De același autor
După mai bine de doi ani și jumătate de mandate interimare, la 16 martie, deputații din Parlamentul de la Chișinău l-au ales pe judecătorul Nicolae Timofti în funcția de președinte al statului.
Candidatura lui Nicolae Timofti a adunat voturile deputaților Alianței pentru Integrare Europeană (58), al grupului socialiștilor condus de Igor Dodon (3), desprins la începutul lunii noiembrie 2011 din PCRM, precum și votul deputatului independent Mihai Godea. D-l Timofti a obținut 62 de voturi, cu unul mai mult decât era nevoie pentru alegerea șefului statului în Republica Moldova.
La 16 martie 2012, se încheie tranziția, începută în aprilie 2009, atât la urne, la alegerile din 5 aprilie, cât mai ales în stradă (6-7 aprilie), unde zeci de mii de oameni au protestat împotriva fraudării scrutinului parlamentar. Departe de a fi o simplă perioadă agitată, într-o țară cu o arhitectură instituțională incompletă, ultimii doi ani s-au remarcat printr-o efervescență a reformelor menite să consolideze statul de drept și libertățile democratice. Grație determinării coalițiilor de la guvernare, în ultimii doi ani, Republica Moldova a devenit „povestea de succes” a Parteneriatului Estic, fiind dată adesea de exemplu celorlalte state din fostul spațiu sovietic care aspiră la integrarea europeană.
Totodată, a fost cea mai fastă perioadă din relația București – Chișinău, în acești doi ani consemnându-se deschiderea a două consulate generale la Bălți și Cahul și a unui birou consular la Ungheni și inaugurarea Institutului Cultural Mihai Eminescu la Chișinău. Tot acum au fost lansate câteva proiecte economice cu valoare strategică, cum este construirea unor poduri peste Prut, construirea gazoductului Iași-Ungheni sau conectarea sistemului electric din Republica Moldova cu cel din România și implicit cu Uniunea Europeană.
Tot în această perioadă, diplomația de la Chișinău a reglat diferendul teritorial Palanca și a deschis o nouă pagină în relațiile cu Ucraina. După 6 ani de blocaj, la sfârșitul toamnei anului trecut, s-au reluat la Vilnius consultările în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean (la 28-29 februarie a avut loc a doua întâlnire la Dublin, a treia este anunțată în aprilie la Viena).
Dacă lucrurile au stat așa, de ce atâtea energii cheltuile pentru alegerea președintelui? Doar lucrurile mergeau în direcția corectă și cu un președinte interimar?!
Dacă Parlamentul de la Chișinău ar fi eșuat în alegerea președintelui, s-ar fi declanșat procedura alegerilor anticipate. Cetățenii din Republica Moldova au tot votat în ultimii ani (5 aprilie, 29 iulie 2009, 28 noiembrie 2010), fără ca parlamentele constituite să poată alege președintele. Pe lângă oboseala intervenită din cauza deselor convocări la vot (pe lângă alegerile parlamentare a fost și un referendum nevalidat pentru schimbarea Constituției la 5 septembrie 2010 și alegerile locale din vara anului trecut), disputele din coaliția de guvernare au degradat considerabil imaginea AIE și a liderilor partidelor care o compun. Tensiunea generată de perspectiva alegerilor anticipate s-a răsfrânt negativ asupra actului guvernării și a încetinit ritmul reformelor. Pentru a rămâne premiantă în „Parteneriatul Estic”, Republica Moldova trebuie să inițieze reforme dureroase. Pentru ele e nevoie de un Executiv care să aibă perspectiva unui mandat mai lung. Or, alegerile anticipate anulau această perspectivă.
Incapacitatea clasei politice de la Chișinău de a genera un consens în jurul unui candidaturi îngrijora Bruxellesul, care-și vedea eforturile sabotate de politicieni dedicați propriei agende și insensibili la binele comun.
„Republica Moldova a ajuns la o răscruce și trebuie să aleagă ce vrea: haos sau stabilitate. Alegerea președintelui nu înseamnă soluționarea tuturor problemelor, dar alegerea crează premise, iar problemele le vom soluționa prin eforturi comune …
Cea mai mare provocare este consolidarea societății. Din păcate societatea este divizată pe criterii politice, etnice, culturale. Avem nevoie de o idee care ar uni întreaga societate. Eu cred că această idee trebuie să devină integrarea europeană. Spre regret, integrarea este percepută ca un proiect al guvernării și nu al societății… UE este un spațiu de valori și bunăstare. Astăzi sunt forțe care încearcă să discrediteze proiectul de integrare europeană. Datoria mea va fi să explicăm că proiectul european urmărește modernizarea țării și nu are alternativă. Procesul de integrare nu poate fi contrapus altor proiecte geopolitice, el este prea important, este ireversibil”. (N. Timofti, discurs în Parlament, 16 martie 2012).
Alegerea președintelui face să dispară un argument important invocat adesea la Moscova și Tiraspol pentru temporizarea reglementării conflictului transnistrean.
Și la București, alegerea d-lui Timofti ar trebui să împrăștie ultimele îndoieli privind soliditatea orientării pro-europene a Republicii Moldova și să grăbească finanțarea primelor proiecte, din ajutorul neranbursabil de 100 de milioane promis de România.
Alegerea președintelui nu va schimba stilistica scenei politice de la Chișinău. Disputele vor continua cu aceiași intensitate, iar judecătorul Timofti ar putea cădea victima luptelor intestine din AIE. Însă, miza mandatului prezidențial nu este profilarea d-lui Timofti ca un actor politic de anvergură, ci medierea între liderii AIE, între putere și opoziție și, mai ales, promovarea unor reforme esențiale: modificarea Constituției, independența justiției și lupta împotriva corupției.
