Dezbate-mă acum!

Am fost fan al dezbaterilor de când am aflat că există, acum mai bine de 15 ani. Christopher Hitchens, jurnalist și activist, antiteist declarat, a fost unul dintre primii oameni care m-au fascinat. Nu doar pentru cultura sa impresionantă, ci și pentru stilul aparte, grav, pe alocuri, amuzant când era cazul și pentru agilitatea reacțiilor - un om greu de prins pe picior greșit.

Când rabinul Harold Kushner apără într-o dezbatere practica circumciziei printr-o glumă apreciată de public, Hitchens se folosește de asta. Iată, spune el, o persoană bună precum rabinul Kushner alege să ia subiectul în glumă, să apere trauma și riscurile asociate, doar pentru motive religioase. Religia, concluzionează el, împinge unii oameni buni să facă lucruri rele.

Sean Carroll, un titrat fizician american, mi-a rămas în minte după dezbaterea cu apologetul creștin William Craig pe tema cosmologiei. Bill Nye, cunoscut pentru emisiunea sa de popularizare a științei, mi-a rămas în minte cu „iepurele precambrian”^[1] din dezbaterea cu creaționistul^[2] Ken Ham.

În timp, am ajuns să apreciez potențialul educațional al cluburilor de dezbatere. Am aflat de ARDOR - Asociația Româna de Dezbateri, Oratorie și Retorică și de munca excelentă pe care o fac cu tineri din toată țara. Ulterior am ajuns să organizez și eu dezbateri pentru tineri, ca metodă de a sprijini gândirea critică.

Toate aceste exemple au câteva elemente în comun: dezbaterile erau structurate, organizate după formate standard, în care subiectele sunt atent formulate și fiecare parte - pro sau contra - are etape egale în care-și poate dezvolta argumentele și poate combate argumentele preopinenților. Chiar și dezbaterile unde spiritele ajungeau încinse rămâneau clare și, cel mai important, oneste.

Concursurile pentru tineri mai au, frecvent, o caracteristică: participanții știu tema, dar nu află până la începerea concursului dacă vor fi „pro” sau „contra”, ceea ce îi forțează să înțeleagă din timp ambele perspective.

Dezbaterile structurate și elegante par să fi fost înlocuite în timp de fenomenul mai degrabă pop, debate me, în care dezbaterea este mai ales un concurs de popularitate și o strategie de marketing, decât o încercare de a înțelege implicațiile unui subiect.

Dreapta americană a îmbrățișat în mod particular această idee, transformând dezbaterile în spectacole în care câștigul se găsește cel mai adesea în umilirea adversarului sau în oportunitatea de a putea tăia bucăți - soundbites, care să fie promovate în social media. În locul dezbaterilor așezate de două ore, găsim acum clipuri scurte de până la 10 minute, unele chiar sub un minut, având titluri precum „Ben Shapiro DISTRUGE un stângist”.

Pentru că aceste dezbateri nu mai sunt despre înțelegere, ci despre dominație și promovare, temele și tehnicile au evoluat în această direcție. Cei care și-au construit astfel platforma și brandul se antrenează constant în diverse artificii retorice. Știu cum să confuzeze un adversar, cum să crească fluxul verbal astfel încât să fie greu de urmărit, cum să varieze tonul și să puncteze cuvintele cheie, care vor suna bine în clipurile ulterioare.

O tehnică bine-cunoscută este, de exemplu, ceea ce se numește în teoria argumentației „gish gallop”, care presupune copleșirea adversarului prin volumul afirmațiilor, fără vreun interes asupra validității sau relevanței acestora. Miza este forțarea adversarului să răspundă la cât mai multe afirmații, chiar ridicole, pentru a nu-i mai rămâne timp să construiască propriul argument.

În unele cazuri, personalitățile de extremă dreaptă se folosesc de apelul la dezbatere pentru a-și asigura o platformă pentru promovarea unor idei mai puțin acceptabile publicului larg, fie că vorbim de rasism, misoginie sau xenofobie. Situația este win-win: dacă provocarea e acceptată, ideile lor primesc o scenă importantă; dacă nu, vor apela întotdeauna la victimizare, pretinzând în același timp victoria prin neprezentarea adversarului.

Dezbaterile sunt folosite tot mai mult pentru a da legitimitate unor idei sau teorii marginale, inclusiv unor teorii conspiraționale. Înainte de pandemia de COVID, devenise populară dezbaterea pe tema formei Pământului. Poate părea ridicol acum, dar mișcarea Flat Earth - a celor care consideră că Pământul este plat, crescuse semnificativ.

Acum, dezbaterile de acest tip se învârt în principal în jurul vaccinurilor, construind pe campaniile de dezinformare față de vaccinul COVID, fără a se limita la acestea.

Cazul lui Robert F. Kennedy Jr., nepotul lui JFK, este interesant în acest sens. RFK Jr. este cunoscut pentru activismul antivaccin și pentru o întreagă serie de teorii conspiraționale pe care le promovează intens.

De mulți ani, RFK Jr. promovează ideea că vaccinurile ar cauza autism, una dintre narațiunile antivaccin devenite deja clasice, în pofida faptului că a fost demontată de nenumărate ori.

În 2006 a susținut că este convins că republicanii au furat alegerile din 2004, deși o analiză a democraților concluziona în 2005 că nu a fost cazul. Este convins și că CIA a fost implicată în asasinarea lui JFK sau că atentatele armate din școlile din SUA sunt cauzate de medicamente antidepresive, deși în prezent nu există vreo corelație demonstrată.

Recent, RFK Jr. a vorbit despre cum rețelele wireless pot distruge „bariera sânge-creier”, susține ideea că Sars-COV2 ar fi fost produs prin manipulare genetică (deși toate serviciile de intelligence afirmă că nu este așa) și a pretins că Fauci și Bill Gates au exagerat intenționat pericolul COVID pentru a promova vaccinarea.

RFK Jr. și-a atras simpatia altor persoane cu viziuni ce pot fi considerate în sfera teoriilor conspiraționale și pseudoștiinței, unele dintre ele foarte vizibile, precum Joe Rogan și Elon Musk.

Cei din urmă au promovat recent ideea organizării unei dezbateri între RFK Jr. și Dr. Peter Hotez, medic pediatru, profesor de medicină pediatrică, virologie moleculară și microbiologie, coordonator al unor proiecte impresionante de dezvoltare a unor vaccinuri ieftine, destinate copiilor din zone defavorizate.

Se poate înțelege ușor de ce un activist antivaccin, care nu are pregătire în domeniu, ar vrea să dezbată, de la egal la egal, cu cineva care are toate titlurile și recunoașterile posibile în domeniu. Nu, nu pentru a învăța ceva, nici pentru a demonstra ceva (nu ar avea ce), ci fix pentru a pretinde că dezbaterea este necesară, că subiectul este controversat și pentru a prinde acele soundbites, momente de câteva secunde atent selectate în care pare că știe el ceva.

Deloc întâmplător, RFK Jr. și-a anunțat intenția să candideze la președinția SUA din partea democraților, pe baza numelui său de familie. Că în spatele său s-ar afla Steve Bannon, fostul șef de campanie al lui Trump și fondator al publicației de extremă dreaptă Breitbart, e o discuție pentru altă dată.

O asemenea dezbatere ar da activiștilor antivaccin status egal cu cel al specialiștilor în domeniu, când în realitate distanța dintre cele două categorii este incomensurabilă. Sean Caroll sau Neil de Grasse Tyson, dezbătând cu cineva a cărui cercetare în cosmologie se limitează la clipuri văzute pe YouTube.

Am putea crede că o astfel de dezbatere ar fi facilă pentru un specialist, până la urmă acesta ar trebui să poată demonstra de ce este el specialist. Doar că specializare nu se confundă cu a fi atoateștiutor: menționam mai devreme gish gallop - este foarte simplu pentru un activist antivaccin să arunce în discuție zeci de studii marginale, eronate sau chiar inventate.

Un specialist ar avea nevoie de timp să verifice studiile, să vadă dacă există, dacă se pot replica, dacă respectă metodologia de cercetare. Lipsa unui răspuns ad-hoc ar fi imediat clamată drept dovadă a succesului de către antivacciniști. În plus, oamenii de știință nu sunt neapărat recunoscuți pentru exuberanța lor, pentru capacitățile lor retorice. Este absolut lipsit de onestitate să pretinzi că dezbaterea între un cercetător și un om pregătit toată viața adultă pentru a vorbi în public (RFK este avocat) ar fi în vreun fel echitabilă.

În mod interesant, pentru a forța un răspuns pozitiv, mai mulți oameni cu bani și diverse interese politice au promis că vor dona sume importante unei „fundații caritabile alese de Dr. Peter Hotez”, dacă dezbaterea va avea loc.

Ideea că toți acești oameni cu opinii politice foarte solide ar fi interesați să înțeleagă sau să afle „adevărul” ar fi o naivitate extremă, când scopul lor este PR-ul. Întrebarea „care este dovada care te-ar convinge că nu ai dreptate?”, la care Bill Nye răspundea cu „iepurele precambrian”, nu ar primi răspuns, pentru că ei nu sunt interesați de altceva decât de a-și promova convingerile spre cât mai mulți oameni, de multe ori nici măcar pentru a-i convinge pe alții, și pentru a primi validare. De aici insistența și ofertele de bani: totul devine o simplă tranzacție, cuantificabilă monetar.

Cultura „debate me” a fost importată și în România, deși momentan e un fenomen marginal, în special vizibil pe Facebook, unde tot felul de „cercetători” și „filosofi” au ajuns să creadă că să posteze linkuri din discursurile lui RFK Jr. sau ale altor conspiraționiști țin loc de argument. Stilul e un gish gallop simplist, în care orice subiect este multiplicat rapid pe diferite fronturi, cu solicitări insistente de a comenta toate elucubrațiile diferitelor personalități de YouTube.

În concluzie, ca fan vechi al dezbaterilor, le voi susține întotdeauna când este cazul. Când subiectul are sens, când formatul este riguros, când participanții dau dovadă de o minimă onestitate în demersul lor. Altfel, ce sens ar avea o dezbatere între un matematician premiat și un politician abil cu doctorat plagiat, pe întrebarea dacă doi cu doi fac patru sau poate totuși cinci?

^[1] Expresia este folosită pentru a răspunde la întrebarea „ce dovezi ar putea demonstra că teoria evoluției nu este validă?”. Iepurele este un mamifer care nu ar fi putut exista în Precambrian - perioada de la formarea Pămȃntului pȃnă la apariția primelor organisme. O fosilă de mamifer găsită într-un strat datat din acea perioadă ar indica erori serioase în înțelegerea evoluției.

^[2] Cu sensul de persoană care crede că universul și Pâmântul au fost create deodată acum aproximativ 6000 de ani.