Legea dării în plată : asimetrii informaționale

O ințiațivă legislativă agită, pe drept cuvânt, dezbaterile publice din ultima vreme : este vorba de așa-numita Lege a dării în plată.

Bogdan C. Enache 15.10.2016

De același autor

 

 

 

Deși proiectul a fost deja criticat în punctele sale cheie, problemele sale esențiale nu au fost încă bine analizate sau explicate. Este ceea își propun rândurile de față.

 

În primul rând, este vorba de forma juridică a Legii și de compatibilitatea sa cu principiile generale de drept.

 

Astfel, Articolul 11, la care susținătorii țin în mod suspect de mult, prevede aplicabilitatea Legii asupra contractelor de credit în curs, nu numai asupra contractelor de ipotecă semnate după intrarea în vigoare a legii. Acest lucru poate fi interpretat foarte ușor de jurisprudența românească - și nu numai cea românească! - ca o încălcare a principiului nonretroactivității. De asemenea, Articolul 3 al Legii, care este de fapt sa raison d’être, derogă în mod extrem de problematic contractele de ipotecă de la principiile generale de drept care încadreaza executarea contractelor în Codul Civil, ceea ce pune o serie întreagă de probleme cu bătaie lungă pentru juriști, instanțe, debitori, creditori și întreg mediul de afaceri pentru că prin acest proiect se realizează o veritabilă schimbare de regim contractual, cel puțin în ceea ce privește creditele ipotecare.

 

În al doilea rând, este vorba de chestiunea mai complicată a efectelor economice, micro și macroeconomice, pe care această lege extrem de sumară și pe cale de a intra în vigoare le va avea asupra economiei românești.

 

Astfel, la nivel microeconomic, din punct de vedere al băncilor, Legea dării în plată ridică o problemă de selecție adversă în raport cu clienții de contracte ipotecare, iar din punct de vedere al clienților ea ridică o problemă de hazard moral în ce privește relația lor cu băncile. Cu alte cuvinte, clienți ipotecari speculanți și potențial rău-platnici vor fi incentivizați de Legea dării în plată să intre în mai mare număr în contracte de credit din care se pot sustrage ușor, în timp ce riscurile de credit și costurile administrative ale băncilor cresc, căci capacitatea lor de a verifica bonitatea și de a discrimina între tipul speculant (DS) și tipul investițional (DI) de debitor scade. Ca urmare, la nivel agregat sau macroeconomic, cele două aspecte ale asimetriei informaționale create de actul normativ sporesc fragilitatea sistemului bancar în cazul unui eveniment de credit în cascadă și pot duce la diminuarea/scumpirea creditului ipotecar la instituțiile bancare pentru toți debitorii, astfel încât să fie acoperite primele de risc mai ridicate (in extremis, noul act normativ poate duce la creșterea rolului instituțiilor non-bancare de credit în materie de ipoteci, creând un fel de „shadow banking system” autohton format din dezvoltatori imobiliari și diverși cămătari aflați la limita legii).

 

Este adevărat, pe de altă parte, că în mediul instituțional actual în care stabilitatea macroeconomică depinde de stabilitatea sistemului bancar, așa cum a relevat-o și criza financiară recentă care a dus de o manieră ocolitoare și la proiectul de lege pe cale de a intra în vigoare, problema hazardului moral privește în mod deosebit băncile, căci ele sunt actori insideri pe piețele monetare primare, în timp ce cei care se confruntă cu problema selecției adverse sunt clienții, outsideri de regulă mai puțin sofisticați în relație cu sistemul financiar. Astfel, băncile cu un comportament imprudent sau speculativ - tipul CS, „creditor speculant” să zicem - sunt incentivizate să își asume riscuri mai ridicate decât este normal, căci în cazul în care riscurile se materializează ele vor fi salvate de la faliment de către stat sau de către banca centrală a statului, eliminând prin urmare cota de piață a băncilor cu un comportament mai prudent (tipul CI).

 

Scopul unei legislații contractuale eficace în materie de intermediere bancară este să reducă asimetriile informaționale atât de partea creditorilor cât și de partea debitorilor. Acest lucru înseamnă încurajararea tipului de creditor investițional, în locul tipului de creditor speculant, pe de o parte, și a tipului de debitor investițional în locul tipului de debitor speculant pe de altă parte. În consecință, din punct de vedere social, situația optimă a combinațiilor posibile de interacțiuni contractuale este dată, conform matricei de mai jos, de interacțiunea dintre un creditor investițional și un debitor investițional, în timp ce situația cea mai puțin dezirabilă este dată de interacțiunea dintre un creditor speculant și un debitor speculant. Între cele două extreme se află stări intermediare suboptimale în care contractele au loc între un debitor/creditor de tip speculant și un creditor/debitor de tip investițional.

 

 

Debitor

Creditor

speculant

investițional

investițional

speculant

 

 

Dacă este adevărat că Legea dării în plată pe cale de a intra în vigoare tratează în mod simetric debitorii și creditorii, așa cum scrie pe blogul personal unul dintre cei mai notabili susținători, Lucian Isar, această simetrie aliniază incitativele de a trișa ale creditorilor și debitorilor deopotrivă mai degrabă decât incitativele de a nu trișa ale acestora. Așadar, ea stimulează prezența sporită a tipului speculant de debitor în intermedierea bancară fără a reduce cu ceva comportamentul de tip speculant de partea creditorilor, creând prin urmare un regim contractual dominat de cea mai proastă combinație de interacțiuni în materie de intermediere ipotecară din punct de vedere social, cea dintre un creditor speculant și un debitor speculant.

 

În forma actuală, Legea dării în plată e o lege prost gândită și creată parcă special pentru a deservi câtve sute, mii, cel mult, de persoane cu probleme de credit imobiliar executate sau executabile silit, care însă nu sunt neapărat și cele mai inocente victime ale crizei financiare și economice recente (se știe că, exploatând o breșă în legislația fiscală pentru a evita plata TVA, numeroși mici dezvoltatori imobiliari și intermediari de pe piața imobiliară și-au trecut contractele de ipotecă pe persoană fizică!). Acest lucru nu înseamnă că relația dintre debitori și creditori, dintre clienți și bănci nu are nevoie de o reamenajare profundă în România, care să prevină comportamentul speculativ sau abuziv al băncilor și totodată să amelioreze educația financiară și protecția de care beneficiază clienții bancari. Însă această reamenajare depășește cadrul limitat al regimului contractual, reverberându-se asupra unor aspecte mai largi ce țin de politica economică și chiar educațională a Guvernului, politica de reglementare și supraveghere a Autorității Financiare și politica monetară a Băncii Naționale. Cu toate acestea, în cadrul dreptului contractual se poate identifica o măsură alternativă mult mai bună și mai puțin problematică la această Lege, care să ofere în mod judicios o anumită susținere socială celor care au realmente de suferit de pe urma unor evenimente financiare asupra cărora nu au control ex post facto : includerea unei prevederi de faliment personal în Codul de procedură civilă sau într-o lege separată a falimentului sau insolvenței personale care să stabilească, în acord cu principiile generale de drept și nu ca o excepție la ele, niște limite și gradații la executarea silită și recuperarea creanțelor personale, așa cum se întâmplă în alte sisteme de drept. Astfel, s-ar crea atât predictibilitate în ce privește provizionarea bancară cât și dezincitative pentru debitorii ipotecari cu un comportament speculant. În mod simetric, se impune și o modificare a Codului fiscal sau a legii insolvenței comerciale, care să co-responsabilizeze (bail-in) în ce privește costurile financiare acționarii băncilor sau firmelor financiare cu un comportament speculativ care au beneficiat sau vor beneficia de sprijinul statului în scopul prezervării stabilității macro-financiare, prin care să se faciliteze la nevoie inclusiv restructurarea și - dincolo de prevederile Directivei europene 59/2014, care a fost transpusă în Legea 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit - chiar schimbarea rapidă a acționariatului.

 

În concluzie, contrar opiniei entuziaste exprimată de domnul deputat Daniel Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată, după ce documentul a fost în sfârșit promulgat, în forma actuală legea nu este o schiță cu caracter de bun intelectual exportabil al României, ci un document mai degrabă improvizat, populist și chiar suspect de interese speciale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22