De același autor
Jan Willem Bos este profesor de română pentru olandezi și profesor de olandeză pentru români. Traducător și filolog de forță, autorul unor antologii din literatura română care s-au bucurat de mare succes în Olanda, Jan Willem Bos a publicat, în 2009, „Verdacht“. Mijn Securitatedossier, a cărui versiune în limba română, tradusă de Alexandra Livia Stoicescu, a apărut în acest an, cu titlul „Suspect“. Dosarul meu de la Securitate, la Editura Trei, cu sprijinul Dutch Foundation for Literature.
Pretextul pentru această carte sunt cele trei dosare de Securitate, pe care le-a putut citi la CNSAS, la 12 octombrie 2007, când, în urma modificării legii, și cetățenii străini au obținut dreptul de a-și consulta dosarele întocmite de fosta poliție politică din România.
După ce, întâmplător, în 1973 alege să studieze limba română, Jan Willem Bos vine la București, în primăvara anului 1974, într-o primă vizită, care nu lasă nicio urmă în arhiva Securității. Abia în 1978, când obține o „bursă de specializare“ la Universitatea din București, i s-a deschis Dosar de Urmărire Informativă (DUI), sub numele de cod „Willy“, Securitatea fiind interesată de activitatea de translator pentru poliția olandeză și pentru organizația Amnesty International. J.W. Bos este un caz special. Principalul informator, „Doru“, fusese gazda studentului olandez și era prietenul acestuia. În momentul în care Securitatea îi cere informații, „Doru“ se consultă cu J.W. Bos și împreună decid, la sfârșitul primăverii 1979, că este mai prudent ca „Doru“ să dea rapoarte Securității, cu informații pe care chiar studentul olandez le oferea în acest scop.
În mai puțin de un an, Securitatea crește miza, încadrându-l pe J.W. Bos la categoria „suspect de legături cu serv[iciul] de sp[ionaj] olandez“. Peste câteva luni, însă, în vara 1980, de vreme ce „obiectivul“ pleacă în SUA pentru continuarea studiilor, Securitatea decide închiderea DUI.
Nu pentru multă vreme. Pentru că, din 1982 până în 1984, revine în România ca lector de neerlandeză, la Universitatea din București. Experiența românească, traumatizantă în fond, este narată cu detașare și umor. Noul dosar de urmărire informativă, în care-și fac marcată prezența și alți agenți ai Securității, este doar un bun pretext pentru a povesti cititorului olandez și, prin această traducere, a-i reaminti celui român despre dificultățile vieții cotidiene din ultimul deceniu al dictaturii lui Ceaușescu. Viața în România l-a marcat destul de repede, nu se putea altfel, și pe profesorul olandez, care începe să se teamă de studenți, de colegi, de orice noi potențiali informatori ai Securității. Afirmația sa, potrivit căreia frica era arma cea mai puternică și eficientă a Securității, se dovedește la fel de valabilă și în cazul său. Ultima parte a dosarului de Securitate se referă la scurta ședere în București între 5 – 15 martie 1989, împreună cu Sorin Alexandrescu.
Cartea lui J.W. Bos este mult mai mult decât un dosar de Securitate, este o pagină de istorie recentă, inteligent scrisă, care se citește cu plăcere și folos.
