De același autor
Cât îşi permite Europa să dea României din bugetul ei? Aşa ar trebui să sune una dintre întrebările cheie pe care Bucureştiul să şi-o pună atunci când se uită pe cifrele din bugetul pe viitorii 7 ani. Marile puteri ale Uniunii Europene au decis că bugetul trebuie scăzut, însă cele mai sărace economii şi cele mai vulnerabile democraţii trebuie să fie în continuare ajutate. E drept, doar cu 10-20% mai mult decât li s-a întâmplat până acum. E suficient? Se putea mai mult?
După un an şi jumătate de negocieri, riscând să transmită alte semnale îngrijorătoare pieţelor financiare din pricina lipsei unui consens, liderii europeni au reuşit să ajungă la Consiliul European din 7-8 februarie la un acord important legat de viitorul buget al UE (2014-2020). A fost un semnal mult aşteptat care l-a făcut pe şeful diplomaţiei poloneze, Radosław Sikorski, să-i transmită felicitări premierului Donald Tusk, pe şeful cancelariei Germane să exclame „Geshaft!“, iar pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, să repete: „Deal done!“.
Pentru puterea de la Bucureşti, acordul nu aducea nicio bucurie, iar după asaltul criticilor puterii de stânga-dreapta, cunoscută sub numele de „USL“, publicul ar fi putut să creadă că UE nu doar că nu ne mai dă, ba chiar ne ia. „Sunt foarte dezamăgit de rezultatul final, pe care oricum îl prezentăm să pară mai bun, când de fapt este foarte rău“, spunea şeful de la Palatul Victoria.
Tot era mai bine decât să punem veto, o altă idee neinspirată şi folosită politic de guvernul de la Bucureşti pe parcursul acestor negocieri. Aşa cum am arătat într-un raport al Centrului Român pentru Politici Europene, „varianta folosirii Veto a apărut într-un memorandum interministerial la nivelul Guvernului României, o astfel de opţiune având ca singur efect paralizarea negocierilor“. Guvernul României a deschis public discuţia despre dreptul României la Veto şi chiar a promovat insistent o astfel de abordare, asta chiar înainte de a pune argumentele şi cifrele în discuţie. Chestiunea Veto-lui era așadar o armă politică într-o negociere în care prostul clasei încerca să convingă întreaga cancelarie că merită bursă doar pentru că e săracă și cinstită. A uitat însă să se uite în catalog și să vadă că are corigențe la toate materiile – programele operaționale prin care UE îi trimite bani.
Prin acordul pe buget de la Bruxelles, România va primi cu 18% mai mult decât are și nu reușește să cheltuiască. Nu e de ajuns!, strigă puterea de la București. Trebuia să obținem mai mult. Cu 30% mai mult era cel mai optimist scenariu. Marea problemă a acestei variante de buget este că, de fapt, ea a existat doar în teorie. În realitate, această formulă optimistă nu a fost niciodată pe masa negocierilor. Marii contributori – Germania (pune 20% din bugetul UE), Franța, Marea Britanie – nici nu au vrut să pornească discuțiile de aici, astfel că, de la reuniunea din toamna anului trecut, când după un maraton de 48 de ore liderii europeni nu au ajuns la consens, era foarte clar: negocierile vor începe de la tăieri de 100 de miliarde de euro. Principalii beneficiari neţi au încercat să riposteze, însă jocurile sunt făcute de cei care pun banii. La precedentul summit, ca şi la ultimul, scăderea bugetului nu mai era nicio surpriză. Doar guvernul de la București se făcea că nu înțelege. Marea întrebare era cu cât se taie. De răspuns depindea și consensul. La fel și feliile pentru fiecare stat membru în parte. România nu mai putea juca altă carte şi putea cel mult să încerce să piardă cât mai puţin.
Preşedintele României, negociator şef pentru România, confirmat de Curtea Constituţională, iese din Consiliul European şi mărturiseşte că a negociat tot ce a putut, a obţinut mai mult pentru viitorii 7 ani, pentru agricultură plăţile directe cresc semnificativ, pentru fondurile de coeziune victoria e mai moderată, dar sumele sunt în creştere. Înainte însă ca șeful statului să poată explica, de la Bruxelles, odată cu ceilalţi şefi de stat sau de guvern, ce anume a obţinut, de la Bucureşti, premierul Victor Ponta şi alţi miniştrii USL explicau, pe telefonul scurt, agenţiilor de presă ori televiziunilor favorite şi împărţite ce dezastru naţional s-a abătut asupra economiei, ce eșec s-ar fi produs la Bruxelles, cât de prost e rezultatul obținut de Băsescu pentru țară. Enervat, Băsescu revine și mai explică odată: „Nu vă ascund că am avut greutăți enorme în a convinge că putem cheltui mai mult cu două miliarde decât avem în acest exerciţiu bugetar, din cauza nivelului de absorbție foarte scăzut pe care România îl are“.
Ca să adăugăm un ordin de mărime, România a reușit să folosească în patru ani din cinci nici 12% din ce i-a pus la dispoziție Europa începând cu 2007. „Când ai asemenea cifre este extrem de greu să negociezi o creștere a fondurilor alocate. Totuși, am găsit până la urmă înţelegere pentru o creştere de 10%, angajându-mă că vom avea o absorbţie foarte bună. Nu este uşor să obţii ceva când te contrazic realităţile de la tine de acasă“, a mai spus șeful statului. //
