De același autor
Principalele merite ale acestui amplu studiu analitic si comparativ asupra problematicii coruptiei sunt acelea de a sistematiza o vasta bibliografie, de a oferi o interesanta perspectiva critica asupra unora dintre metodologiile dominante cu care opereaza multi dintre cercetatorii in domeniu si de a asigura deschiderea catre o potentiala reformulare a unora dintre problemele si intrebarile ce determina mizele dezbaterilor contemporane.
Michael Johnston formuleaza ipoteza ca fenomenul coruptiei nu trebuie privit ca o problema independenta, ci mai curand ca una ce variaza in functie de contextele locale diferite in care apare. Mai precis, autorul estimeaza ca in literatura dedicata acestui obiect, de cele mai multe ori, interesul principal este dedicat evaluarii efectelor larg raspandite ale coruptiei, in schimb, mult mai putina atentie este acordata cauzelor acesteia, in special acelor cauze ce nu sunt evidente, cauze subiacente ce sunt greu de identificat si care variaza puternic de la un context cultural, politic si economic la altul.
Exista, potrivit lui Michael Johnston, doua principale traditii analitice in studierea problematicii coruptiei. Prima reprezinta "o privire transversala", in care sunt cuprinse multe tari, dar indicatorii folositi sunt unidimensionali (cel mai cunoscut exemplu al acestei metodologii fiind Transparency International); cea de-a doua, dimpotriva, privilegiaza analize extrem de detaliate ale unor cazuri particulare si acorda o atentie deosebita elementelor specifice, unicitatii contextului istoric, cultural local.
Miza demersului teoretic al lui Johnston este tocmai de a depasi aceasta dicotomie uzuala si de a combina avantajele celor doua perspective: tipologia pe care o propune detaliaza patru mari categorii de coruptie, ce corespund unor logici distincte si care mobilizeaza reflectii teoretice sau remedii diferite.
Asadar, dincolo de o definitie pe care autorul o considera relativ necontroversata - coruptia este inteleasa in mod generic drept "o forma de abuz de incredere", un abuz ce "implica puterea publica in scopul obtinerii unor beneficii private" -, exista o multiplicitate a tipurilor de coruptie ce presupune analize si reflectii distincte. Patru asemenea mari tipuri sunt propuse de Johnston, patru tipuri de coruptie careia ii corespund efecte, dar mai ales cauze diferite. O asemenea abordare metodologica poate avea, spera autorul, meritul de a evita reductionismul sau particularismul celor doua tipuri dominante de demersuri analitice privind coruptia: cel care analizeaza un numar mare de cazuri diferite, prin folosirea uniforma a acelorasi indicatori unidimensionali, si cel care priveste in profunzimea ei specificitatea culturala si istorica a unui anumit caz - fara a oferi insa elemente de analiza comparativa si care sa fie relevante unor alte cazuri.
Cele patru tipuri de coruptie, ce reprezinta tot atatea capitole ale cartii, sunt: pietele de influenta; cartelurile de elite; oligarhii si clanurile; mogulii oficiali. Pe langa diferentele pe care le propune intre cele patru categorii, intentia lui Michael Johnston este de a identifica mecanismele (care nu se reduc la simpla dare de mita) prin care comportamentele asociate coruptiei conduc la o viciere fundamentala a proceselor politice. Cu alte cuvinte, nu doar ritmul sau calitatea dezvoltarii economice sunt afectate, ci ceva mai profund, anume sensul transmiterii preferintelor politice si dimensiunea de reprezentare autentica a acestora.
O alta definitie a coruptiei (propusa de Robert Klitgaard in Controlling Corruption, University of California Press, 1988) este cea in care un monopol este asociat libertatii de decizie si absentei responsabilitatii. Este evidenta aici dimensiunea politica, riscul ca dinamica generala a coruptiei sa slabeasca si mai tare interesul pentru participare politica, competitia ori institutiile echilibrate. Intr-adevar, in ultimele doua sau trei decenii, coruptia a devenit un fenomen privit aproape exclusiv ca o modalitate de obstructionare a pietelor libere. Intrucat o mare parte dintre dezbaterile privind incidenta si semnificatia coruptiei au avut loc in contextele de liberalizare si democratizare, fie ca era vorba de America de Sud, de Europa de Est sau de Asia de Sud-Est, dimensiunile politice si implicatiile asupra sanatatii organismelor politice au fost mai degraba privite sub cheia libertatii si a bunei functionari a pietelor, precum si a capacitatii institutiilor de a gestiona adecvat aceste procese de liberalizare. Or, dincolo de miza dezvoltarii economice, exista intotdeauna una mai profunda, cea a formularii politice a sensurilor si valorilor colective, calitatea vietii publice si responsabilitatea politica.
Merita revenit insa la prima definitie: cea care se refera la folosirea abuziva a unei puteri publice pentru a obtine beneficii private. Notiunile de "abuz", "public" sau "privat" sunt intelese diferit in contexte culturale diferite, iar aceste variatii ale sensului lor nu sunt lipsite de importanta pentru demersul metodologic adoptat atunci cand studiem coruptia. Incarcatura filosofica si politica semnificativa a acestor notiuni face ca analizarea lor sub unghiul legalitatii sa fie inutila. De prea multe ori dezbaterile sunt limitate la o perspectiva juridica asupra coruptiei, ca si cand limitele dintre public si privat sunt evidente sau sunt (sau ar putea fi) clar definite de lege. In realitate, legea singura nu poate nicaieri separa clar si fara ambiguitate cele doua domenii: textele de lege si institutiile nou create nu pot, de la o zi la alta, suplini absenta unor norme comun acceptate, ce sunt produsul unor indelungi procese deliberative (sau negocieri) mai mult sau mai putin explicite sau al unor traditii filosofice, culturale si politice asumate.
Johnston considera ca disputele intense cu privire la granitele dintre public si privat denota "o slabiciune grava a institutiilor". Insa inainte de a fi o problema a institutiilor, este vorba, de fapt, de multe ori, de o controversa autentica, de o dezbatere care trebuie sa aiba loc, in care actorii trebuie sa decida impreuna, printr-un compromis, daca nu printr-un consens, aceste limite. Simpla invocare a acestei separatii ca si cand ar fi de domeniul evidentei nu ajuta nici la consolidarea institutiilor, nici la o modificare semnificativa a comportamentului actorilor.
Pe de alta parte, de altfel, Johnston insusi critica ceea ce el numeste "perspectiva consensului", o abordare ce sugereaza societatilor in curs de dezvoltare/ democratizare/liberalizare recomandari si reforme ce constau tocmai in a imita institutii si legi existente in societati mai dezvoltate: nu doar ca, de cele mai multe ori, aceste masuri devin scopuri in sine si/sau degenereaza in mimetism; dar, mai serios, aceasta abordare pare sa ignore felul in care au aparut acele norme si institutii in societatile dezvoltate ce sunt luate drept referinta. Acolo, acele legi si institutii nu au fost sursa democratizarii - ci rezultatul acesteia. Ele nu au aparut "din senin", si nici macar (de cele mai multe ori) ca anexe ale unor proiecte de "buna guvernare". Mai degraba, ele si-au gasit sustinerea treptat, iar aceasta sustinere din partea actorilor relevanti se mentine atat timp cat ele au o corespondenta solida cu o serie de valori si practici sociale si politice fundamentale.
Desi nu apare ca un interes critic explicit, este evident ca multe dintre reformularile critice ale problematizarilor contemporane ale coruptiei pe care Michael Johnston le propune in aceasta carte au o legatura importanta cu consideratiile atat de prezente in dezbaterile din Romania, dinainte si de dupa aderarea la Uniunea Europeana. Intrebarile ridicate de Johnston ar putea contribui la o imbunatatire a calitatii analitice a dezbaterii publice românesti privind coruptia.
Michael Johnston, Coruptia si formele sale. Bogatie, putere si democratie, traducere de Silvia Chirila, Iasi, Polirom, 2007.
