De același autor
Răspunsul onest la această întrebare ar fi că nimeni, în afară de Putin, nu știe. Orice acțiune politică e pregătită conspirativ ca o operațiune specială, după regulile KGB. Putin nu improvizează.
Nimeni nu se aștepta ca discursul de la 15 ianuarie, din fața camerelor reunite ale parlamentului rus, să provoace o așa senzație. El ar putea reprezenta o bornă în istoria recentă a Rusiei. Cel puțin trei lucruri merită subliniate: pentru prima dată, după o lungă perioadă, Putin n-a mai atacat Occidentul; discursul a provocat demisia guvernului Dmitri Medvedev; anunță un plan de revizuire a Constituției.
Faptul că Putin n-a folosit discursul pentru a relua atacurile la adresa Vestului confirmă dorința Kremlinului „de deescaladare” a tensiunii generate de anexarea Crimeei și războiul din Donbass și de participare la negocierea crizelor mondiale, alături de alți actori importanți, cum ar fi Orientul Apropiat sau Nordul Africii. Cu scopul relegitimării regimului Putin.
Un nou premier
Ieșirea din scenă a lui Medvedev, după opt ani în fotoliul de premier, cel mai lung mandat de prim-ministru din istoria recentă a Rusiei, era așteptată de doi ani, imediat după realegerea lui Putin. Eșecurile premierului în reformarea sistemului de pensii, sănătate, educație etc. au generat nemulțumiri populare și au erodat din cota de încredere în președintele Putin. După plecarea intempestivă din fruntea guvernului, Medvedev a fost numit într-o funcție care va fi înființată cu această ocazie, cea de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, unde în ultimii ani se discută și se adoptă cele mai importante decizii, nu doar de apărare, securitate și politică externă, ci și din cele care privesc sectoarele economic și social. Nu întâmplător, mai mulți comentatori consideră Consiliul un fel de nou Birou Politic. De vreme ce Consiliul este de facto cea mai importantă instituție, deși rolul său nu e fixat în Constituție, situație similară CSAT din România, Medvedev este un fel de vicepreședinte al Rusiei, nu doar al Consiliului de Securitate. Adică, omul doi din Rusia, după Putin. Deci, își menține locul în ierarhie și după ce a părăsit fotoliul de prim-ministru. E un politician terminat? Puțin probabil. Liderul de la Kremlin are grijă de foștii colaboratori, găsindu-le locuri călduțe. Cu Medvedev a lucrat din anul 1990, ambii făcând parte din echipa lui Sobciak, primarul Petersburgului. Medvedev are două mari calități, apreciate de Putin. Este loial și răbdător. În locul lui Medvedev a fost adus Mihail Mișustin, șeful Fiscului timp de un deceniu, omul care a digitalizat ANAF-ul rusesc. Profil de tehnocrat, asociat grupării lui Aleksei Kudrin, influent politician liberal, fost ministru de finanțe, șef al Curții de Conturi (din 2018). Kudrin l-a numit în 2010 pe Mișustin în fruntea fiscului, o poziție importantă, pentru a-l îndepărta pe omul lui Anatoli Serdiukov, în acel moment ministru al apărării (2007-2012) și fost șef al Fiscului (2004-2007). Viitorul politic al lui Mișustin este greu de prevăzut, fiind la fel de neclar precum originea averii sale, pe care premierul, oricât s-a străduit s-o pitească, tot n-a reușit. Într-un fel, Mișustin este victima propriului succes în digitalizarea fiscului. Ziariștii de investigație au astfel acces la date despre situația financiară a demnitarilor și proprietăților lor.
Modificări substanțiale ale constituției
Revizuirea constituției este – de departe – cel mai important și cel mai dezbătut subiect din discursul lui Putin. N-au trecut decât cinci zile și un proiect de revizuire a plecat, luni după-amiază, de la Kremlin spre Duma de Stat. Deși sunt doar câteva sute de metri, documentul n-a ajuns, astfel că, până la ora închiderii ediției, n-a fost încărcat pe site-ul Dumei. Paradoxal, deși Putin a dat multe detalii în discursul din 15 ianuarie, despre modificările pe care le propune, nimic nu este clar. De pildă, anunță că va subordona dreptul internațional jurisprudenței rusești, pentru ca atât ministrul de externe, Lavrov, cât și Kremlinul să contrazică a doua zi interpretarea logică, de altfel, dată spuselor lui Putin. Și fără introducerea acestui principiu în constituție Rusia are o lungă tradiție de respingere a hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Peste 60% din cele 2.790 de decizii împotriva Rusiei încă așteaptă să fie puse în aplicare.
Modificările propuse de Putin schimbă raportul de putere dintre instituții, schimbă regimul politic din Rusia. Crește rolul parlamentului, al primului ministru și scade cel al președintelui. S-ar putea propune scoaterea locuțiunii adverbiale „la rând” în legătură cu cele două mandate de președinte. Însă, ce mai contează, Putin oricum vrea să taie din atribuțiile președintelui, pentru ca acela care vine după el să nu mai beneficieze de aceleași prerogative. Premierul și miniștrii vor fi nominalizați de președinte după consultări cu Duma de Stat. Până acum, doar premierul era votat de Dumă, de acum încolo toți miniștrii vor fi aprobați individual. Șefii structurilor de forță vor fi numiți după ce președintele se consultă cu Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului. Până acum, era exclusiv prerogativa președintelui. Se propune introducerea unor condiții restrictive, cum ar fi 25 de ani de locuire continuă în Rusia (în loc de 10) și interzicerea accesului în cele mai importante funcții în stat pentru cei care au avut vreodată cetățenie străină sau drept de locuire într-o altă țară. Controlul executivului și legislativului asupra puterii judiciare se accentuează. Judecătorii Curții Constituționale, cei ai Înaltei Curți pot fi demiși la inițiativa președintelui, pentru pierderea „încrederii”.
Proiectul de modificare ar trebui să fie rezultatul muncii unei comisii, care însă s-a întrunit o singură dată. Comisia este compusă din 75 de membri, sportivi, actori, istorici, diverși conducători de organizații. Doar 11 dintre ei au pregătire juridică. Procedura de aprobare a modificărilor este stabilită de o lege din 1998, potrivit căreia 2/3 din parlamentari trebuie să voteze noua redactare, și mai apoi 2/3 (60) din totalul subiecților federației trebuie să aprobe legea de modificare a constituției în cel mult un an. În același timp, Putin a spus că va supune poporului aprobarea modificărilor. Dar n-a rostit cuvântul referendum. Presa rusă anunță data de 12 aprilie pentru aprobarea noii redactări.
Putin după Putin?
S-a vorbit despre faptul că discursul din 15 ianuarie marchează începutul operațiunii de pregătire a transferului puterii. Ca s-o transferi, cineva trebuie s-o cedeze, altcineva s-o primească. Din desfășurările de la Moscova, nu rezultă că Putin se pregătește să cedeze puterea. Mai degrabă, a inițiat un proces de reconfigurare a instituțiilor, de reconstrucție a puterii, astfel încât el să-și poate exercita și pe mai departe influența. Fie din fruntea guvernului (puțin probabil), fie în urma unirii Rusiei cu Belarus, ca președinte al noii structuri statale, fie din poziția de șef al unui Consiliu de Stat, structură nou-înființată, peste președinte, guvern, Dumă, Consiliul de Securitate, care să supravegheze evoluția Rusiei.
Om prevăzător, Putin se grăbește să modifice regimul politic cu patru ani înainte de încheierea mandatului. Are încă suficientă autoritate și control asupra principalelor instituții. Însă nimic nu-i poate garanta succesul acestei operațiuni. Chiar și atunci când încep bine, lucrurile se termină rău în Rusia. Mai ales din cauza luptei pentru putere, neobișnuit de violentă, fără reguli, într-o lume în care nu există instituții solide, iar excesele împiedică o minimă bună măsură a lucrurilor.
Rusia are o lungă tradiție a reformelor eșuate care au dus la haos și vărsări de sânge. Transformarea regimului absolutist într-o monarhie constituțională, cu parlament, partide și instituții după model occidental de după revoluția din 1905 s-a încheiat cu dezastrul din 1917, prăbușirea imperiului și lovitura de stat a lui Lenin. Mai recent, perestroika lui Gorbaciov, începută cu atât de mult entuziasm în 1986, s-a sfârșit cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Astfel că nici modificările constituționale propuse de Putin, care schimbă regimul politic (mai mulți juriști ruși au catalogat demersul lui Putin drept lovitură de stat) nu sunt un succes garantat. Rusia ar putea intra în următorii doi ani într-o perioadă de tulburări politice cu consecințe devastatoare nu doar pentru soarta federației în actualele frontiere, ci și pentru evoluțiile întregii Eurasii.
Cel puțin trei sunt atuurile președintelui. Are o poziție suficient de puternică pentru a pilota aceste schimbări în direcția dorită. Și are timp. Cei patru ani până la sfârșitul mandatului îi permit ajustări ale planului inițial, în funcție de evoluțiile neprevăzute. Și ultimul: controlează destul de bine elita din Rusia, astfel încât să împiedice formarea unei grupări alternative suficient de puternică încât să-i strice planurile. Cel puțin, așa par să se vadă lucrurile în acest moment. Nu este însă exclus faptul ca în cadrul elitei ruse să existe o nemulțumire difuză, care însă crește, privind felul în care, după 20 de ani de regim Putin, Rusia este izolată internațional, cu o elită supusă sancțiunilor și fugărită de poliție și serviciile secrete occidentale, o Rusie cu PIB-ul unei țărișoare de dimensiunea Olandei, suspendată între giganți economici, China și SUA, și care practică șantajul nuclear pentru a intra în grupul marilor puteri. //
