De același autor
Anul 2025 s-a încheiat cu câteva mișcări în forță. La 28 decembrie, în Florida, președintele Donald Trump l-a primit pe liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, într-un ultim episod al negocierilor de pace. Înainte și după întâlnirea cu președintele ucrainean, Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. Dar și cu liderii Germaniei, Franței, Marii Britanii, Poloniei, Finlandei etc. Concluzia după această tentativă de a lansa la apă „planul lui Trump” nu e deloc optimistă. Planul murise de mult, dacă nu cumva se născuse mort. Moscova a mai bătut un cui în coșciugul acestuia, acuzându-l pe Zelenski că și-a trimis dronele ca să atace reședința lui Putin de la Valdai. Serghei Lavrov a anunțat că acțiunea „teroristă” a ucrainenilor va primi un răspuns pe măsură și că, în urma acestui atac „poziția de negociere a Rusiei va fi revizuită”. Cu alte cuvinte, s-a cam ales praful de planul lui Trump privind pacea în Ucraina, la care au șlefuit cu migală Kirill Dmitriev, Steve Witkoff, Jared Kushner, diplomația ucraineană, dar și lideri europeni. Greu de distilat consecințele. Mai ales pentru că este vorba de Trump, care are resurse inepuizabile de imaginație. Și pentru că – cel puțin oficial – planul de pace nu a murit, pentru ianuarie, consilierul aproape octogenar al lui Putin, Iuri Ușakov, anunțase înființarea a două comisii în formatul de negocieri. Nimeni nu se pricepe mai bine să blocheze un proiect prin înființarea unor comisii ca vechea birocrație sovietică din care provin Lavrov și Ușakov. Iar asta îi permite lui Putin să tragă de timp în așteptarea prăbușirii Ucrainei și să-i întrețină lui Trump iluzia că Rusia e dedicată păcii și va participa cu bună-credință la negocierile de pace pe care liderul de la Casa Albă le-a inițiat. În ultimele declarații în care afirmă că nu crede că ucrainenii s-au năpustit cu dronele peste Valdai, pare că Trump are aerul unui om care se simte trădat în așteptări. Dar asta nu înseamnă că-și va schimba atitudinea față de Putin. Ba chiar sugerează că America ar putea lua o pauză mai lungă de la negocieri, oferindu-i liderului de la Kremlin timp să rezolve singur, manu militari, problema Ucrainei.
Ultimele numiri în cele mai înalte funcții de la Kiev par să indice că Zelenski pregătește țara pentru continuarea războiului, după ce s-a lămurit că șansele unui armistițiu și ale unei păci rezonabile cu Rusia sunt minime. Procesul este în desfășurare, nu s-a încheiat încă.
Poate fi comentată însă numirea la 2 ianuarie a lui Kirill Budanov din fruntea GUR, serviciul secret al armatei, la conducerea administrației prezidențiale. Aceasta îi oferă lui Zelenski câteva avantaje importante.
1) Consolidează relația președintelui Zelenski cu armata, cu militarii, cu veteranii, care au un prestigiu enorm și o uriașă influență în societate și vor căpăta o greutate politică de care se va ține seama. Are potențialul să obtureze vizibilitatea publică și viitorul carierei politice a lui Valeri Zalujnîi, actualul ambasador la Londra, fostul comandant al armatei, care are ambiții prezidențiale. Și care stă foarte bine în sondaje.
2) Întărește echipa de negociere cu americanii, cu care Budanov se știe bine. În toți acești ani, șeful GUR – care a fost pregătit în SUA, la cursuri de spionaj – a fost un canal de comunicare cu americanii, deci va juca un rol semnificativ în viitoarele negocieri de pace.
3) Atenuează disensiunile dintre Zelenski și grupările naționaliste. Unele dintre ele sunt conectate la GUR, iar cu șefii lor – din informațiile circulate de presa de la Kiev – Budanov ar avea relații personale destul de calde.
Dintre deciziile acestor zile, mai consemnez câteva importante. A fost demis la 5 ianuarie Vasili Malyuk, șeful celui mai puternic serviciu secret din Ucraina, SBU, care va rămâne în manualele de intelligence din întreaga lume cu operațiunea „Păianjenul”. A fost schimbat, cu toate că s-a creat un grup ad-hoc de presiune format din mai mulți generali care l-au susținut.
Au fost înlocuiți – după aproape patru ani de război – șefii tuturor serviciilor de informații, contraspionaj (SBU), spionaj (SVR), serviciul armatei (GUR), serviciul de grăniceri... Ceea ce părea imposibil în teorie a fost realizat în câteva zile de președintele Zelenski.
Fostul premier Denis Șmygal a fost schimbat de la Ministerul Apărării, funcție ocupată din iulie 2025, și va fi numit la Energie, ceea ce este comentat negativ în rândul experților de la Kiev, pentru că reușise să pună ordine într-un minister pe care predecesorul său, Rustem Umerov, l-a lăsat în mare dezordine. În locul lui Șmygal va veni Mykhailo Fedorov, tânărul ministru al Digitalizării (34 de ani). Apropiat de Zelenski, căruia i-a condus campania electorală digitală în 2019, Fedorov ar putea să fie noua stea pe scena politică de la Kiev, deocamdată având misiunea de a moderniza forțele armate. El fusese în cărți și pentru a-l înlocui pe Yermak, însă a fost preferat Budanov. Viitoarea remaniere (va mai dura ceva până va fi votată în Rada Supremă) pare să aibă obiectivul pregătirii Ucrainei atât pentru continuarea războiului, cât și pentru negocieri de pace. Mai amintesc doar de mutarea lui Serghei Kyslitsa, principalul diplomat ucrainean în echipa de negociere, de la Ministerul de Externe, la Administrația Prezidențială.
Așadar, care sunt scenariile pentru 2026? Putin crede că poate câștiga războiul de uzură și transforma Ucraina într-un stat-marionetă. Deci planul, în 28 de puncte la început, apoi 20 de puncte, negociat de americani, nu răspunde principalului obiectiv al Kremlinului: crearea condițiilor pentru ca la Kiev să preia puterea lideri sau forțe politice proruse. Strategia lui Putin față de Ucraina se inspiră din politica împăraților Rusiei (începând cu Petru cel Mare) față de Polonia. Am dezvoltat ideea în multe alte ocazii, aici mă limitez să spun că obiectivul este ca Rusia să poată interveni oricând, după bunul ei plac, în treburile interne ale Ucrainei, așa cum făcea pe vremuri în Polonia. Împărații Rusiei erau convinși că au dreptul să decidă cine are și cine nu are dreptul să guverneze la Varșovia. Tot așa, astăzi Putin vrea să decidă ce se întâmplă la Kiev.
Liderul Rusiei n-a dat nici cel mai mic indiciu că ar fi pregătit să accepte suveranitatea deplină a Ucrainei, ieșirea ei din sfera de influență a Rusiei și apropierea ei de Occident. Putin va continua războiul până ce va reîncorpora Ucraina în sfera de influență a Rusiei, ceea ce rezultă din faptul că menționează tot timpul nevoia rezolvării „cauzelor profunde” ale conflictului.
După atacul Hamas de la 7 octombrie 2023, care a redus atenția asupra războiului din Ucraina, și mai ales după venirea lui Trump la Casa Albă, Putin dictează ritmul și evoluția evenimentelor din Europa de Est. Deocamdată, Rusia are resurse pentru a continua încă doi-trei ani războiul. Susținerea Chinei, Iranului, Coreei de Nord, ca și veniturile din vânzarea de hidrocarburi îi permit lui Putin să finanțeze și războiul, dar și cheltuielile sociale. Chiar dacă situația economică se degradează, crește deficitul, scad dividendele din hidrocarburi, situația poate fi controlată de Putin.
Scenariul preferat al lui Putin este colapsul Ucrainei. Kremlinul speră că va epuiza armata și societatea, iar Ucraina se va prăbuși. Pentru ca șansele acestui scenariu să crească, ar fi nevoie de resurse mai mari pentru a forța o lovitură militară, o rupere de front, o pătrundere decisivă care să conducă la o victorie strategică. Chiar dacă Trump a venit în ajutorul lui Putin și a redus dramatic cantitatea de arme și muniție livrată Kievului, armata ucraineană nu dă semne că s-ar prăbuși. În 2026, se vor termina toate fondurile alocate de vechea Administrație Biden, iar Europa a preluat deja sarcinile din domeniul apărării și susținerea financiară a Ucrainei. Deci, Trump și-a stricat singur pârghia de influență pe care o avea asupra Kievului. A mai rămas intelligence-ul american, care deocamdată este lăsat să continue colaborarea cu ucrainenii, însă ar putea să conteze tot mai puțin în curând, fiind și el înlocuit.
Scenariul cel mai probabil este însă continuarea războiului pe termen mai lung, inevitabil cu o intensitate care se va reduce în campania din 2026 și mai ales după ea. Deși ar vrea să folosească oportunitatea creată de prezența lui Trump la Casa Albă, Putin n-are resurse pentru a forța o victorie, iar Ucraina va fi tot mai epuizată. Un război pe termen lung de intensitate redusă este, în acest moment, un scenariu ușor realizabil pentru Moscova. Putin va putea drămui resursele economice pentru a continua războiul și va aștepta să crească frustrarea ucrainenilor, europenilor, americanilor, care vor da semne de oboseală. Pentru a continua acest război de intensitate redusă, Ucraina are nevoie să recruteze mai mulți militari, să înregistreze succese pe câmpul de luptă, să oprească avansul, oricât de mic ar fi, al armatei ruse și să mobilizeze ajutorul Occidentului. E un scenariu periculos atât pentru Ucraina, cât și pentru Occident, pe termen lung.
Scenariul în care Moscova oprește războiul și negociază o pace care să-i salveze fața, dar care să-i salveze Kievului suveranitatea și o înțelegere cu Occidentul prin care acesta să ofere garanții reale de securitate Ucrainei este perfect plauzibil, dar puțin probabil, în acest moment. Un astfel de scenariu presupune presiuni economice suplimentare și extinderea războiului pe teritoriul Rusiei. Nu prin incursiuni cum a fost cea de la Kursk, ci prin lovituri chirurgicale de rachete care ar putea crea un avantaj crucial Ucrainei. Deocamdată, rușii continuă să susțină războiul împotriva Ucrainei, dar o schimbare a opiniei publice din Rusia este posibilă și ar putea influența (chiar dacă sună naiv pentru unii) deciziile lui Putin. Un cocktail de rachete Tomahawk, Storm Shadow și Taurus ar putea juca un rol esențial.
Până atunci însă, Europa trebuie să se concentreze pe elaborarea unei strategii de susținere a efortului de război al Ucrainei și să gândească un plan de pace, împreună sau – dacă va fi cazul – independent de SUA. Pentru propria securitate, însă, va trebui să-și clarifice și relația cu Trump, oricât de dramatic va fi acest lucru.
