Scenarii pentru Ucraina

De mai bine de o saptamana, strazile marilor orase din Ucraina sunt invadate de sute de mii de oameni care acuza falsificarea rezultatelor turului II al alegerilor prezidentiale. Pentru aceste demonstratii maraton s-au pregatit din timp atat opozitia, cat si puterea. Opozitia a amenintat, inca de la sfarsitul lunii august, cu o revolutie, care a capatat numele de "revolutia castanilor", in cazul in care rezultatele vor fi falsificate. Puterea, la randul ei, s-a asigurat de sprijinul armatei, inlocuindu-l pe sovaielnicul ministru al Apararii Evgheni Marciuk. Si totusi "revolutia castanilor" n-a izbucnit. Pe de o parte, pentru ca liderul opozitiei, Viktor Iuscenko, ezita sa dea semnalul asaltului final. Pe de alta, pentru ca actualul presedinte, Leonid Kucima, si-a asumat rolul de mediator, castigand timp prin negocieri, pretinzandu-se neutru in acest conflict politic. Insa Kucima nu are cum sa fie neutru de vreme ce premierul Viktor Ianukovici, candidatul puterii, este favoritul sau. Pozitiile lui Iuscenko sunt mai solide in acest moment. SUA, Canada, UE, Parlamentul European, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentara a NATO, OSCE, Freedom House acuza puterea de la Kiev de falsificarea alegerilor. Doar Rusia, Belarus, autoproclamata Republica transnistreana si China recunosc rezultatul scrutinului care-l da invingator pe Ianukovici. Iuscenko este sprijinit de Rada Superioara, care acuza, la randul ei, falsificarea rezultatelor si cere presedintelui Kucima schimbarea membrilor Comisiei Electorale Centrale. Curtea Suprema de Justitie a blocat publicarea rezultatelor comunicate miercuri de Comisia Electorala (49,6% Ianukovici si 46,6% Iuscenko) pana ce va judeca contestatiile depuse de liderul opozitiei, contestatii insotite de probe care par solide. "Rascoala jurnalistilor" de la principalele canale de televiziune care refuza sa mai faca jocurile guvernului, informand despre mitingurile opozitiei, a aruncat in aer monopolul puterii asupra mediei electronice. Ministerele Apararii si de Interne, dar mai ales Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) s-au dovedit ca nu sunt structuri omogene incolonate in spatele premierului, sute de ofiteri, chiar generali, manifestandu-si public simpatia pentru Iuscenko. Dar cel mai solid argument in favoarea lui Iuscenko este multimea de cateva milioane de oameni pe care liderul opozitiei o poate scoate pe strazi in orasele din vestul si centrul Ucrainei si, mai ales, in capitala Kiev.

De cealalta parte, Viktor Ianukovici are in mana cateva carti bune. In primul rand, se bucura de sprijinul activ al Rusiei. Pana acum, Vladimir Putin s-a opus cu succes presiunilor Occidentului, pe care l-a acuzat ca ar interveni brutal in treburile interne ale Ucrainei. Prins in capcana alegerilor ucrainene, Putin nu poate da inapoi pentru a nu-si compromite prestigiul in Comunitatea Statelor Independente. Cele doua "vizite electorale" in Ucraina, sutele de milioane de dolari cheltuite pentru campania lui Ianukovici, l-au expus prea mult pe Putin pentru a se impaca usor cu victoria candidatului opozitiei, Viktor Iuscenko. In fond, Putin ar putea negocia, la fel de bine, si cu Iuscenko. Rusia nu-si permite o criza majora in relatiile cu Ucraina, cata vreme flota Marii Negre se afla ancorata la Sevastopol, are o diaspora de multe milioane de persoane in Ucraina si, ce este mai important, conductele de transport al gazelor naturale si petrolului traverseaza tocmai teritoriul Ucrainei. In al doilea rand, Ianukovici flutura deja amenintarea destramarii Ucrainei. Acest scenariu de cosmar a fost cu insistenta prezentat de analistii rusi si de presa de la Moscova. Scenariul a inceput sa prinda contur odata cu rezolutia adoptata la Severodonetk, in care se vorbeste de crearea unei regiuni autonome compusa din sudul si estul Ucrainei, regiuni rusofone, care au votat in proportie covarsitoare pentru Ianukovici. Iuscenko a acuzat puterea ca-l santajeaza cu cartea separatismului si a cerut inceperea urmaririi penale impotriva celor care au atentat la "unitatea si integritatea teritoriala" ale Ucrainei. Daca Iuscenko mobilizeaza milioane de oameni in vestul si centrul tarii, si Ianukovici poate face acelasi lucru in estul si sudul Ucrainei. Mai mult chiar, liderii minerilor din bazinul Donbass s-au aratat gata sa intervina chiar in capitala impotriva demonstratiilor opozitiei.

Iuscenko a anuntat ca nu accepta rezultatul comunicat de Comisia Electorala si cere rezolvarea crizei fie prin renumararea voturilor in Donetk si Lugansk, fie prin organizarea din nou a turului doi al alegerilor, sub supravegherea observatorilor internationali, in ziua de 12 decembrie. Daca alegerile nu vor mai fi falsificate, prima sansa o are candidatul opozitiei. Marja de manevra a lui Ianukovici nu este prea mare. El poate fie sa ordone o interventie in forta impotriva manifestatiilor opozitiei, cu riscul de a constata ca nu se mai bucura de sprijinul fortelor de ordine (ar putea conduce la declansarea unui razboi civil), fie sa joace pana la capat cartea separatismului. De altfel, de pe urma acestei crize politice se poate trage concluzia ca Ucraina este mult mai putin unitara decat ne-au lasat sa credem anii scursi de la declararea independentei. Depinde de cat de departe e dispus sa mearga Kremlinul in realizarea unui scenariu separatist. Prezenta primarului Moscovei, un sustinator al cauzelor pierdute, la Donetk, alaturi de Ianukovici, sugereaza ca Putin nu e pregatit sa sprijine pe fata secesiunea. Kremlinul cauta mai degraba ocazia de a reduce daunele de imagine pe care le produce pierderea alegerilor de catre candidatul sustinut de Rusia. Dificultatile majore vor incepe abia odata cu succesele in politica interna ale lui Iuscenko, modelul ucrainean constituindu-se intr-o alternativa la modelul centralist-autoritar promovat de Putin in CSI.