De același autor
Pentru Traian Basescu, pesemne ca militienii si diplomatii sunt tot una. Altfel, nu s-ar putea explica acel " ba, Comanescule...!" suierat de presedintele nervos peste o sala intesata ochi cu reprezentantii numiti chiar de el (sau de predecesorul sau, dar care n-au fost rechemati de la posturi) in diferite capitale ale lumii. Cuvintele au fost rostite dupa ce ambasadorii au deschis discutia despre salarii, pe care presedintele tocmai a refuzat sa le mareasca, trimitând legea inapoi la parlament. Poate ca presedintele stie mai multe decât noi, oamenii de rând, despre salariile duble ale unora, de la MAE si de la serviciile de informatii, de le-a batut obrazul ambasadorilor. La fel si despre chiriile pe care statul român le plateste pentru resedintele acestora. Ideea ca ambasadorii pot fi mutati in corturi ca sa fie mai aproape de concetatenii lor care-si cauta un rost prin lume nu e cea mai buna. Solutia a fost oferita de altii, cu mult timp inainte, si ea prevede desfiintarea ambasadelor si consulatelor in tot felul de tari exotice ale caror relatii cu România sunt ca si inexistente. Dar presedintele nu transpira de grija bugetului României, gestionat de PNL, care buget oricum nu s-ar prabusi din cauza salariilor diplomatilor. Pur si simplu, presedintele a decis ca poate puncta electoral daca aplica o corectie, cu presa de fata, tagmei ambasadorilor, suficient de detestata de milioane de români.
Rivalul lui Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, are un respect mult mai mare pentru "diplomatii de cariera". Spre deosebire de Basescu, care vrea sa numeasca "condeieri" in functii de ambasador in capitale importante, Tariceanu prefera "diplomatii de cariera". Insa nici Tariceanu nu e imun la "condeieri", daca-si varsa veninul in directia cea buna, adica inspre Palatul Cotroceni, dar ii numeste in functii mai putin vizibile, la Marsilia, de exemplu, cum s-a intâmplat cu fostul sef de la Gardianul.
Relatia presedinte-premier a functionat ca un turnesol in construirea de cariere. Restructurat de Tariceanu din functia de secretar de stat MAE, Teodor Baconski a fost cooptat in echipa lui Basescu. Iulian Buga, rechemat de presedinte de la Haga si propus pentru Washington de ministrul de Externe Adrian Cioroianu, a fost refuzat de Basescu, ceea ce echivala cu un certificat de garantie pentru Tariceanu, care l-a numit imediat secretat de stat MAE. Reteta e simpla: trebuie sa intri in conflict major cu unul dintre cei doi actori, pentru a fi imediat cooptat in echipa celuilalt. Acesta este principiul dupa care pare sa functioneze acum toata scena publica, nu doar diplomatia.
Disputa presedinte-premier nu face si desface doar cariere, ci viruseaza si temele importante de politica externa. Prezenta trupelor române in Irak e subiect de disputa, liberalii cerând apasat, la un moment dat, retragerea lor, spre nemultumirea presedintelui. Pozitia României fata de Kosovo este ca un curcubeu: Basescu sustine principiul inviolabilitatii frontierelor Serbiei, Cioroianu vorbeste de o solutie negociata acceptata de cele doua parti ca o garantie pentru stabilitatea pe termen lung a Balcanilor de Vest, iar Tariceanu sustinea in iulie, la Roma, planul Ahtisaari, caruia i se opune cu inversunare Rusia, sprijinitoarea neconditionata a Serbiei. Ce sa mai inteleaga ministrul francez de Externe Bernard Kouchner, venit la Bucuresti sa-si intâlneasca omologul sârb, Vuk Jeremic? Chemarea la unitatea UE in privinta Kosovo, invocata de Kouchner, iar mai recent de Javier Solana, inaltul reprezentant UE pentru politica externa, e un deziderat de neatins chiar si pentru actorii politici din România. Pâna si recentul scandal de coruptie de la Consulatul României din Chisinau e citit in grile diferite la Victoria si Cotroceni: in timp ce premierul cere schimbarea radicala a modului in care sunt numiti consulii, presedintele acuza autoritatile de la Chisinau de diversiuni.
Ca diplomatia româna umbla pe doua carari era evident inca din 2005. Inventarea tapului ispasitor in persoana ministrului Cioroianu este un truc ieftin, care tine tot de macelul dintre palate. Cele doua capete ale Executivului n-au putut sa se puna de acord nici macar cu temele principale de politica externa. Intre timp, insa, toate proiectele importante enuntate de presedintele Basescu la inceputul mandatului par sa esueze: relatia cu Republica Moldova este cel putin la fel de tensionata ca pe vremea guvernarii Iliescu-Nastase; de implicarea in solutionarea conflictului transnistrean, care era oricum o utopie, nici macar nu se mai vorbeste; s-a lucrat prea putin la imbunatatirea relatiei cu Ucraina, si pe fondul tensiunilor politice de la Kiev; relatia cu Rusia n-a fost nicicând mai proasta; proiectul Marii Negre a inghetat; axa Washington-Londra-Bucuresti este virusata de pozitionarea alaturi de Rusia in chestiunea Kosovo; toate traseele importante de livrare a hidrocarburilor par sa ocoleasca România etc. Asemenea contraperformante sunt cu atât mai ingrijoratoare cu cât la Rasarit exista sansa unor evolutii surprinzatoare, in contextul transferului de putere de la Kremlin. Or, cu politica externa a Bucurestiului, atât UE, cât si NATO au motive de ingrijorare. Nici macar strategia pe 10 ani, lansata de ministrul Cioroianu, n-are cum sa faca politica externa a României mai previzibila.
