De același autor
Presedintele Viktor Iuscenko a demis guvernul condus de Iulia Timosenko in urma celei mai grave crize politice izbucnite dupa victoria “revolutiei portocalii”. Cu formarea noului guvern a fost insarcinat Iuri Ehanurov. Criza a fost declansata de declaratiile sefului administratiei prezidentiale, Aleksandr Zincenko, care a acuzat de coruptie apropiati ai presedintelui Iuscenko, in frunte cu secretarul Consiliului National pentru Securitate si Aparare, Piotr Porosenko.
Dupa o saptamana de scandaluri politice cu demisii, destituiri, acuzatii nedovedite de coruptie si amenintari cu tribunalul pe motiv de calomnie, se naste intrebarea daca trecerea de la un regim autoritar la unul cu adevarat democratic, in care deciziile se iau in echipa, nu e la fel de dificila ca trecerea de la economia planificata la cea de piata. E nevoie nu doar de o revolutie, fie ea si portocalie, pentru a invata noile reguli. Mai ales cand ai de a face cu o cultura politica post-sovietica care nu stie de “checks and balances”. Bunavointa sa existe. Ceea ce nu a fost cazul la Kiev. Acolo, abia ce s-au asezat in fotolii de comanda revolutionarii portocalii, ca au si inceput divergentele. Certurile si scandalurile au ingropat sperantele manifestantilor care inghetau pe strazile Kievului asta-iarna, scandand lozinci impotriva regimului corupt patronat de Leonid Kucima.
Istoria Ucrainei independente este sinonima cu istoria luptei dintre clanuri. Aceste clanuri sunt mostenite din perioada sovietica. Marii protagonisti ai inclestarilor pentru controlul tarii sunt clanurile din Dnepropetrovsk si Donbas. Chiar si revolutia portocalie a fost o inclestare intre clanuri. Clanul din Donbas, care controla autoritar tara din 2001, in frunte cu premierul Viktor Ianukovici, contracandidatul lui Iuscenko, a fost infrant de o coalitie de clanuri si grupuri din alte regiuni ale Ucrainei. Sigur ca totul era imbracat in retorica revolutiei portocalii.
Pe scena si in culise
Sa recapitulam. Sambata 3 septembrie, seful administratiei prezidentiale, Aleksandr Zincenko, si-a prezentat demisia. Presedintele i-a aprobat-o. Luni seara, Zincenko a organizat o conferinta de presa in care a dezvaluit motivul demisiei, anume faptul ca persoane foarte importante din anturajul presedintelui sunt corupte. Zincenko a dat trei nume grele: Piotr Porosenko, secretarul Consiliului National pentru Securitate si Aparare, Aleksandr Tretiakov, consilier prezidential, si Nikolai Martinenko, seful grupului parlamentar pro-prezidential Ucraina Noastra.
Doua zile a incercat presedintele sa stinga incendiul aprins de Zincenko. Miercuri a avut loc o lunga si agitata intalnire la care au participat, pe langa presedintele Iuscenko si premierul Iulia Timosenko, si cei trei invinuiti de Zincenko. La o zi dupa demitere, vineri seara, la canalul de televiziune Inter, Timosenko a descris cu lux de amanunte cum a decurs discutia. Descriere plauzibila. Potrivit versiunii Timosenko, Martinenko a acuzat-o de complot impotriva presedintelui si de faptul ca ea a pus in scena declaratiile lui Zincenko in care sunt acuzati de coruptie oameni cheie din anturajul lui Iuscenko. I s-a reprosat ca vrea sa mearga la alegerile parlamentare din martie 2006 pe liste separate si ca vrea sa candideze la alegerile prezidentiale din 2009. I s-a cerut sa-i sustina public pe cei acuzati de coruptie de catre Zincenko si sa demita apropiati de-ai sai aflati in functii importante, fiind nominalizat seful Serviciului de Securitate, Aleksandr Turcinov. De asemenea, i s-a cerut sa candideze pe liste comune cu partidul Ucraina Noastra la alegerile parlamentare iar listele sa fie compuse 2/3 din oamenii lui Iuscenko si 1/3 din echipa Timosenko.
In timp ce astepta raspunsul premierului, echipa lui Iuscenko a incasat inca o lovitura. Vicepremierul Nikolai Tomenko, unul dintre colaboratorii apropiati ai Iuliei Timosenko, si-a anuntat demisia si a reluat acuzatiile de “coruptie totala” la adresa anturajului presedintelui. Putin dupa aceea, Timosenko l-a anuntat telefonic pe Iuscenko ca respinge conditiile care i s-au pus si i-a cerut o intalnire intre patru ochi. Intalnirea a avut loc cu putin timp inainte ca presedintele sa iasa in fata presei. Potrivit lui Timosenko, Iuscenko nu parea decis s-o demita, pana cand in cabinet a intrat Porosenko, care tipa ca Rada Suprema tocmai i-a ridicat mandatul de deputat. De altfel, inca din august Rada ar fi trebuit sa voteze aceasta, de vreme ce Porosenko nu putea indeplini doua functii in stat. Cateva minute mai tarziu, Iuscenko a anuntat ca a demis guvernul Timosenko, ca a aprobat cererea de demisie a lui Porosenko, ca l-a suspendat din functie pe Treatiakov pe timpul anchetarii acuzatiilor de coruptie.
Motive & “motive”
“Increderea reciproca intre membrii echipei mele e egala cu zero. A disparut spiritul de echipa” - si-a motivat Iuscenko decizia de a demite guvernul si de a aproba demisia secretarului Consiliului National pentru Securitate si Aparare. La randul sau, Timosenko a spus: “Presedintele nu a provocat demiterea, el a fost prizonierul anturajului care, intr-o forma ultimativa, i-a cerut demiterea mea” (interviul acordat Inter). Porosenko l-a dat in judecata pe Zincenko pentru calomnie si a spus ca “cinstea si demnitatea” sunt mai importante decat influenta functie de secretar al Consiliului National pentru Securitate si Aparare, drept pentru care si-a dat demisia.
Comentatorii au interpretat ultimele evolutii politice de la Kiev prin prisma conflictului dintre grupurile Timosenko si Porosenko. Tensiunile dintre cei doi sunt de notorietate. Timosenko a ajuns in fotoliul de premier in urma unei intelegeri cu Iuscenko incheiate in campania electorala. De departe cel mai carismatic politician din Ucraina, Timosenko a contribuit decisiv la victoria lui Iuscenko. Nu s-a impacat niciodata cu rolul de vioara a doua in coalitia portocalie. S-a folosit de fotoliul de premier pentru a-si extinde influenta, ignorand adesea politica presedintelui. Si-a promovat oameni in posturi de conducere.
Porosenko, 40 de ani, avere estimata la 350 de milioane de dolari SUA, unul dintre organizatorii si finantatorii demonstratiilor maraton de la Kiev, nu si-a ascuns niciodata ambitia de a deveni premier. A lucrat si in echipa fostului presedinte Kucima, cu familia caruia avea relatii amicale. Presa de la Kiev speculeaza ca Porosenko ar putea fi garantul unei intelegeri intre Kucima si Iuscenko, incheiata inainte de “turul trei” al alegerilor prezidentiale. Lucru negat categoric de Iuscenko.
Timosenko spune ca in Ucraina existau practic doua guverne, al ei si altul condus de Porosenko. Pretinde ca anturajul presedintelui pregatea debarcarea ei in aceasta toamna, in fruntea guvernului urmand sa fie numit Porosenko.
Conflictul nu este rezultatul diferentelor de opinie asupra reformei in Ucraina. El tine de antipatii si ambitii personale. Cu alte cuvinte, Ucraina este o tara prea mica pentru a putea satisface orgoliile prea mari ale liderilor coalitiei portocalii. Sub lumina reflectoarelor presei au iesit diferentele de abordare a problemei privatizarilor ilegale din perioada Kucima. Daca Timosenko dorea nationalizarea si reprivatizarea unor intreprinderi, Porosenko a luat apararea oligarhilor. Un amanunt mai putin comentat e faptul ca vineri, 2 septembrie, inaintea demisiei lui Zincenko, a avut loc o discutie aprinsa intre Iuscenko si Timosenko, din cauza razboiului pe care premierul il duce impotriva oligarhilor.
Presedintele ar fi putut oricum gasi motive pentru demiterea guvernului. Planurile de nationalizare si reprivatizare au creat un climat nefavorabil investitiilor. In ciuda eforturilor presedintelui Iuscenko, nu numai ca investitiile asteptate n-au sosit dar s-a constatat chiar o fuga a capitalului din Ucraina. In primele sase luni s-a inregistrat o scadere a cresterii economice, care abia a atins 4%, fata de 12,5% in aceeasi perioada a anului trecut. Penuria de benzina generata de fixarea arbitrara a unor preturi pe motiv ca unele companii rusesti au pus la cale un complot impotriva Ucrainei a creat o mare nervozitate. Inflatia a fost scapata de sub control. Pe frontul luptei impotriva coruptiei nu s-au inregistrat mari succese. Criminalitatea ridicata, relatiile de afaceri dubioase, nepotismul, favoritismul marcheaza Ucraina de astazi, la fel ca pe vremea lui Kucima.
Care pe care
Cutremurul politic de la Kiev ar fi rezultatul ciocnirii a doua placi tectonice, Timosenko si Porosenko. Asa este indeobste analizat si comentat. E doar o aparenta. Politologul Dmitri Vidrin, intervievat de publicatia electronica moscovita Gazeta, il compara pe Timosenko cu un continent si pe Porosenko cu o insulita. Si are dreptate. Timosenko are o cota de popularitate de 40%. Porosenko n-are nici un fel de popularitate. Nu este nici macar politician public. Daca Timosenko se poate ciocni cu cineva, atunci n-o face cu Porosenko, ci cu Iuscenko. Porosenko n-are calibru. E o inventie a lui Iuscenko. Presedintele Ucrainei foloseste un sistem complicat de echilibrare a scenei politice. Impetuoasei Timosenko i-a fost contrapus Porosenko. E un joc in stilul lui Boris Eltin. Ceea ce sugereaza ca Iuscenko e un politician mai sofisticat si mai abil decat se banuia. Ca si Eltin, Iuscenko se pretinde deasupra tuturor acestor certuri politice, pe care insa le potenteaza. Scopul acestui complicat balet politic este preluarea parghiilor de putere in mana sa, fie prin intermediul unui guvern subordonat presedintelui, fie prin cel al administratiei prezidentiale. In acest moment ambele variante sunt posibile. Premierul desemnat, Iuri Ehanurov, este un tehnocrat fara veleitati politice, cu care Iuscenko a colaborat in trecut, iar in fruntea administratiei prezidentiale a fost numit Oleg Ribaciuk, cu misiunea de a reforma si consolida institutia.
Iuscenko n-are mari sanse sa inregistreze victoriile lui Eltin. Pentru ca opozantii lui Eltin n-au avut calibrul lui Timosenko. Si pentru ca de la 1 ianuarie 2006 Ucraina va avea practic o noua constitutie, care mareste prerogativele primului ministru si reduce functia prezidentiala la una de reprezentare. Ceea ce creste miza alegerilor parlamentare din martie 2006. Planul lui Iuscenko era ca Blocul Iulia Timosenko si Partidul Poporului al presedintelui Radei Supreme, Vladimir Litvin, sa candideze pe liste comune cu Ucraina Noastra. Acum, Timosenko a anuntat ca va merge separat in alegeri. Sansele lui Iuscenko de a obtine o majoritate stabila pro-prezidentiala sunt reduse. Popularitatea lui a scazut doar in ultimele trei luni cu 20%. Si pe fondul scandalurilor declansate de comportamentul extravagant al fiului sau Andrei, de 19 ani, care goneste zi lumina prin Kiev la volanul unui BMW.
Iuscenko poate acum s-o faca responsabila de nerealizarile economico-sociale pe Timosenko. Totodata, el si-a reasumat rolul de principal luptator impotriva coruptiei, tema populista cu un mare potential electoral, si isi consolideaza soclul de om peste partide, distantandu-se public de scandalurile din anturajul sau. La randul sau, Timosenko se poate dezlantui, de acum aflandu-se in opozitie (cu guvernul, nu cu presedintele, potrivit declaratiei sale), consolidandu-si popularitatea in crestere. Timpul va sterge din memoria oamenilor amintirea prestatiei modeste a guvernului sau. Carisma si abilitatile de negociator politic ar putea-o readuce pe Timosenko in fruntea guvernului dupa alegerile din martie 2006, cu prerogative mult sporite. Libertatea ei de actiune e totusi limitata de cateva dosare de coruptie care pot fi sterse de praf si reintroduse in lucru. Un motiv suficient de solid pentru ca Timosenko sa-l menajeze pe Iuscenko.
