Relațiile americano-ruse, intrarea în „normalitate“

Mai toți analiștii afirmă că atmosfera în care s-a desfășurat vizita secretarul de stat Rex Tillerson la Moscova, de la 12 aprilie, a fost compromisă de atacul dramatic cu arme chi­mice din 4 aprilie, pretext pentru președintele Donald Trump să ordone bom­bar­darea pozițiilor controlate de regimul Bashar al-Assad, la 7 aprilie. A urmat un șir de de­clarații contondente la adresa Rusiei. Trump a spus la Fox News că Vladimir Putin îl sus­ține pe „evil Assad“ și că Mos­cova știa de atacurile chi­mice plănuite de Damasc. Til­ler­son a făcut Kremlinul responsabil de faptul că regimul Assad posedă arme chimice, deși Ru­sia supervizase distrugerea lor, în 2013. În­tre­bat la Moscova, la conferința de presă, da­că-și menține acuzația, Tillerson a nuanțat spu­nând că nu sunt probe care să confirme im­plicarea în vreun fel a Rusiei în atacul chi­mic.

Optimismul Moscovei din primele luni ale anu­lui 2017 privind perspectiva relansării relațiilor cu Washingtonul s-a tot subțiat, pe fondul scan­dalului care nu se mai sfârșește privind con­tactele dintre echipa lui Trump și Rusia. Chiar dacă recent Trump, tot la Fox News, re­afir­ma că dorește foarte mult să colaboreze cu Putin, ministrul rus de Externe, Serghei La­vrov - în interviul oferit la 24 martie The Na­tional Interest -, părea că se mulțumește cu „nor­malizarea“ relațiilor cu SUA. Interviul, ne­o­bișnuit de lung, trasează câteva linii roșii în re­lațiile ruso-americane, ce vor fi reluate de La­vrov la conferința de presă comună, de la 12 aprilie, ală­turi de Tillerson. Întâlnirile din­tre șefii celor două diplo­ma­ții, spune Lavrov, care au de­butat la Bonn, ar trebui să pregătească summit-ul celor doi președinți, care va avea loc când cei doi lideri „feel con­fortable“. Problemele ne­gative acumulate în relația bi­la­terală sunt aruncate în res­ponsabilitatea Administrației Barack Obama, ceea ce nici Trump, nici Tillerson n-au con­tra­zis. Tot repetând cuvântul „normalizare“, La­vrov a fost pus să explice ce înțelege prin as­ta. Răspunsul ar merita poate psihanalizat, eu mă limitez doar să-l consemnez. Normal - spu­ne Lavrov - e să-ți tratezi prietenii cu res­pect, să nu încerci să le impui ideile tale fără să iei în considerare părerile și îngrijorările lor, să-i asculți și să nu afișezi un complex de su­perioritate, ceea ce s-ar fi întâmplat în tim­pul Administrației Obama. Și Lavrov insistă: oamenii din Administrația Obama erau ob­se­dați de excepționalismul lor. După care șeful di­plomației ruse o atacă pe Hillary Clinton, prea arogantă pentru gustul său. Această ultimă temă pierde din relevanță după bom­bardamentele americane din Siria. Lavrov o amin­tește doar în treacăt la conferința de pre­să comună, din 12 aprilie. Narațiunea despre aroganța Administrației Obama este înlocuită de cea privind incapacitatea lui Tillerson de a organiza Departamentul de Stat. Chiar în cu­vântul de deschidere, Lavrov deplânge faptul că la Washington nu sunt demnitari de rang mediu și mai mic numiți în funcții, deci rușii n-ar avea cu cine discuta. Mai rămânea ca La­vrov să plângă pe umărul diplomaților ame­ricani din cauza reducerii cu 29% a bugetului Departamentului de Stat. Dar poate că o să folosească acest argument la o viitoare în­tâlnire.

Pentru Lavrov, vizita secretarului de stat ame­rican a oferit ocazia pentru a reafirma cu pu­blic pozițiile cunoscute ale Moscovei. Cea mai mare atenție șefii celor două diplomații au acor­dat-o dosarului sirian. Americanii - a ce­rut Lavrov - să nu mai bombardeze, pentru că rușii nu vor tolera, să nu mai insiste cu pro­iecte de rezoluții la Consiliul de Securitate ONU, să accepte ca de ancheta privind ar­mele chimice să se ocupe instituții interna­ționale specializate. Lavrov le-a amintit americanilor de „greșelile“ din Irak, Libia, Yemen, Afganistan, Iugoslavia, Sudan etc. Du­pă ce a declarat de mai multe ori că pol­i­tica externă americană este contradictorie, La­vrov s-a plâns că Tillerson nu iubește istoria. Probabil că secretarul de stat a încercat să respingă narațiunea Rusiei privind crizele in­ternaționale, în care SUA erau făcute res­pon­sabile de toate relele din lume, afirmând că es­te „nou“ în funcție și că preferă să se ocu­pe cu probleme de actualitate.

Vizita lui Tillerson la Moscova a fost fără en­tu­ziasm reflectată în presa rusă. Excepție face analiza lui Fiodor Lukianov, din revista Oga­niok, 17 aprilie. Pornind de la celebrul interviu al lui Trump din martie 1990, din Playboy, și de la specificul afacerilor imobiliare ale lui Trump, Lukianov, poate cel mai sofisticat co­mentator de politică externă de la Moscova, crede că pentru președintele american de­monstrarea puterii este obiectiv în sine, și nu instrument. Astfel, nu conținutul va conta în politica externă, ci forma, iar campania elec­torală a lui Trump s-a desfășurat sub slo­ganul „trebuie să fim respectați“. Aici Trump se întâlnește cu Putin, care cere același lucru. Situația ar fi mai gravă decât cea din Războiul Rece. Atunci existau mecanisme menite să li­miteze escaladarea în politica externă. Astăzi, în­cheie Lukianov, astfel de mecanisme și proceduri nu mai există. Vizita secretarului ame­rican de stat la Moscova, continuă Lu­kianov, este importantă pentru că închide eta­pa iluziilor privind relansarea relațiilor ruso-americane. De acum încolo, se va reveni la obișnuita neîncredere, competiție și diferențe de interpretare.