De același autor
Numai dacă inventariem sumar principalele instituții cu presupusă autoritate, găsim o serie de academii care de care mai pline de „știință”, autorități de reglementare și de finanțare a cercetării lipsite de orice viziune, fără a omite zecile de universități și schemele lor de personal umflate adesea fără nicio justificare. M-aș fi așteptat, dimpotrivă, să văd trimiși speciali ai tuturor acestor instituții stând în primele rânduri la dezbateri și luându-și cu grijă notițe. Poate, cine știe, în felul ăsta, la întoarcere, ar pune umărul la câștigarea unui oarecare grad de relevanță pentru știința din România.
În vreme ce mai toate știrile care vin de la București se învârt în jurul unor fraude academice rudimentare – cine ce a mai plagiat și cum caută apoi să fugă de orice responsabilitate – la Manchester se discută zilele acestea despre mașini zburătoare și despre felul în care ar trebui evaluată cercetarea. Chiar în iulie, un studiu care a urmărit câteva din cele mai importante reviste științifice ale lumii arăta cât de puțin relevant este factorul de impact al unei publicații: distribuția citărilor articolelor este atât de inegală încât până la trei din patru studii au mai puține citări decât factorul de impact al revistei în care au apărut. În vremea asta, în România, factorul de impact este inginerește folosit într-o serie de ecuații pe baza cărora se calculează punctajele de promovare academică. Nu mai contează că Societatea Americană de Microbiologie, de pildă, o organizație care publică douăsprezece reviste științifice, a anunțat deja, acum două săptămâni, că elimină orice referire la factorul de impact din publicații și de pe site: „Vrem ca factorul de impact să devină un subiect de prost gust, astfel încât oamenilor să le fie rușine să îl mai amintească”, a explicat într-un editorial Stefano Bertuzzi, directorul executiv al Societății Americane de Microbiologie. Soluțiile pentru evaluarea cercetării nu sunt neapărat simple, dar primul pas pentru corectarea unei greșeli este să admiți că ai greșit.
O altă discuție sensibilă pentru universitarii români a vizat clasamentele care ordonează instituțiile de învățământ superior. Discuția este sensibilă în principal pentru că universitățile românești aproape că nu contează atunci când sunt comparate cu instituții similare din Europa, fără a mai face comparații inutile cu universitățile americane. Contează în ce ligă joci, dacă vrei să atragi studenți. Sigur, poți să te orientezi și către absolvenții de liceu care nu au fost în stare să promoveze bacalaureatul, e doar o problemă de strategie.
Știința joacă un rol important în fundamentarea principalelor politici publice. Sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple, chiar dacă nu e mereu așa. Sunt și cazuri în care politicienii nu sunt dispuși să își asume costurile electorale ale unor măsuri mai puțin populare – iar România furnizează din nou un bun exemplu, prin legislația antifumat pe care unii membri ai parlamentului încearcă să o mutileze în pofida tuturor dovezilor științifice care arată beneficiile acesteia (pentru sănătate, dar și sociale și economice), dincolo de orice dubiu. La ESOF 2016, discuția s-a axat pe modul în care punctele de vedere ale oamenilor de știință nu sunt întotdeauna luate în considerație din cauza unor posibile implicații etice, sociale, economice sau de mediu. Marea Britanie, de pildă, a găsit de ani buni o cale de mijloc pentru includerea opiniilor științifice în politicile publice, prin cooptarea în comisiile de decizie a unor personalități independente, din afara domeniului științific, care să reprezinte interesele publicului larg. Sigur, demersul este valabil în lumea civilizată, dar e mai puțin probabil să funcționeze corect în România, unde conflictele de interese sunt de cele mai multe ori nedeclarate sau bine ascunse.
Probabil că subiectele cele mai spectaculoase au fost cele care au vizat noile tehnologii: editarea genomului, mașinile zburătoare, imprimarea tridimensională sau biologia sintetică. În vreme ce inovația tehnologică avansează rapid, reglementările nu țin pasul. Este foarte greu de găsit un echilibru între promovarea progresului și evitarea unor posibile consecințe nefaste. Spre exemplu, tehnologia CRISPR/Cas9 de editare a genomului a redus foarte mult costurile procedurii și a făcut ca aceasta să fie larg accesibilă. Problemele de-abia acum apar, prin faptul că orice fel de intervenție asupra genomului poate avea consecințe greu de anticipat. În deschiderea forumului de la Manchester, Emmanuelle Charpentier, unul dintre candidații cu cele mai mari șanse la un viitor premiu Nobel pentru punerea la punct a metodei de editare genomică, arăta că, până la rezolvarea actualelor controverse, metoda va putea fi folosită la tratarea unor boli genetice pentru care nu există niciun dubiu, cum ar fi coreea Huntington. Unde tragem însă linia pentru asemenea intervenții? În laborator, s-a demonstrat deja că se poate manipula viabilitatea unei populații de țânțari și, în principiu, metoda ar putea fi utilizată la eliminarea speciilor care transmit virusul Zika. Dar oare cu ce consecințe?
ESOF este un forum paneuropean bienal dedicat cercetării și inovării științifice, cu peste 4.500 de participanți. Autorul datorează prezența la ESOF 2016 (23–27 iulie) unei burse oferite de Springer Nature.
