De același autor
Ziarele româneşti, şi mai ales cotidianele dâmboviţene importante, fiind în plin declin al tirajelor, au început de doi ani să folosească o metodă interesantă de a-şi atrage clientela şi de a-şi menţine profitul: vânzarea ziarului cu o carte, un DVD, un album.
Că este vorba doar despre profit, adică bani, cât mai mulţi bani, vine să o confirme şi recentul scandal dintre trustul Intact şi trustul Adevărul Holding cu privire la publicarea cărţii Enigma Otiliei de George Călinescu. COPYRO (Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor), cea care deţine acest drept de proprietate intelectuală, susţine că partea care a plătit pentru publicarea operei călinesciene este trustul Intact. În ciuda somaţiei COPYRO, Adevărul nu s-a sinchisit şi a vândut ziarul cu cartea respectivă.
Amuzant este faptul că grupul Intact şi-a asmuţit dulăii de pază (a intereselor), Antenele, pentru a rupe pantalonii presupusului hoţ. Ne întrebăm retoric dacă s-ar fi produs acelaşi scandal pentru cartea unui autor mai puţin cunoscut, şi nu a celebrului critic literar care, din câte ştim, este materie obligatorie pentru bacalaureat?! Concluzia cu care s-a îngropat şi acest scandal: ne vedem la tribunal!
Chioşcarii la putere
Dacă la început ziarul Cotidianul oferea în fiecare miercuri o carte interesantă de literatură de calitate, obicei care, din fericire, s-a păstrat, chiar dacă uneori cărţile nu depăşesc 100 de pagini, procedura s-a transmis celorlalte ziare. O colegă mă întreba dacă am luat cartea din colecţia Disney, cu 12 poveşti minunate, superilustrate, de luni. Cred că managementul ziarelor care practică această metodă de promovare merge şi pe ideea celebrului principiu al lui Pavlov. Populaţia este bine dresată deja prin campanii publicitare intense, pe care trusturile puternice şi le permit, spre deosebire de amărâtele edituri, şi a ajuns să cumpere de la tarabă orice se dă cu ziarul. Ziar care, normal, dacă la început practica nişte preţuri „promoţionale“, ulterior le-a tot crescut, astfel încât în mod sigur nu mai este niciun chilipir să cumperi cartea cu ziarul (ambele ajungând pe la 10-11 lei). Ceea ce găsesc amuzant în această poveste este faptul că vechile reflexe nu dispar atât de uşor, chioşcarii redevenind ceea ce erau în alte vremuri aprozariştii, măcelarii sau vânzătoarele de Alimentară: deţin puterea de a distribui marfa căutată care, în mod ciudat pentru o economie de piaţă, nu este niciodată suficientă. Trebuie să vorbeşti cu ei înainte, să te ai bine cu ei şi, în mod evident, să le laşi ceva suplimentar acolo, 2-3-4 lei.
Cărţi de vitrină
Dacă la început colecţia de literatură a ziarului Cotidianul era singura pe piaţă, oferind cărţi de calitate, destinate unei anumite părţi a populaţiei, cu timpul oferta s-a democratizat, ajungându-se la filmele de acum 30 de ani ale lui Sergiu Nicolaescu, CD-uri cu Gică Petrescu, DVD-uri cu „regele“ Hagi, celebrele derbiuri nomenklaturiste Steaua-Dinamo, cărţi de colorat, de povestit, retrospectiva fetei de la pagina 5, colecţia Violurile lunii aprilie etc. Îngrijorător ni se pare faptul că mulţi oameni cumpără din reflex, probabil nici nu se mai uită pe cartea respectivă, dar este de bon ton, arată bine în biblioteca nouă pentru că este legată în piele ecologică şi, în plus, cartea respectivă face parte dintr-o colecţie care, în mod evident, din motive comerciale, nu se mai sfârşeşte. În plus, cartea respectivă este greu sau foarte greu de procurat, iar cel care o are în bibliotecă, printre bibelouri, se poate mândri cu obţinerea sa, după cum înainte de 1989 se ţineau în vitrină borcanele cu ness, cartuşele de Kent sau chiar cutiile goale de bere occidentală. Regretabil este faptul că cei care le cumpără o fac pentru a îndeplini un standard al snobismului intelectual, împiedicându-i pe cei care poate chiar ar citi cartea respectivă să o procure. Nu în ultimul rând, cele lovite sub centură sunt anemicele edituri care mai supravieţuiesc în România, căci, din pricina tirajelor şi a sponsorilor grei de tipul băncilor, companiilor petrolifere sau aviatice etc., cărţile ziarelor din celebrele colecţii se vând la preţuri mai mici decât cele ale editurilor (comisionul de distribuţie fiind şi el mai mic la distribuitorii de presă decât la cei de cărţi). Însă goana după profit nu permite luarea de prizonieri, aceştia fiind rapid împuşcaţi în şanţ! //
