“Sunt o disidenta a islamului”

Ayaan Hirsi Ali 22.02.2006

De același autor

Ayaan Hirsi Ali, de origine somaleza, este deputata a parlamentului olandez, din partea partidului liberal. Ea este scenarista filmului Supunerea, regizat de Theo Van Gogh, asasinat de un islamist in noiembrie 2004. Traieste sub protectia politiei. Invitata la Berlin in  9 februarie, Ayaan Hirsi Ali a rostit discursul de mai jos, referitor la istoria caricaturilor.

Vin în fata voastra ca sa apar dreptul la ofensa. Am convingerea ca acest edificiu vulnerabil care se numeste democratie nu poate exista fara libertatea de expresie, mai ales în mass-media. Ziaristii nu trebuie sa renunte la obligatia de a vorbi liber, lucru de care sunt lipsiti oamenii de pe celelalte continente.
Parerea mea este ca Jyllands Posten* a avut dreptate cand a publicat caricaturile lui Mahomed si ca este bine ca alte ziare din Europa le-au republicat.
Dati-mi voie sa reiau firul acestor evenimente. Autorul unei carti pentru copii despre profetul Mahomed care nu reusea sa gaseasca un ilustrator pentru cartea lui a declarat ca desenatorii se cenzurau, de teama sa nu se expuna violentelor musulmanilor, care interzic oricui, din orice parte a lumii ar veni, sa îl reprezinte pe Profet. Cei de la Jyllands Posten au hotarat sa faca o ancheta, sa vada despre ce e vorba, convinsi fiind - pe buna dreptate - ca o astfel de autocenzura era o amenintare la adresa democratiei. Datoria lor de ziaristi era sa ceara si sa publice desene cu profetul Mahomed.
Rusine ziarelor si canalelor de televiziune care nu au avut curajul sa arate publicului lor ce era de fapt acest “scandal al caricaturilor”! Acesti intelectuali, care traiesc gratie libertatii de expresie, dar accepta cenzura, îsi ascund mediocritatea gandirii sub expresii sforaitoare ca “responsabilitate” sau “sensibilitate”.
Rusine acelor oameni politici care au declarat ca publicarea si republicarea acestor desene erau “inutile”, ca erau “o greseala” si “o lipsa de respect” sau de “sensibilitate”! Parerea mea este ca primul ministru al Danemarcei, Anders Fogh Rasmussen, a actionat corect atunci cand a refuzat sa îi primeasca pe reprezentantii unor regimuri tiranice care îi cereau sa îngradeasca puterea presei. El ar trebui sa fie sustinut moral si material. Este un exemplu pentru toti conducatorii europeni. Ce n-as da ca primul meu ministru sa aiba îndrazneala lui Rasmussen!
Rusine acelor întreprinderi europene din Orientul Mijlociu care au pus afise cu “Noi nu suntem danezi”, “Aici nu se vand produse daneze”! Ce lasitate! Nu credeti ca de-aici încolo ciocolata Nestle nu va mai avea acelasi gust? Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui sa despagubeasca societatile daneze pentru pierderile suferite din cauza boicotului.
Libertatea se plateste scump. Nu se pot cheltui cateva milioane de euro pentru apararea ei? Si daca guvernele noastre nu le vin în ajutor prietenilor scandinavi, sper ca macar cetatenii sa organizeze colecte de donatii în favoarea întreprinderilor daneze.

Ni s-au împuiat urechile cu aprecieri despre proasta calitate si prostul gust al caricaturilor. Se pare ca aceste desene nu au dus decat la violenta si discordie. Multi s-au întrebat la ce poate folosi publicarea lor.
Ei bine, publicarea lor a confirmat frica scriitorilor, a cineastilor, a desenatorilor si a ziaristilor care doresc sa descrie, sa analizeze sau sa critice aspectele intolerante ale islamului de-a lungul si de-a latul Europei.
Publicarea lor a revelat si prezenta unei importante minoritati în Europa care nu întelege sau nu este dispusa sa accepte regulile democratiei liberale. Aceste persoane - dintre care cea mai mare parte sunt cetateni europeni - au militat în favoarea cenzurii, a boicoturilor, a violentei si a noilor legi care interzic “islamofobia”.
Aceste desene au aratat cat se poate de limpede ca exista tari care nu ezita sa violeze imunitatea diplomatica, din ratiuni de oportunitate politica. Am vazut cum guverne daunatoare, ca cel din Arabia Saudita, au organizat miscari “populare” de boicotare a laptelui si a iaurturilor daneze, desi ar fi în stare sa zdrobeasca fara mila orice miscare populara care ar cere dreptul de vot.
Vin astazi aici pentru a cere dreptul la ofensa în limitele legii. Va veti întreba poate: de ce la Berlin? Si de ce eu?
Berlinul este un loc important în istoria luptelor ideologice legate de libertate. Este orasul în care un zid îi închidea pe oameni în granitele statului comunist. Este orasul unde se concentra batalia pentru spirit si pentru inimi. Cei care aparau o societate deschisa aratau care sunt defectele comunismului. Dar opera lui Marx era comentata la Universitate, în rubricile de opinie ale ziarelor si în scoli. Disidentii care reusisera sa strapunga Cortina de Fier puteau sa scrie, sa faca filme, sa deseneze, sa-si întrebuinteze toata creativitatea pentru a-i convinge pe vestici ca societatea comunista nu este raiul pe pamant.
Si batalia a fost castigata, în ciuda autocenzurii multora din Occident, a celor care idealizau si aparau comunismul, în ciuda cenzurii brutale impuse în Est.
Astazi, societatile liberale sunt amenintate de islamismul care se refera la un om numit Muhammad Abdullah (Mahomed), care a trait în secolul al VII-lea si care este considerat un profet. Majoritatea musulmanilor sunt oameni pasnici; nu toti sunt fanatici. Ei au tot dreptul sa ramana credinciosi convingerilor lor. Dar, în interiorul islamului, exista o miscare islamista pura si dura care refuza libertatile democratice si face totul pentru a le distruge. Acesti islamisti cauta sa-i convinga pe ceilalti musulmani ca modul lor de viata este cel mai bun. Iar cand acestia se opun islamismului, cand denunta aspectele ipocrite ale învataturilor lui Mahomed, sunt aratati cu degetul ca ofensatori, blasfemiatori, iresponsabili, ba chiar islamofobi sau rasisti.
Nu este o chestiune de rasa, culoare sau traditie. Este un conflict de idei care trasnscende frontierele si rasele.
De ce eu? Sunt o disidenta, ca cei din partea de Est a acestui oras care fugeau în Vest. Si eu am fugit în Vest. Nascuta în Somalia, mi-am petrecut tineretea în Arabia Saudita si în Kenya. Am fost credincioasa regulilor impuse de profetul Mahomed. Asemenea miilor de persoane care au manifestat împotriva caricaturilor daneze, am crezut multa vreme ca Mahomed este perfect, ca este unicul izvor al binelui, singurul criteriu care desparte binele de rau. In 1989, cand Khomeiny a lansat un apel la uciderea lui Salman Rushdie pentru ca îl insultase pe Mahomed, am crezut ca are dreptate. Acum, nu mai cred.
Cred ca Profetul a gresit atunci cand s-a plasat, el si ideile lui, deasupra oricarei gandiri critice.
Cred ca profetul Mahomed a gresit atunci cand le-a subordonat pe femei barbatilor.
Cred ca profetul Mahomed a gresit atunci cand a spus ca homosexualii trebuie asasinati.
Cred ca profetul Mahomed a gresit atunci cand a spus ca apostatii trebuie omorati.
Gresea atunci cand spunea ca adulterinii trebuie biciuiti si lapidati si ca hotilor trebuie sa li se taie mainile.
Gresea atunci cand spunea ca cei care mor pentru cauza lui Allah vor merge în rai.
Gresea atunci cand pretindea ca o societate justa poate fi cladita pe ideile sale.
Profetul a facut si a spus lucruri bune. A încurajat actele de caritate fata de aproape. Dar sustin, de asemenea, ca era nerespectuos si insensibil fata de cei care nu erau de acord cu el.
Cred ca este bine sa se faca caricaturi si filme despre Mahomed. Este nevoie sa se scrie carti despre el. Daca nu pentru altceva, macar pentru educatia cetatenilor.
Nu caut sa ofensez sentimentul religios, dar nu pot sa ma supun tiraniei. A pretinde ca barbatii si femeile care nu accepta învataturile Profetului trebuie sa se abtina sa îl deseneze nu este o cerere de respect, ci de supunere.
Nu sunt singura disidenta fata de islam, sunt multi asemenea mie în Occident. Si daca nu îsi permit sa aiba garzi de corp, acestia trebuie sa munceasca sub false identitati pentru a se proteja de agresiuni. Dar mai sunt si multi altii la Teheran, la Doha si Riyadh, la Amman si la Cairo, la Khartoum si Mogadiscio, Lahore si Kabul.
Disidentii islamismului, la fel ca cei ai comunismului în alte timpuri, nu au bombe atomice si nici vreo alta arma. Nu avem petrolul sauditilor si nu dam foc la ambasade si la drapele. Refuzam sa fim contaminati de nebunia violentei colective. De altfel, suntem prea putin numerosi si prea dispersati pentru a forma un colectiv - indiferent de ce natura. Aici, în Occident, din punct de vedere electoral, suntem nimeni.
Nu avem decat ideile noastre si nu cerem decat posibilitatea de a le exprima. Daca vor gasi ca e necesar, dusmanii nostri vor folosi violenta pentru a ne închide gura. Vor folosi manipularea, vor pretinde ca i-am ofensat de moarte. Vor proclama pretutindeni ca suntem niste fiinte slabe de minte care nu trebuie luate în serios. Nici o noutate, partizanii comunismului nu au folosit si ei din plin aceste metode?
Berlinul este un oras pe care optimismul si-a pus amprenta. Comunismul a dat gres, Zidul a fost daramat. Si chiar daca astazi lucrurile par dificile si tulburi, eu sunt convinsa ca zidul virtual dintre cei care iubesc libertatea si cei care cedeaza seductiei si confortului ideilor totalitare va cadea într-o buna zi.

Traducere dupa  Le Monde, 15 februarie 2006, de Luminita Braileanu
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22