Titus Corlățean la Moscova

Armand Gosu 16.07.2013

De același autor

Începuturi faste în relațiile româno-ruse s-au tot consemnat în ultimul deceniu. La vizita președintelui Ion Iliescu la Moscova, din iulie 2003, ocazie cu care s-a semnat tratatul politic, s-a vorbit despre „un nou început”. La fel s-a comentat vizita premierului Adrian Năstase (iulie 2004) și a miniștrilor de Externe Mihai Răzvan Ungureanu (octombrie 2005) și Cristian Diaconescu (februarie 2009). A venit rândul ministrului Corlățean. Și vizita sa este privită ca un posibil punct de cotitură în relațiile politice româno-ruse. Pe drept cuvânt, vizita dlui Corlățean are ceva din ingredientele necesare. A fost o vizită de trei zile, îndelung pregătită, la succesul căreia a contribuit profesionalismul cele două ambasade, a României la Moscova și a Federației Ruse la București. Pe lângă întrevederea celor doi miniștri de Externe, T. Corlățean și Serghei Lavrov, vizita a avut în program întâlniri cu șefii celor două comisii de politică Externă, din Duma de Stat și Consiliul Federației, o alocuțiune despre relațiile româno-ruse la Academia Diplomatică a Ministerului rus a Afacerilor Externe, susținută de ministrul român și o întrevedere cu co-președintele Comisiei Interguvernamentale mixte româno-ruse pentru cooperare economică și tehnico-științifică.

Câteva observații se impun. La prima vedere agenda vizitei poate părea spectaculoasă, dacă ținem seama de răceala din ultimii ani, survenită pe fondul expulzărilor de diplomați. La o analiză mai atentă constatăm că nivelul întrevederilor ministrului Corlățean nu ne îndreptățește să vorbim de o relansare/resetare a relației politice bilaterale ci, în cel mai bun caz, de o normalizare a lor, normalizare cu n mic…. În fond, șeful diplomației române n-a fost primit nici de președintele Rusiei, nici de premier, nici de alți miniștri din guvernul condus de D. Medvedev, nu s-a întâlnit nici cu președinții sau vice-președinții celor două camere ale parlamentului. Iar discuțiile cu șefii comisiilor de politică externă puteau fi lăsate pe seama omologilor lor de la București. Practic, vizita s-ar fi putut centra exclusiv pe întâlnirea miniștrilor de Externe, adică ar fi putut dura o jumătate de zi. Ministrul Corlățean, cu siguranță cunoscător al nuanțelor jocului diplomatic, a preferat să dea vizitei o mai mare amploare, subliniind în acest fel interesul Bucureștiului pentru relansarea dialogului politic. Prestația moscovită a dlui Corlățean a avut loc într-un context inaugurat de vizita la București a secretarului Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, care a fost interpretată ca o aprobare din partea Moscovei pentru depășirea sezonului expulzărilor și upgradarea dialogului politic. În toți anii din urmă, în ciuda unor afirmații care au fost catalogate drept nediplomatice ale președintelui Traian Băsescu, și care au stârnit reacții vehemente din partea oficialilor ruși de cel mai înalt rang, Bucureștiul și-a manifestat constant disponibilitatea pentru dialog politic la nivel înalt. Deci, mingea nu era în terenul României.

Ce a împiedicat Rusia, în tot acest timp, să răspundă pozitiv disponibilității României pentru dialog? Pe lângă pasivul istoric (tezaur, teritoriul dintre Prut și Nistru reanexat de Rusia în 1940, în urma Pactului Molotov - Ribbentrop etc) au avut loc o seamă de evoluții geo-politice care au modificat radical profilul României, devenită parte a lumii occidentale instituționalizate. Membră a NATO și a UE, România a încheiat un parteneriat strategic cu SUA, pe teritoriul ei au fost dislocate capacități logistice ale armatei americane și urmează să fie montate elemente ale scutului anti-rachetă, scut care va anula întreaga filosofie a Războiului Rece, bazată pe amenințare reciprocă și pe echilibrul dintre arsenalele nucleare. Pentru strategii de la Moscova, crescuți în cultul realismului, visul Rusiei de a construi o lume multipolară, care să împiedice hegemonismul american, se va nărui cu viteza cu care se va construi scutul anti-rachetă.

Dar aceste evoluții nu explică totul. În fond, Polonia participă și ea la scutul anti-rachetă, ceea ce n-o împiedică să poarte un dialog politic consistent cu Rusia. Atunci, de ce această diferență de tratament dintre România și Polonia? E vorba de imaginea celor două țări în opinia publică și în establishmentul din de la Moscova. În ciuda sincopelor politice, Polonia e respectată și apreciată. Polonia e Solidaritatea, e Papa Ioan Paul al II-lea, succesul terapiei de șoc, creșterea economică și modernizarea autentică, în vreme ce România e Ceaușescu, minerii, o tranziție chinuită, hoții români din Italia care devalizează autocarele turiștilor ruși, episoade despre care presa moscovită relatează pe larg. La acest pasiv negativ de imagine s-a adăugat și politica în contratimp practicată de București: Iliescu a semnat tratatul cu Gorbaciov când acesta era pe făraș, când alții își resetau relația bilaterală, după model american, expulza diplomați iar când americanii au renunțat la resetare, România vrea s-o înceapă.... Aceste bâlbâieli de politică externă contribuie și ele la tergiversarea recunoașterii noului statut al României de către Rusia, iar aliații occidentali se întreabă foarte îngrijorați dacă Bucureștiul chiar este capabil să gestioneze de o manieră adecvată politica sa răsăriteană.

Un alt factor care a blocat dialogul ține de personalitatea celor doi lideri, Traian Băsescu și Vladimir Putin. Ambii sunt produsul unor instituții militarizate (școala și Institutul de marină, respectiv cursurile KGB). În astfel de instituții din România, la sfârșitul anilor 1960 – dar mai ales începutul anilor 1970, s-a recuperat naționalismul interbelic, al cărui fir roșu era anti-sovietismul și s-a reconsiderat figura mareșalului Ion Antonescu, în vreme ce în URSS, în anii 1970, Brejnev reînvia cultul personalității lui Stalin, demontat de Hrușciov la Congresul al XX-lea din 1956. Educația celor doi lideri, referințele și bagajul lor cultural i-au făcut să compună judecăți de valoare opuse, privind trecutul recent sau mai îndepărtat. Cu siguranță, la asta se adaugă și o lipsa cronică de empatie. Mai mult, poate că nici nu sunt consiliați de oameni competenți, care pricep valoarea unor simboluri.

Și totuși, recent, Rusia a dat ok pentru upgradarea dialogului politic. Ce vrea Rusia? O aparență de normalitate în relația cu România. De ce? Poate pentru că așa-i cer partenerii occidentali cu care are de rezolvat dosare mult mai complicate. Nu e mai puțin adevărat că Rusia lui Putin, aflată într-o evidentă ofensivă, încearcă să recupereze terenul acolo unde poate. Iar Bucureștiul promite din această perspectivă. De ce acum, în 2013? Nu cred că ține nici de scut, nici de succesele parcursului european al Republicii Moldova, nici de hidracarburile care s-ar afla sau nu pe platoul continental. Cred că este vorba de faptul că în 2013 nu sunt alegeri. Ultimele campanii electorale au fost acompaniate de scandaluri de presă în care curgeau acuzații grele de kaghebism, de trădare a intereselor naționale, de reorietare strategică.... Pur și simplu Rusia trebuie să se fi săturat să fie atrasă într-un joc politic intern care alimentează un filon antirusesc din opinia publică. În 2014 vor fi două campanii electorale. Din nou, 2015 va fi un an bun pentru relațiile româno-ruse. Nici atunci nu vor fi alegeri.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22