Ce se ascunde în spatele cuvintelor?

Românii își vor da seama cu siguranță că Băsescu nu este Răul întrupat și că problemele lor prezente vor continua și după ce el nu va mai fi președinte.

Jos Băsescu! Tiran, dictator, „golan“, du­pă spusele lui Crin Antonescu, căruia îi face mare plăcere să ne reamintească vo­ca­bu­la­rul predilect al lui Iliescu, cel din anii 1990...

În criza actuală, limbajul po­liticienilor români nu es­te nici pe departe unul po­li­tic corect. Acest limbaj soft ne-a venit din Statele Uni­te și s-a impus în Franța ca un soi de comportament cen­zurat și autocenzurat. „Po­liticul corect“ mai ro­tun­jește colțurile brutalei re­alități, o ascunde. Orbii nu mai sunt orbi, ci „ne­vă­ză­tori“, iar un negru este o persoană de cu­loare... Ca să nu mai vorbim de săraci, ca­re sunt „persoane defavorizate“. Se spe­ră ca moda aceasta care a fost impusă în nu­mele respectului, al antidiscriminării, al antirasismului să mai frâneze violența. Ei bine, eu sunt convinsă că, dimpotrivă, această cenzură, prin constrângerile sale, nu face decât să exacerbeze furii surde și o agresivitate abia refulată.

În zilele noastre, comunicarea este sa­cro­sanctă – în jurul ei roiesc întreprinderi și companii de experți în marketing politic. Ponta a luat foarte în serios chestiunea în toate întrevederile pe care le-a avut când a ajuns, pe 12 iulie, la Bruxelles și a jucat ro­lul naivului – un tinerel, nu-i așa? – ex­pli­când că are unele dificultăți de co­mu­nicare. Fără discuție că i-au lipsit câteva elemente mai rafinate, mai cizelate de lim­baj. Dar nu este exclus ca rolul inocentului stângaci să-i fi fost sugerat (suflat din cu­li­se).

Ultima campanie electorală prezidențială din Franța a ilustrat magistral ponderea atot­puternicei „com“ (de la comunicare – în general înșelătoare, partizană). Fran­çois Hollande i–a fost vândut opiniei pu­blice ca „omul normal“, ceea ce nu în­seam­nă absolut nimic altceva decât su­gestia că Nicolas Sarkozy nu era normal... Ce înseamnă un președinte normal? De Gaulle nu a fost normal și nici Mi­tte­r­rand! Accentul pus pe „nor­malitate“ a funcționat per­fect pentru Hollande în primele 100 de zile ale man­datului, după care a venit întoarcerea din concedii, da­toria, creșterea zero, de­ficitul din bugetul Se­cu­ri­tă­ții Sociale. Normal a ajuns să însemne „mediu“. Numai că „mediu“ nu e deloc suficient în perioade de d­i­fi­cultăți socio-economice. Nici vorbă să mai amintești că e nevoie de o politică „de aus­teritate“, corect este să vorbești de „efor­turi juste“. Cum adică, ce eforturi? Păi exact cele pe care le presupune aus­te­ri­tatea, cu restricții bugetare etc.

Mai puțin subtil, din cauza nevoii presante de a trezi elanuri mobilizatoare atot­cu­prinzătoare, avem, iată, limbajul pro­pa­gan­dei: cel care înflorește astăzi în Ro­mâ­nia. El are ca obiectiv să desemneze ina­micul, să inspire teama și să cheme la lup­tă. Schema este elementară. Nu e exclus ca lupta să culmineze cu sacrificiul de si­ne: la Timișoara, pe 15 iulie, Crin An­to­nes­cu se vede pe post de Kennedy (și cine nu-și amintește sfârșitul tragic al pre­șe­din­telui american?) sau anunță, ca un lup­tător hotărât să meargă până la capăt, că Bă­sescu nu va scăpa de el decât dacă îl ucide!

Vocabularul se inspiră:

1) din memoria colectivă traumatizată – re­ferire obligatorie la lovitura de stat -, pe ecranul căreia prind contur umbrele din decembrie 1989;

2) din reflexele culturale adăpate la iz­voa­rele unei istorii care deapănă aceeași po­veste a unei Românii-victimă, încercuită și asediată de agenturi străine;

3) din teoriile complotului, un complot dirijat de Merkel, Barroso, Gordon, cărora li se alătură trădători români ca Monica Ma­covei: scenariul însăilează un remake scris cu cuvintele limbajului comunist. Atâ­ta doar că, Războiul Rece fiind de do­meniul trecutului, te întrebi care mai este scopul acestui complot al străinătății? Să creeze un haos suplimentar în Europa? Ca și cum criza nu ne-ar ajunge! Pentru ce acești dușmani presupuși ai României s-ar încăpățâna să-și distrugă propria operă, UE și legăturile euro-atlantice?

4) din neîncrederea în presă. Cotidianul publică lista ziariștilor străini periculoși și nu ostenește să desemneze aceiași și aceiași țapi ispășitori, ca să fie sigur că cititorii au băgat bine la cap numele dușmanilor României;

5) din neîncrederea față de ONG-uri, ne­încredere pe care o resimte și Vladimir Putin...

Din toate acestea, iraționalul trebuie să tri­umfe, astfel încât reflecția critică și ana­liza lucidă să nu mai aibă nici o șansă. Să lăsăm strada să vorbească, să-i aruncăm să rumege sloganuri simple. A lăsa strada să vorbească înseamnă a călca instituțiile în picioare, înseamnă a încuraja violența. Când inventezi dușmanul care trebuie ni­micit, nu faci altceva decât să stimulezi ne­voia de a-l înlocui cu un Salvator! Sunt manevre bine cunoscute: tema Sal­va­to­ru­lui alimentează toate mitologiile politice.

Ar fi deci vorba de salvarea a 87% din elec­torat, care, din cei 46% de votanți, și-au ex­primat voința de a-l suspenda pe Traian Băsescu. Să salvăm deci peste 7 milioane de români. Numai că ceea ce propaganda evită cu grijă este să se întrebe care sunt motivațiile, care sunt așteptările acestor alegători.

Îl refuză pe omul Băsescu - atât de po­pu­lar la un moment dat. De acord, dar din­colo de omul Băsescu, ce mai refuză oa­menii aceștia? Refuză politica internă de austeritate negociată cu FMI? Sau poate politica externă de alianță cu Statele Uni­te? Cu siguranță că la asta se gândește Crin Antonescu când declară că se teme mai mult de Departamentul de Stat decât de potențialii concurenți la președinție. Și ce mai refuză aceiași oameni? Apartenența la Uniunea Europeană, cu constrângerile și beneficiile ei? Doresc ei oare să-l trimită acasă pe ambasadorul Statelor Unite? Să ne imaginăm o clipă reacția Wa­shing­to­nu­lui... Vor ei să fie suspendată Curtea Cons­tituțională, compusă, după Antonescu, din „politruci“, și deci revizuirea Cons­ti­tuției? S-au săturat de corupție: și atunci, chiar vor lichidarea DNA și a CSM? Păi, DNA a început o adevărată ofensivă îm­potriva corupției...

E de mirare că grija pe care o declară An­tonescu/Ponta pentru alegătorii lor nu mer­ge mai departe de chemarea la ma­ni­festații de stradă. Cu ce obiectiv ultim?

Politica de „com“ cunoaște, pretutindeni, limite! Deși au normalitatea pentru care au votat, francezii măsoară acum am­plo­area crizei. Românii își vor da seama cu siguranță că Băsescu nu este Răul întrupat și că problemele lor prezente vor continua și după ce el nu va mai fi președinte.

Stai și te întrebi cum se face că în această cam­panie nu s-a vorbit nimic despre să­răcie și despre sistemul public de sănătate, care explică scăderea demografică... Şi nici despre exodul a sute de mii de ro­mâni. Acești români din străinătate, nimic altceva decât niște alegători care au sau nu dreptul să figureze pe listele electorale! De ce și-au luat ei câmpii?

Va fi greu să ne faceți să credem că peste două milioane de români au fugit de tirania dictatorului Băsescu!

Traducere de LUMINIŢA BRĂILEANU