De același autor
Daca n-ar fi fost cumparat de Sorin Ovidiu Vantu, stirea ca trustul Academia Catavencu are de mai bine de o saptamana un alt proprietar n-ar fi starnit comentarii prea zgomotoase. In fond, un trust de presa a fost vandut. Nu se întampla foarte des acest lucru, iar schimbarea proprietarului, atunci cand se produce, tine de logica fireasca a economiei de piata.
Daca privim insa aceasta stire în contextul mass-media romanesti, informatia potrivit careia Vantu a cumparat Academia Catavencu e de natura sa starneasca emotii. Publicatiile trustului Catavencu fac parte, de acum încolo, dintr-un imperiu media detinut de un om ale carui afaceri sunt invaluite in mister. Zvonuri insistente indica faptul ca, acum, controversatul om de afaceri ar vrea sa puna mana pe fondurile de pensii. Daca ar fi asa, exista suspiciunea ca fondurile de pensii ar putea sa aiba soarta FNI. Imperiul media pe care Vantu il tot extinde ar putea deveni o arma redutabila în razboaiele oligarhilor care-si împart ultimele felii din tortul numit "Romania".
Poate parea surprinzator, dar realitatea romaneasca nu are prea multe în comun cu evolutiile postcomuniste ale Poloniei, Ungariei sau Cehiei. Ce se întampla în Romania seamana descurajant cu felul in care tari precum Rusia sau Ucraina au evoluat în ultimul deceniu si jumatate. Acolo exista oligarhie nu pentru ca institutiile statului sunt slabe, ci pentru ca sunt foarte corupte. Deci, coruptia este factorul major care genereaza oligarhia si ea ramane principala caracteristica a statelor din Est care au regimuri de acest tip.
În Rusia s-a inventat moda oligarhilor cu imperii mediatice. Acolo presa nu raspunde atat nevoii de informare a publicului, cat comenzilor patronului, santajand, promovand interesele de afaceri ale proprietarului, în relatia cu statul, linsand concurenta si sustinand diversi candidati în alegeri. Oligarhii rusi au început prin a sprijini candidatura lui Boris Eltin la alegerile prezidentiale din 1996 si au sfarsit prin a-si promova mediatic propriile candidaturi, la alegerile din decembrie 1999, prin care urmareau doar obtinerea imunitatii parlamentare. Începand cu anul 2000, presedintele Vladimir Putin a reconfigurat tagma oligarhilor, îndepartandu-i din ea pe indezirabilii Vladimir Gusinski, Boris Berezovski si Mihail Hodorkovski. În Ucraina, oligarhia s-a structurat pe falia dintre cele doua clanuri, Dnepropetrovsk si Donbas, care-si disputa de o jumatate de veac controlul asupra Kievului. Atat în Rusia, cat si în Ucraina oligarhia a capatat proportii hidoase, pentru ca resursele pe care oligarhii le-au luat sub control sunt colosale.
Fara petrol, gaz, aluminiu si otel, oligarhii din Romania sunt o copie palida a celor din Rusia si Ucraina. Copie palida, pentru ca nu au miliardele celor din Est si pentru ca n-au izbutit inca sa privatizeze pe de-a-ntregul politica externa, serviciile secrete sau segmente importante din administratia centrala ori locala. Ceea ce nu inseamna ca sunt mai putin periculosi.
Fixarea agendei publice de catre posturile de televiziune controlate de diversi oligarhi ar trebui sa dea frisoane atat politicienilor, cat si societatii civile si sa ridice serioase semne de întrebare asupra mass-media din Romania oficialilor de la Bruxelles. Doar o lege antitrust ar putea sa curme evolutia nefericita a media romanesti care se concentreaza in mainile catorva oameni, asupra carora planeaza suficiente suspiciuni. Altfel, riscam sa devenim prizonierii unor cercuri inguste de interese. Maine ele ar putea decide sa porneasca un atac nimicitor, sa spunem, impotriva ministrului Justitiei, poimaine sa-l schimbe pe premier, cum a facut Berezovski de cateva ori in Rusia, iar saptamana viitoare sa-l spulbere mediatic pe presedinte. Orice se poate intampla. Cine i-a vazut la lucru pe oligarhii rusi si pe cei ucraineni stie ca aceste razboaie mediatice lasa urme adanci in constiinta publica. Societatea devine o simpla leguma condamnata la experimente de tipul "democratiei dirijate". Iar prezumtia potrivit careia consumatorul de presa nu poate fi manipulat la nesfarsit este o iluzie, in fata tehnicilor tot mai sofisticate ale mass-media.
