Eforturi, eșecuri

Avem în societate o problemă de superficialitate, de la relația cu informația la educație, la cultură – nu ne place efortul, căutăm soluții facile, scurtături.  

Ciprian Cucu 04.02.2025

De același autor

O persoană rațională care privește la starea lumii de astăzi nu poate să nu se întrebe cum s-a ajuns aici. Președintele celei mai puternice țări din lume a fost votat masiv, deși a mințit cu nerușinare și a făcut zeci de afirmații ridicole, că imigranții mănâncă pisicile și câinii localnicilor sau că morile de vânt cauzează cancer.

În Germania, altă dată un pol al stabilității politice și puterii economice, se pregătește de victorie un partid extremist care, printre altele, consideră că nemții și-au cerut scuze suficient pentru nazism și Holocaust, care ar fi fost doar „o pată de găinaț” pe „istoria glorioasă” a Germaniei și că ar fi timpul să vadă istoria cu lentile mai roz.

În România, mai bine de două milioane de oameni sunt complet hipnotizați de un escroc de doi bani, atârnător prin diverse sinecuri în toată viața lui, care nu e în stare să lege două fraze fără a spune trei prostii care ar face până și un elev de liceu să-și dea ochii peste cap. (Dacă n-ați trăit sub o piatră le cunoașteți – Blaga e interzis în România, deși se studiază la școală și este pe bancnota de 200 de lei; Pepsi are nanocipuri; Vlad Țepeș era numit „dragul”, că le era drag oamenilor de el și multe altele.)

***

Între timp, în feedul de social media îmi apar fel de fel de expoziții de artă, piese de teatru, proiecții de film destinate elevilor, cursuri de educație media și multe alte proiecte culturale și educaționale. Dar la ce bun?

Mă număr printre cei care cred că expunerea culturală, că vorbim de expoziții, teatru, muzică sau film (de artă, nu comercial), este esențială pentru dezvoltarea personală și, implicit, a societății.

Arta (contemporană) ne dezvoltă gândirea abstractă și profundă, ne ajută să trecem dincolo de imagini și culori, ne forțează să căutăm explicații, concepte, legături. Produsele culturale, în general, ne permit să privim lumea de azi și de ieri, să înțelegem ce a funcționat și ce nu în istorie, să privim direct atât părțile bune, cât și ororile comise de umanitate, pe care credeam că le-am lăsat în trecut. Arta îndeamnă și la introspecție sau autoreflecție, te ajută să vezi lucruri despre tine însuți, dar și „curăță praful vieții cotidiene de pe sufletul nostru”, cum spunea Pablo Picasso.

Pe lângă expunerea culturală, în România (și în lume) există o mulțime de programe de educație non-formală, în special în domenii precum educație civică sau educație media.

Una dintre primele mele ieșiri în afara României a fost ocazionată de un proiect internațional desfășurat la Dachau, orășelul german unde a funcționat unul dintre principalele lagăre de concentrare din perioada nazistă. O săptămână, am discutat acolo cu zeci de tineri din mai multe țări despre cum a fost posibil Holocaustul, cum s-au prefăcut localnicii că nu știu ceea ce se întâmplă, ce putem face ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată.

Să mai amintesc și de diversele programele de schimburi, tot pentru tineri. În facultate am ajuns să locuiesc și să lucrez două luni în Rostock, în nord-estul Germaniei, unde am întâlnit atât oameni foarte deschiși și interesanți, dar am fost și întrebat (în 2003) dacă noi, în România, avem televizoare. Astăzi, zona este mare fană AfD.

Peste opt milioane de tineri au beneficiat în ultimii zece ani de programul Erasmus, care le-a permis să studieze sau să facă practică în străinătate, să ia contact cu alte limbi, alte culturi.

Nu doar cred în aceste programe, ci am contribuit la multe în ultimii 20 de ani. Am ajutat la crearea unui Centru de orientare în carieră în Timișoara destinat studenților, pe vremea când astfel de idei erau necunoscute universităților. Printre momentele de laudă se numără lansarea unui ghid pentru studenți, în prezența unor manageri de la companii de top din Timișoara, într-o sală de peste 400 de locuri, devenită neîncăpătoare.

În Alba Iulia am organizat expoziții de pictură și colaj (inclusiv aducând tablouri cu mașina personală din Timișoara), piese de teatru, ba chiar am ajutat la organizarea unui mic festival care îmbina muzică, teatru, dans contemporan și proiecții de film.

După 2017 am fost co-fondator al unui ONG care a organizat zeci de proiecte culturale și educaționale. Proiecții de film documentar și de artă, urmate de discuții despre consumerism și risipă, mediu, Holocaust, comunism și Revoluția din 1989. Asociația a produs „Ghidul ilustrat al comunismului românesc”, care prezintă tinerilor, pe limba lor, cu ilustrații de la unii dintre cei mai buni artiști români, realitățile regimului comunist – ca să combată nostalgiile și miturile false. Am tipărit mii de ghiduri și-am fost cu ele prin școli din țară, vorbind cu elevii despre aceste lucruri înainte să se nască măcar ideea unei discipline de istoria comunismului.

Împreună cu colegii am vorbit despre drepturile omului, despre mecanismele unei democrații, despre instituțiile europene. Am organizat prima discuție publică despre „fake news” din Alba Iulia, în 2017, înainte să fie cool. De atunci am ținut ateliere despre media și dezinformare cu câteva sute de persoane (dacă nu cumva am depășit o mie), în mare parte elevi și studenți, dar și profesori, bibliotecari și jurnaliști.

Merită spus și că nu sunt nici pe departe cel mai activ în astfel de activități, se poate face o listă semnificativă de oameni și organizații care au contribuit mult mai mult decât mine.

***

Privind la starea lumii, la starea României, nu pot să nu văd eșecul fundamental al tuturor acestor eforturi. Vorbim despre Holocaust, facem proiecții cu „Lista lui Schindler”, la care chiar merg zeci de elevi, dar antisemitismul este în creștere, alimentat de indivizi iresponsabili precum Cozmin Gușă sau Diana Șoșoacă.

Eforturile să vorbim despre realitățile regimului comunist au ajuns înecate de paginile de TikTok care reinterpretează istoria, făcând din Ceaușescu un erou care și-a iubit țara și a fost răpus de interese oculte, unde „epoca de aur” primește mii de like-uri de la tineri care nu știu cum e să-ți faci temele la lumina lumânării. 

Și în acest caz vedem personaje imunde aberând despre cum Ceaușescu ne-a salvat plătind datoria externă, în realitate o mare prostie motivată strict ideologic și cauzată de irosirea banilor (pe care tot Ceaușescu i-a împrumutat) pe investiții proaste.

Toate filmele, workshopurile și conferințele despre media și dezinformare par să nu fie mai mult decât o picătură într-un ocean de teorii ale conspirației, minciuni evidente și propagandă.

O mână de politicieni-influenceri (sau influenceri-politicieni) au vorbit pe parcursul lui 2023, în live-uri, peste 7000 de ore, adică aproape un an de mesaje audio-video care, în proporție de peste 90%, răspândesc toate prostiile posibile, de la antivaccinism la ideea că Europa ne fură porcii din ogradă și ne pune să mâncăm gândaci.

La asta se adaugă postările scrise, articolele publicate pe net de tot felul de publicații dubioase (unele afiliate politic), ca să nu amintim de haznalele care se pretind posturi TV, dar deversează numai dejecții în spațiul public cu pretenția că ne informează.

***

Ca să duc argumentația spre un posibil capăt, trebuie să pun sub semnul întrebării impactul posibil al tuturor acestor programe și proiecte. Nu pentru că ele nu ar fi utile, ci pentru că nu e clar cât pot să pătrundă în mințile oamenilor aflați constant sub asalt informațional și sub presiunea unor schimbări sociale rapide și profunde.

Cât să interiorizeze un elev care vede un film despre Holocaust, chiar și discutând ulterior o oră în clasă? Mai mult timp nu este, urmează ora de mate, vin testele, mai avem și o vizită la muzeu, o activitate despre mediu, alta despre comunism.

Cum poate să concureze o discuție de două ore despre dezinformare cu miile de ore și texte care vântură teorii conspiraționale, cu zecile de pagini care pun imagini nostalgice făcute cu AI?

Să observăm și faptul că mulți dintre cei interesați de artă și ateliere, și filme sunt cam aceiași. Este o observație facilă, să vedem că dintr-o școală de câteva sute de elevi parcă tot aceiași 30-40 se rotesc la diverse activități extracurriculare. Activitatea din Alba Iulia a asociației de care scriam mai sus a fost în final sistată și pentru că din publicul țintă total posibil, de câteva mii de oameni, am reușit să ajungem probabil la maximum 200.

Să fi fost la noi problema? Totuși, nici festivalul Dilema Veche, încercat vreo doi ani, n-a atras prea mult public, iar la concertul excelentei trupe Portico Quartet s-au strâns o mână de oameni, în timp ce la zilele orașului n-ai loc să arunci un ac, deși sunt tot același trupe copy-paste în fiecare an.

Trebuie să admitem astfel că avem în societate o problemă de superficialitate, de la relația cu informația la educație, la cultură – nu ne place efortul, căutăm soluții facile, scurtături. Uneori bifăm activități doar pentru că dă bine să fim văzuți acolo, elevii speră la un punct în plus de la vreun profesor sau vor să strângă diplome de participare – fără efectiv să facă interiorizările necesare.

***

Nu cred că există soluții simple, problema este structurală și globală, cercul e complet vicios – oameni care nu înțeleg importanța autoreflecției și interacțiunii profunde cu arta și presa sunt în același timp expuși unui vast ecosistem care amestecă politică și divertisment la un nivel complet insuficient pentru provocările lumii de astăzi.

Știu că este o idee nepopulară, dar poate e momentul ca aceia care mai înțeleg câte ceva din ceea ce se întâmplă să nu-și mai pună cenușă în cap și să accepte că nu-i putem salva pe toți, în special nu de ei înșiși. Ca în proverbul cu calul pe care îl poți duce la apă, dar nu-l poți forța să bea, nimeni nu poate fi educat dacă nu vrea asta.

Asta nu înseamnă mai puține eforturi, ci mai multe, dar cu atenție pe intensitate și profunzime mai degrabă, decât pe volum, și poate cu o nouă atitudine de a nu mai ceda teren în fața unor minorități vocale, sub privirea majorității indiferente. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22