Tutunul, noul dusman al Umanitatii

Cu un entuziasm demn de o cauza mai buna, ca, de exemplu, constructia de au­tostrazi, refacerea termica si estetica a sutelor de mii de blocuri care populeaza uniform intreaga tara, refacerea scolilor, construirea de azile pentru batrani si par­curi, incercarea de a opri defrisarile ma­si­ve care risca ca in cativa ani sa trans­for­me Romania intr-o tara fara paduri (dar codrul nu mai e frate cu romanul), socie­ta­tea romanesca tinde sa se conformeze co­rectitudinii politice intr-un domeniu in care nu te-ai fi asteptat: lupta impotriva tu­tu­nului. Cum toate tarele societatii roma­nesti au fost eliminate, nu ne mai ramane altceva de facut decat sa adoptam aceas­­ta noua cauza generoasa, care a primit mai multe certificate de valoare si auten­ti­ci­tate din partea unor state occidentale avansate si care este transpusa si in le­gis­latia europeana (Directiva Consiliului CE 2001/37). Anumite organizatii ale so­cie­tatii civile s-au gandit sa-si faca o buna imagine folosind-o din plin, pentru ca, pro­cedand astfel, pot dovedi ca se afla in avangarda societatii, cea cu adevarat in­te­grata in marile curente occidentale chiar daca, in realitate, isi urmaresc doar pro­priul interes.

Nu sunt fumator. In viata mea nu am aprins mai mult de 10 tigari, fumate, mai mult pentru a vedea cum este. Nu am sim­tit nicio satisfactie majora si, cum nu am avut niciun mare soc existential care ar fi putut sa ma conduca spre tutun, nu m-am apu­cat de fumat. Prietenii mei, fumatori in­­­raiti, ma intrebau din cand in cand cum de am reusit sa stau deoparte de tigari. Ma justificam simplu: nu am facut armata si, in general, nu mi-a placut sa ma iau dupa altii doar pentru a ma integra intr-un grup sau moda. Inconstient si instinctual, am preferat mai degraba sa nu fac parte din grup daca pentru aceasta adeziune for­mala trebuia sa renunt la ceva din mine. Eram intrebat daca parintii mei erau nefumatori. Raspundeam negativ. Am fost prea mult timp fumator pasiv, asa ca la ce imi mai trebuia sa fiu si activ?! Am urmarit cu resemnare cum bunicul meu "s-a curatat" devorand doua pachete de tigari Carpati fara filtru pe zi, pentru a mai fi atras de acest obicei care, recu­nosc, uneori, in anumite imprejurari, pare foarte interesant si chic, de bon ton: sa scoti pachetul de tigarete, sa extragi din el una, sa o duci incet la buze, sa scoti un bat de chibrit, sa il aprinzi, sa-ti apleci pu­tin capul, sa-ti aprinzi tigara si sa arunci in fata primul fum, sa depui scrumul in scrumiera. Probabil ca si filmele din tre­cut, care inca nu se conformau normelor ab­surde, mi-au influentat perceptia. Cu toate acestea, nu am devenit fumator.

In dimineata zilei de 30 mai stateam in masina asteptand sa plec catre serviciu. Consider ca ascultarea unui post FM de dimineata ajuta sa-ti dezmortesti mintea, sa constientizezi in ce lume traiesti, ce re­sorturi intime o pun in functiune si mo­ti­ve­le pentru care nu te-ai trezit in Luxem­bourg sau la Geneva. Trebuie sa stii la ce sa te astepti chiar daca sunt destul de si­gur ca nu esti niciodata pregatit sa infrunti necunoscutul. La unul din posturile FM care au inundat Romania am ascultat o sti­­re care m-a cutremurat: un ONG din Bu­­cu­resti organizeaza, cu ocazia unei alte pseudo-zile tematice (ziua impotriva can­ce­rului, tutunului, impotriva SIDA, pa­du­­chi­lor, puricilor sau furnicilor rosii), o ac­tiu­ne. Nimic neobisnuit pana aici, insa actiu­nea consta in depistarea pe strazile ora­su­lui a persoanelor care fumeaza sau cum­para vreun pachet de tigari. Acesti oameni vor fi amendati simbolic. Cum? Activistii corectitudinii politice vor fi dotati cu un fluier in care vor sufla cu putere pentru a atrage atentia trecatorilor asupra contravenientului caruia, deocamdata, ii vor inmana doar o amenda simbolica, un pliant in care sunt descrise efectele de­vas­tatoare ale tigarilor asupra organis­mu­lui uman. Ma mir ca acea organizatie nu a avut fonduri pentru a publica niste afise cu imagini zguduitoare ale unor plamani in­­negriti si mariti de zece-douazeci de ori. O metoda mai comunista decat aceasta linsare simbolica nu cred ca se putea ima­gina. O metoda desprinsa parca din Orwell. Aceasta imagine pare desprinsa din romanul publicat recent in colectia Co­tidianul de catre scriitorul francez Benoit Duteurtre, Fetita si tigara, carte apre­cia­ta de Milan Kundera, care, vorbind de­spre ea, ii aprecia "claritatea cu care de­masca prostia fundamentala a lumii mo­derne" si "umorul negru care trans­for­ma groaza intr-un fascinant dans ma­cabru". Autorul imagineaza societatea franceza dominata de regulile corecti­tu­dinii politice in care fumatul este interzis, iar fumatorii pot pierde totul doar pentru ca indraznesc sa fumeze. Un semnal de alar­ma fata de posibilitatea instaurarii unei alte societati totalitare, de data aceas­­ta ideologia comunista sau nazista fiind inlocuita de cea a corectitudinii poli­ti­ce, una dintre noile metode de a sugruma liberalismul democratic.

Sunt perfect de acord cu segregarea celor doua mari categorii - fumatori si ne­fu­matori - in localuri, trenuri, sali de as­tep­­tare etc. Nu mi-ar placea sa indur fu­mul de tigara, la care am devenit, intre timp, foarte sensibil si care realmente ma deranjeaza. Nu imi place nici ca hainele-mi sa fie impregnate cu acesta. Dar de aici pana la o vanatoare de fumatori mi se pare ca este o cale lunga pe care ar tre­bui sa avem grija sa nu o parcurgem. Aceasta vanatoare, la care au inceput sa fie supusi fumatorii atat de catre institutiile publice sau private (in fata sediilor multor banci angajati in costume de firma trag o tigara cu o ceasca de cafea in mana, pentru ca aceleasi institutii nu au de re­gula prevazute spatii normale in interior pentru fumatori), cat si de catre diverse ONG-uri absurde si lipsite de inspiratie, care scormonesc dupa cauze care se vand bine si aduc profit (atat financiar, prin sumele pe care le primesc de la su­ro­rile mai mari din Vest, cat si de imagine), nu trebuie sa fie tolerata. O actiune intr-o comuna din Botosani sau Prahova, prin care batranilor li s-ar lua gratuit ten­siu­nea, nu are sens pentru ca este mult prea banala si, in fond, chestiile astea cu sa­na­tatea sunt de resortul statului si al siste­mu­lui sanitar, nu al ONG-urilor. Aceste tactici de PR ieftin, prin care se incearca socarea opiniei publice, nu pot avea rezul­tate in sensul dorit, ci, mai degraba, rezul­ta­te inverse. Daca adolescentilor li se va repeta pana la satietate ca nu este bine sa se apuce de fumat din motivele cunos­cute, ar trebui, mai degraba, sa ne astep­tam la efectul invers, pentru ca ceea ce este periculos si interzis oricum atrage. O alta nedumerire personala: cum explica acest ONG incalcarea dreptului constitu­tio­nal al fiecarui om de a dispune cum do­reste de propria fiinta? Remarcam mesa­jul subliminal al acestei campanii: cei care fumeaza sunt inconstienti, habar nu au ca-si fac rau, iar noi, Alesii, trebuie sa le deschidem ochii, sa-i aparam, chiar daca o facem cu forta. Dar oare binele se poate impune cu forta?! Subliniem ipo­cri­zia acestor activisti: oare a manca parizer si a bea lichide racoritoare imbibate in sub­stante chimice nu este la fel de dau­nator pentru organsim precum tutunul?!

Daca nefumatorii duri par a castiga partida, nu cred ca ar trebui sa o faca nea­parat cu pretul linsarii simbolice a fuma­torilor. Nu tutunul este problema princi­pa­la a societatii moderne, ci doar un alt mic detaliu. Dar de unde atata incran­ce­na­re in legatura cu un subiect aparent mi­nor al societatii noastre? In Occident, apa­ritia acestui fenomen este explicabila, pen­tru ca, in fond, Occidentul si-a rezol­vat de mult problemele structurale, ajun­gand acum la altele, printre care se nu­ma­ra si aceasta miscare antitutun, care se alatura cauzelor emanciparii/ promova­rii celor de alta orientare sexuala decat cea a bietilor heterosexuali, drepturilor ani­malelor, vegetarianismul agresiv (ve­gaismul fiind formula hard a acestuia), pen­tru ca cei din Vest au ramas in pana de cauze marete dupa colapsul idealurilor regimurilor comuniste. Din aceasta per­spec­tiva, inventarea altora este fireasca. Omul are nevoie de idealuri dupa care sa alerge. Adoptarea lor, dupa celebrul mo­del al formelor fara fond, sau, pentru o ex­pri­mare in concordanta cu timpul istoric in care traim, de tipul copy/paste in Roma­nia este mult exagerata. Nebinevenita. Ne intrebam, retoric si inutil (dar totusi o fa­cem), cand ar fi sucombat regimurile co­mu­niste, daca aceeasi energie si hota­rare, investite in lupta decisa impotriva fumatului si incalzirii globale, ar fi fost directionate impotriva dictatorilor comu­nisti? Ar fi bine sa ajungem la aceasta treap­ta de civilizatie mai incolo, peste cateva decenii, cand toate celelalte pro­ble­me grave ale societatii noastre vor fi re­zolvate de niste politicieni si adminis­tra­tori capabili si responsabili. Sa nu ne grabim sa adoptam pe nemestecate tot ceea ce vine din Occident. Pentru ca ris­cam sa ne afundam intr-un mal groaznic mirositor, in care se combina, in proportii egale, balcanismul nostru ancestral, felul nostru romanesc de a fi si actiona si mo­de­lele/ curentele care nu se incadreaza (in­­­ca) in felul nostru de a fi. Ar trebui sa-i cerem Occidentului sa ne mai lase putin timp pentru a medita asupra rostului nos­tru in aceasta lume. Abordand din aceas­­ta perspectiva temporalizanta "cestiunea", nu ar insemna ca respingem total si ire­mediabil curentele/ modele trendy-inte­lectuale din Occident, ci doar ca nu sun­tem pregatiti pentru ele. Am fi avut nevoie de un guvern care sa fi negociat niste pe­rioade de tranzitie nu numai in domeniul agriculturii, dar si al corectitudii politice.