si unul care acumulase un munte de frustrari in perioada cat s-a aflat in opozitie. PSD-ul a calarit Romania timp de patru ani. A pierdut alegerile nu pentru ca electoratul a fost castigat de programele opozitiei, ci pentru ca oamenii s-au scarbit de PSD.
Ion Iliescu a schimonosit chipul social-democratiei din Romania vreme de un deceniu si jumatate. Daca partidele de stanga si centru-stanga din statele aflate vreme de aproape cinci decenii in orbita Kremlinului s-au rupt de trecutul comunist si si-au curatat randurile, Iliescu a blocat un astfel de parcurs in Romania. Pentru o perestroika romaneasca, candidatura lui Iliescu ar fi fost salutara. Nu insa pentru rolul de lider al social-democratiei intr-o tara abia iesita din stalinismul ceausist. S-a dovedit ca nici Adrian Nastase n-a dorit sa schimbe ceva in PSD. Este legat prin prea multe fire, vazute si nevazute, de trecutul totalitar.
Intrebarea este daca poate fi Mircea Geoana omul care sa schimbe destinul PSD-ului. Sau se va multumi sa tina unit partidul, vaslind diplomatic printre baronetul PSD. Chiar daca vrea sincer sa curete randurile partidului si sa-l reaseze pe baze mai sanatoase, Geoana nu pare sa aiba suficienta sustinere in partid, fara de care nu se poate concepe o reforma de substanta. In afara grupului de la Cluj, condus de Ioan Rus si Vasile Dancu, carora li se potriveste mai bine rolul de reformisti, Geoana nu pare sa se bucure de prea mult sprijin. A fost ales ca o figura de tranzitie, care sa incaseze remarcele cinice ale lui Iliescu si ale altor nostalgici? Si sa-i faca loc in fruntea partidului, atunci cand va veni momentul, lui Nastase?
Exista un risc major. Ca PSD-ul sa se intoarca la putere la fel cum a plecat. Nu este doar riscul acestui partid. Ci unul pentru Romania democratica.