De același autor
La ora cand scriu aceste randuri, rezultatul grevei din invatamant este incert. Ce e cert insa este ca si de data aceasta adevaratele nevoi ale invatamantului au fost ignorate. Atat de grevisti, cat si de guvern.
Realitatea este ca bugetul mic nu este principala problema cu care se confrunta educatia. Admit ca ar fi bine ca guvernul sa acorde educatiei macar o fractiune din generozitatea cu care ii trateaza pe mineri sau pe militieni. Dar daca se vor acorda cele 5 sau chiar 6 procente din PIB, situatia nu se va schimba fundamental. Invatamantul romanesc va ramane aceeasi fabrica de rebuturi culturale care este acum. 
Principala problema a educatiei, in aceasta tara, este chiar rostul ei. Prin anii 1990 guvernantii au luat decizia ca invatamantul superior sa devina un invatamant de masa. Au facut-o din ratiuni meschine, ca un gen de mita pentru un electorat dezorientat axiologic. Consecintele acestei politici au fost devastatoare.
Primul nivel afectat a fost liceul. Inainte de bagatelizarea educatiei universitare, liceul era locul unde majoritatea deprindea calificarea necesara in viata. Oricare vor fi fost pacatele liceului de dinainte de 1989, cel putin din acest punct de vedere lucrurile erau clare: aceasta era institutia responsabila pentru pozitia pe scara ocupatiilor a celor mai multi din semenii nostri. Asta insemna ca liceul avea o respectabilitate a sa, o misiune sociala pe care o percepeau atat dascalii, cat si elevii. Iar faptul ca doar o minoritate a elevilor ajungeau si la facultate a facut ca nivelul educatiei din liceu sa fie capital. Un liceu slab era ca un pasaport catre nicaieri pentru cei ce doreau sa ajunga la o facultate de elita. Aceasta presiune a incurajat, paradoxal, un gen de competitie intre scoli si intre profesori, chiar si in interiorul unui sistem politic care isi propunea abolirea concurentei.
Toate acestea s-au schimbat odata cu introducerea sistemului invatamantului superior de masa. In loc sa fie benefica pentru societate, expansiunea “universitatilor” a produs o alunecare de teren culturala, care a lovit in plin liceul. Acesta a fost privat de ratiunea sa de a fi. Reforma universitatilor era, asadar, chiar conditia de posibilitate a unei reforme reale a liceului. Din pacate, nici sindicalistii si nici guvernul nu au suflat o vorba despre asta. Tot ce au dorit partile a fost impartirea frateasca a prazii bugetului de stat.
“Gaurile negre” ale invatamantului romanesc
In realitate, bugetul educatiei universitare e suficient. Conditia esentiala este sa se inceteze sa se arunce banii pe universitati obscure, care nu produc nimic decat sinecuri pentru protipendada locala. Avem universitati de stat in aproape toate locurile unde opreste trenul. Avem “doctori” facuti peste noapte in birourile primarului. De aici trebuia sa se inceapa, de la consolidarea facultatilor viabile. De la inchiderea “gaurilor negre” ale invatamantului romanesc.
Ceea ce face guvernul acum este sa subventioneze incompetenta universitara. Exact ce a facut in economie, cand timp de peste un deceniu contribuabilii au trebuit sa achite nota de plata a intreprinderilor falimentare. Dar acum situatia e mult mai grava. La RAFO Onesti noi am pierdut doar bani. In institutiile pseudo-invatamantului romanesc, ne pierdem si respectul de sine.
Greva din invatamant a expus reteaua de complicitati din sistem. Guvernul, in frunte cu actualul prim-ministru, nu a facut altceva decat sa repete ca nu sunt bani. Nu a avansat nici o idee clara despre reforma educatiei si a aratat ca nu intelege nimic cu privire la situatia lamentabila in care au ajuns dascalii. Nu a dat nici un semn ca ii pasa ca un profesor castiga de trei ori mai putin decat un ceferist. Nu a dorit in nici un fel sa priceapa ca e ceva profund in neregula cu scara valorilor din aceasta tara, unde fotbalistii sunt tratati de autoritati cu infinit mai multa intelegere decat invatatorii. Actualul prim-ministru, de meserie comersant de automobile, a aparut la televiziune si s-a ratoit la sindicatele din invatamant, pretinzand ca le-a facut “cea mai buna oferta”, in ceea ce el pare sa considere ca este un fel de poker national cu soarta generatiilor viitoare. Cat despre noul ministru al invatamantului, omul e inocent. Pe tot parcursul crizei, el nu a avut nici o interventie de substanta si nici nu a dat impresia ca intelege ce se petrece.
Pe de alta parte, nici sindicatele nu au iesit mai bine. Vazandu-i pe liderii lor, am priceput de ce sunt facultati, cum este aceea unde predau, in care nu exista nici macar un membru de sindicat. Oameni obraznici, impleticiti la vorba, sunt cei care pretind ca vorbesc in numele profesorilor. Nu, multumesc.
E din ce in ce mai evident ca liderii majoritatii sindicatelor din Romania incep sa aduca din ce in ce mai mult cu gangsterii sindicali din filmele despre America anilor Marii Depresii. Indivizi brutali, imbracati in costume cu doua randuri de nasturi, cu “badigarzi” si cu Bentley la scara, pretind ca vorbesc in numele celor care muncesc pentru un salariu. Unii din acesti baroni sindicali sunt membri in partidul domnului Iliescu, cel care a patronat formarea acestui sistem al coruptiei remunerate de la buget.
S-a tot vorbit despre “proiectele” care vor fi finantate din generosul procent in plus pe care invatamantul ar urma sa il primeasca. Dar ce sunt aceste “proiecte”? E vorba de acelasi gen de planuri megalitice, cinstite cu bani grei, care vor imbogati clientela politicienilor, fara sa ofere nimic bun pentru educatie. De altfel, va rog sa observati ca actualii guvernanti nu au fost in stare nici macar sa scape de “proiectele” predecesorilor. Programul “Cornul si laptele”, mita electorala a domnului Nastase, care a declansat imense scandaluri la nivel local, se desfasoara bine-mersi. Asa-zisele sali de sport, oribile cutii de carton prin care ploua, sunt tot acolo, una din ele chiar langa mormantul lui Lucian Blaga, ca sa vada si marele poet cum tinerele generatii se faulteaza reciproc. Ce “proiecte” ar mai fi acum pe masa guvernantilor? Din cate se pare, unul care aspira la transformarea scolilor in internet-café-uri. La prima vedere, dotarea scolilor cu calculatoare pare o idee buna. Eu as fi preferat insa repararea canalizarii, pentru ca multe toalete sunt impracticabile, si sporirea securitatii, pentru ca o plimbare prin zonele multor scoli a devenit mai periculoasa decat un concediu la Beirut. Cat despre calculatoare, as vrea sa vad si eu cea mai mica dovada a faptului ca a petrece mai mult timp in fata ecranului, la copiii si tinerii de astazi, duce la sporirea performantelor la limba romana, la biologie sau la matematica. Pentru ca, din cate vedem cu totii, se intampla exact contrariul.
Tacerea autoritatilor locale
Unul din aspectele tragi-comice ale crizei din educatie este tacerea autoritatilor locale. Timid, in ultimii ani s-a efectuat un transfer de resurse si de competenta administrativa din ograda autoritatilor centrale in aceea a autoritatilor locale. Prin urmare, acestea din urma ar fi putut si ar fi trebuit sa faca ceva in materie de invatamant. Or, doar guvernul s-a dovedit acum parte activa la negocieri. Autoritatile locale au stralucit prin absenta. Normal, ele au treburi mai bune de facut. In timp ce dascalii erau in strada si protestau, actualul primar general al Capitalei era in sala de conferinte a unui hotel de lux, unde i se aratau machete de blocuri cu apartamente de super-lux. Sper ca icrele negre au fost bune, domnule primar! Sa va fie de bine!
E limpede ca tentativa de a responsabiliza autoritatile locale, de a le da un rol in administrarea educatiei, a esuat. Aici e o mare problema a acestei tari, care nu se limiteaza de fapt la domeniul educatiei, si care priveste chiar viitorul democratiei noastre, atata cata e. Autoritatile locale, in teorie mai aproape de interesele cetateanului, s-au dovedit in realitate a fi format cea mai nerusinata specie de politician. Nici ministrii sau parlamentarii ultimelor stapaniri nu au ajuns la nivelul de iresponsabilitate si de opulenta pe care il exhiba baronii locali. Pe asemenea indivizi ne bazam noi sa tina seama de soarta invatamantului?
Si acum, ce-i de facut? Inainte de orice, ar trebui sa constatam esecul reformei in educatie. Un esec care a fost facut posibil de coruptia, cinismul si complicitatea politicienilor si responsabililor din “invatamant”. Si ar mai trebui sa mai renuntam sa mai credem ca dupa cateva faramituri fiscale in plus se va schimba ceva in educatie.
Ceea ce trebuie sa facem, in primul rand, e sa luam in serios invatamantul. Dar exact asta guvernarea nu face. Pentru a transmite in pierdere meciurile din Divizia A, unde in ultima vreme tinerii vad mai degraba scandaluri si sloganuri rasiste, televiziunea publica arunca cateva milioane de dolari pe an. Emisiunile educationale se filmeaza cu un buget exprimat in maruntis si sunt programate la ore cand doar astronomii nu au plecat la culcare. Asta ne arata cate parale dau autoritatile noastre pe invatamant. Cand vom inceta sa ii mai vedem pe ministrii Guvernului Romaniei spargand seminte prin tribunele stadioanelor si o sa ii vedem si prin scoli sau facultati, poate va incepe o reforma reala si in tara noastra. Pana atunci, vom avea doar surprize-surprize.
(Subtitlurile apartin redactiei)
