Brazilia: fotbal și proteste

Campionatul Mondial de Fotbal organizat de Bra­zilia este cel mai scump din istoria com­petiției și a costat 14 miliarde de dolari. Însă nu pentru toți cei 200 de milioane de brazilieni fondurile dedicate organizării Campionatului Mondial de Fotbal, dar și Jocurilor Olimpice din 2016 sunt o prioritate.

Timp de o lună, între 12 iunie și 13 iulie, lumea pasionată de fotbal vibrează într-un ritm impus de cel de-al 20-lea Campionat Mondial organizat de FIFA în Brazilia. 12 orașe braziliene primesc cele 32 de echipe care se luptă pentru cupă. În această pe­ri­oadă, întreaga lume descoperă detalii ne­știute despre Brazilia, în timp ce ste­reo­ti­purile – triada samba, plajă, fotbal - sunt de asemenea repetate. Despre Brazilia se scrie și ca urmare a diversității protestelor care acompaniază încă de anul trecut or­ga­nizarea Cupei Mondiale, dar cu o in­ten­si­ficare importantă în ultimele luni.

Acesta este primul Campionat Mondial organizat în America de Sud după cel din 1978, din Argentina, din timpul dictaturii militare, neuitând și prima com­petiție organizată de brazilieni, în 1950. Mai mult, Brazilia a câștigat cupa de cinci ori și fotbalul continuă să fie privit ca o religie în cea mai mare țară din America Latină și pentru că, adesea, reprezintă o cale de mobilitate verticală pentru tinerii defavorizați. Mulți latino-americani ur­mă­resc asiduu meciurile de fotbal ale echi­pe­lor lor, cum ne arată, de exemplu, con­tu­rile de Facebook sau Twitter, unde pre­șe­din­tele Mexicului, Enrique Peña Nieto, pos­tează fotografii cu guvernul mexican care ur­mărește partidele împreună.

Campionatul Mondial organizat de Bra­zi­lia este cel mai scump din istoria com­pe­tiției și a costat 14 miliarde de dolari, 3,6 dintre acestea fiind dedicate cons­truirii sau renovării stadioanelor pe care se joacă partidele de fotbal, iar aproape 1 miliard a fost investit în măsuri care au vizat creș­terea securității, Brazilia fiind cea de-a șaptea țară la nivel mondial într-un cla­sa­ment al celor mai violente țări. Acuzații de corupție au fost auzite în ceea ce pri­vește acordarea contractelor și întârzieri sau chiar renunțarea la terminarea unor șan­tiere au fost văzute. În alte cazuri, pre­țul inițial a fost depășit de nouă ori: așa cum este ca­zul stadionului din capitala Bra­silia, eva­luat la 100 de milioane, și care la sfârșit a ajuns să coste 900 de milioane de dolari!

Costul uman a fost, de asemenea, im­por­tant în procesul de reconstrucție – orga­ni­zațiile nonguvernamentale au estimat la 200.000 numărul celor ce a trebuit să fie mutați pentru terminarea construcțiilor ne­cesare. Un protest original a fost văzut și în mai 2014, când o favelă flash a apă­rut aproape de stadionul Itaquerão din São Paulo, unde Mișcarea Muncitorilor fă­ră Adăpost (MIST) a creat o tabără de cor­turi temporare pentru a pune presiune pe guvernul statului și a le oferi locuințe ce­lor peste 4.000 de oameni fără adăpost. MIST estimează numărul celor care nu au un acoperiș decent la 50 de milioane de cetățeni.

Pacificarea favelelor și eliminarea pericolului reprezentat de or­ga­nizațiile care controlează tra­fi­cul de persoane sau de droguri a fost parte a acestei strategii cu problemele de rigoare, așa cum des­co­pe­rim din cazul lui Amarildo. „Dispărut“ în 2013 de forțele de securitate și devenit sim­bol al represiunii exagerate împotriva ce­lor mai săraci care trăiesc în orașele pa­ralele, în favelas, Amarildo trăia împreună cu familia sa în Rocinha, una dintre cele mai vechi favelas din Rio de Janeiro, care are o populație de peste 70.000 de oa­meni, atunci când a fost dus la secția de poliție pentru a fi interogat și de unde, spun polițiștii, a fost eliberat fără a se mai ști ceva despre el. Cazurile cele mai în­grozitoare citate de unele media privesc „cu­rățarea“ orașelor mai ales în nordul și nord-estul țării, prin angajarea unor si­carios, care, impuni, ucid prin împușcare persoanele fără adăpost și copiii străzii, pentru a prezenta o imagine mai frumoasă turiștilor veniți să-și încurajeze echipele preferate.

În același timp, nu pentru toți cei 200 de milioane de brazilieni fotbalul și fondurile dedicate organizării Campionatului Mon­dial de Fotbal, dar și Jocurilor Olimpice din 2016 sunt o prioritate. De altfel, în va­ra lui 2013, proteste care au scos pe stră­zile din Rio de Janeiro și São Paulo sute de mii de cetățeni au arătat lumii întregi că Brazilia este, în ciuda progresului in­de­niabil, încă o țară inegalitară, cu probleme importante legate de justiția socială și re­distribuirea bogăției. Protestatarii rec­la­mau și reclamă încă spitale mai bine do­tate, mai multe fonduri pentru educația de­ficitară, investiții în sistemul de trans­port; de exemplu, în seara partidei Bra­zilia–Mexic, faimosul fotbalist brazilian Pe­lé nu a putut urmări prima repriză fiind blocat în trafic(!), iar la São Paulo s-a es­timat că 302 km de ambuteiaje s-au for­mat în timp ce brazilienii încercau să ajun­gă acasă să vadă meciul. Dacă cei mai bo­gați își construiesc helioporturi și scapă de traficul infernal, cei mai săraci nu prea au de ales și pierd câteva ore în fiecare zi pe drumuri.

Cu o zi înainte de începerea Cam­pio­na­tului, un protest la metrou a paralizat São Paulo, greviștii renunțând doar în ziua deschiderii, după ce mare parte din re­vendicările lor privind creșterile salariale au fost acceptate de guvern; apoi, în chiar ziua începerii competiției, la aeroport o altă grevă a blocat parte din cei peste 500.000 de vizitatori externi estimați a fa­ce călătoria către Brazilia în această vară. În seara inaugurării Campionatului Mon­dial de Fotbal, un protest care nu a fost te­levizat, ci doar fotografiat l-a văzut pe unul dintre cei trei copii care au lansat po­rumbeii albi afișând un mesaj de protest: „Delimitarea teritoriilor acum!“. Apar­ți­nând comunității indigene guarani, prin­tre cele mai mari din Brazilia și care lo­cu­iesc în cinci state, Jeguaka Mirim, fiul unui scriitor guarani, a vorbit lumii (ima­ginea fiind reluată de unele ziare) despre drama indigenilor brazilieni. Deși ima­gi­nea lor este folosită de Coca-Cola, spon­sor oficial al competiției, ei trăiesc în con­diții din ce în ce mai proaste și după ce te­ritoriile le-au fost luate și pentru cul­ti­varea trestiei de zahăr folosită de com­pa­niile care produc zahăr utilizat și de Co­ca-Cola...

Inainte de deschiderea oficială a com­petiției, președinta Dilma Rousseff și-a apărat guvernul, spunând că, în ciu­da costurilor, administrația sa a alo­cat sume importante și acelor do­me­nii care acum reclamă investiții crescute, ca, de exemplu, infrastructura. De altfel, în această intervenție, președinta a rea­min­tit (lucru foarte rar) cum, pe vremea dic­ta­turii, când era în detenție, susținea echi­pa națională de fotbal, făcând dis­tincția între guvern și țară. În 1970, dic­tatura militară a folosit victoria la fotbal pentru a masca represiunea împotriva pro­priilor cetățeni care acompania gestiunea sa. Protestele continuă de când au început meciurile, deși sunt mult mai restrânse de­cât cele de acum un an și sunt în general organizate pentru probleme foarte spe­ci­fice. Ceea ce mai mulți specialiști latino-americani observă este importanța acestor competiții sportive, Campionatul Mondial de Fotbal și Jocurile Olimpice, pentru con­solidarea societății civile din Brazilia, care s-a activat în mod fundamental încă de anul trecut și care nu mai poate fi ig­no­rată.

Alți comentatori au discutat importanța Cam­pionatului Mondial și în raport cu ale­gerile generale din octombrie 2014 pentru realegerea Dilmei Rousseff. Continuatoare a reformelor introduse de fostul pre­șe­din­te Luiz Inácio Lula da Silva (2002-2010), care a crescut numărul cetățenilor care fa­c parte din clasa mijlocie joasă cu 38 de mi­lioane și a redus numărul celor săraci de la 26,7 milioane la 15 milioane (o scă­dere de la 22% la 7%), Dilma Rousseff se reprezintă la alegerile din octombrie pen­tru un al doilea mandat și, în ciuda pro­testelor, ea este candidata cea mai bine pla­sată în sondaje (cu o cotă de po­pu­laritate de 48%). Ceilalți candidați deja anun­țați sunt Aéceo Neves din partea Par­ti­dului Social Democrat Brazilian (PSDB) și Eduardo Campos, liderul Partidului So­cialist Brazilian (PSB). //